Cum au fost transportate „Acele Cleopatrei”, giganticele obeliscuri egiptene

Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, în anul 10 î.e.n., din ordinul lui Augustus, la Roma au fost transportate două obeliscuri luate din Heliopolis (la nord-est de Cairo).

Primul a fost așezat la Circus Maximus, iar al doilea a servit drept marcaj („limbă de ceas”) pentru cadranul solar monumental care a fost construit pe Câmpul lui Marte.

Umbra obeliscului servea drept indicator temporal; în funcție de lungimea acesteia, oamenii știau în ce perioadă a anului se aflau. Foto: Wikimedia

Pentru Augustus, primul împărat al Romei, obeliscul a servit drept simbol al victoriei sale asupra cuplului Marc Antoniu – Cleopatra.

O jumătate de secol mai târziu, în anul 40, Caligula și-a imitat strămoșul divin: a luat un obelisc de 25 de metri de la Templul lui Karnak din Teba și l-a dus la Roma, unde l-a instalat în Circul Vaticanului.

Pliniu face referire la faptul că atât nava folosită de Augustus, cât și cea folosită de Caligula au provocat uimire în rândul romanilor; prin urmare, au fost ancorate în port pentru ca oamenii să le poată vizita.

Obeliscul care a mai rămas la Luxor. Foto: Wikimedia

Ani mai târziu, Claudius a scufundat nava lui Caligula, încărcând-o cu ciment, pentru a servi drept fundație pentru farul din portul Ostia.

Rămășițele acestei nave au fost descoperite în 1959 de arheologul Otello Testaguzza, potrivit căruia carena navei măsura 104 lungime și 20 de metri lățime.

Cu toate acestea, faptul că obeliscul lui Caligula avea doar 25 de metri înălțime i-a făcut pe unii cercetători să suspecteze că nava nu depășea 50 de metri în lungime.

Moda obeliscurilor egiptene

Obeliscul lui Tutmes al III-lea, situat astzăi în Istanbul, Turcia. Foto: Wikimedia

Inițiativele acestor împărați timpurii au fost foarte populare, astfel încât, în secolele următoare, au fost importate obeliscuri vechi sau au fost sculptate unele noi.

Cel mai mare obelisc (de 32 de metri lungime și 455 tone în greutate) a fost transferat de la Karnak de Constanțiu al II-lea, fiul lui Constantin, în anul 357.

Potrivit lui Pliniu, nava lui Caligula era echipată cu o pânză enormă: catargul era atât de gros, încât era nevoie de patru oameni pentru a-l cuprinde cu brațele. Amiano Marcelino, la rândul său, afirmă că nava lui Constanțiu al II-lea era propulsată de 300 de vâslași.

Având în vedere lipsa de date furnizate de izvoarele istorice, metoda exactă prin care obeliscurile atât de grele au fost transportate de atât de departe și cu tehnologie atât de primitivă continuă să fie o necunoscută pe care arheologii încearcă să o elucideze.

Transportul complicat al obeliscurilor

Așadar, cum transportau romanii un obelisc de la templul sau cariera îndepărtată până la Roma? În primul rând, monumentul era coborât pe o sanie special concepută, cu ajutorul scripeților și a unui cadru din lemn, pentru a preveni ruperea.

Următorul pas era săparea unui șanț lângă Nil, în care se construia barja de transport. Urma tragerea obeliscului spre râu, cu ajutorul untului, folosit ca lubrifiant, și fixarea monumentului pe mijlocul de transport.

Vârful obeliscului căzut al lui Hatșepsut. Luxor, Egipt. Foto: Wikimedia

Odată cu creșterea nivelului Nilului, șanțul devenea un canal, astfel încât barja plutea și era remorcată cu bărci mici în aval spre Alexandria.

Odată ajuns pe coastă, obeliscul era transferat pe o navă de transport de dimensiuni și adâncimi mai mari. La sosirea în Ostia, obeliscul era mutat pe o altă barjă de râu, trasă de boi de-a lungul Tibrului.

La intrarea în Roma, obeliscul era descărcat și transportat la destinație cu sania, pentru a fi târât în cele din urmă pe o rampă de pământ, cu macaralele cu scripeți, apoi baza era coborâtă într-un mic puț, fixându-l astfel în poziție verticală.

Obeliscuri transportate cu trei nave?

Un obelisc în fundalul unei picturi de Bartholomeus Breenbergh, 1655. Foto: Wikimedia

În anul 2000, istoricul Armin Wirsching a declarat că este posibil ca transportul să fi fost efectuat cu trei nave unite: două bărci erau unite cu grinzi pe care țineau obeliscul, în vreme ce o triremă trăgea după ea această remorcă.

Wirsching și-a bazat studiul pe reinterpretarea anumitor picturi murale egiptene, cum ar fi cele din mormântul lui Hatșepsut, și pe alte surse care descriu nave paralele folosite pentru transportul blocurilor de piatră.

În plus, potrivit acestuia, tehnologia vremii nu permitea construirea unei nave atât de mari, astfel că trebuie să fi fost folosite altele, mai mici.

Obeliscurile din Renaștere

Nava Sfinx trăgând după ea barja Luxor, cu obeliscul transportat spre Franța. Foto: Wikimedia

Renașterea a reaprins interesul pentru obeliscuri: numeroase ansambluri sculpturale – cum ar fi „Fântâna celor patru fluvii” a lui Bernini – au fost ridicate pentru a le susține, cele care au căzut la pământ au fost restaurate, iar unele copii au fost refăcute cu totul.

În această perioadă, obeliscul din Caligula a fost luat dintre ruinele Circului Vaticanului și mutat în noua Piață a Sfântului Petru.

Pentru a-l muta, la fel ca în timpurile străvechi, a fost folosită o structură din lemn, care a susținut greutatea monumentului în timp ce a fost coborât pe șine din lemn.

Troliurile trase de cai au înlocuit macaralele cu roți ale romanilor, iar în loc de sănii s-au folosit bușteni pentru a rostogoli blocurile uriașe pe șinele de lemn.

Transportul pe uscat era atât de lent, încât monumentul era mișcat câte 30 de metri pe zi. Abia în secolul al XIX-lea, odată cu apariția vapoarelor cu aburi, obeliscurile au fost transportate din nou pe mare.

Dornic să se rupă de puterea otomană și să-și întărească legăturile cu Occidentul, Mehmet Ali, noul guvernator al Egiptului, a decis să ofere cadou câteva monumente antice.

Franța a fost prima țară care a beneficiat de această decizie. Însuși Jean-FrançoisChampollion (omul care a descifrat hieroglifele) a fost însărcinat, în 1830, să aleagă un obelisc dintre cele ridicate de egipteni la templul din Luxor.

„Acul Cleopatrei transportat spre Londra”, pictură de George Knight, 1877. Foto: Wikimedia

În anul următor, Champollion a plecat spre Egipt cu un vapor cu fund plat special construit, botezat – în mod corespunzător – Luxor.

După ce a fost traversat Marea Mediterană, a urcat pe Nil până la Teba și a preluat obeliscul, ajungând la Paris în 1833, trecând pe lângă Spania și navigând pe Sena. Acest obelisc egiptean se află astăzi în Place de la Concorde.

La rândul lor, și englezii și americanii au primit în a doua jumătate a secolului XIX obeliscuri, cunoscute popular drept „Acele Cleopatrei”.

Obeliscul american se află astăzi în Central Park, în fața Muzeului Metropolitan de Artă din New York, în timp ce englezii l-au instalat la Londra, în grădinile de pe Victoria Embankment, pe malul Tamisei.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>