fbpx

„Sunt atât de proastă!” A distrus cu ciocanul statui de 200 de ani ca să atragă abonați pe Instagram

Este incredibil ce fac unii pentru puțină atenție și pentru urmăritorii de pe platformele sociale… Julia Slonska, fotomodel cu peste 7.000 de urmăritori pe Instagram, a fost larg criticată după ce a apărut într-o zdrobind cu un ciocan nasurile unor statui vechi de 200 de ani.

Slonska a fost obligată să-și ceară scuze după ce filmarea în care apare distrugând câteva statui din Varșovia a fost criticată vehement în mediul online. Postată de utilizatorul de Instagram @advvx, filmarea o înfăţişează pe tânără ținând în mâini un ciocan și întrebând persoana din spatele ei dacă filmează, după care face praf nasul unei statui.

Julia Slonska spărgând cu ciocanul nasul unei statui istorice. Foto: Captură Instagram

Cei doi continuă să râdă pe măsură ce se îndepărtează, lăsând în urma lor statuia fără nas. Autoritățile locale au început să investigheze acest act de vandalism.

Slonska nu a explicat motivația din spatele gestului său, dar este posibil ca tânăra să fi încercat astfel să atragă mai mulți abonați pe platformele sociale.

„Nu ar fi trebuit să fac ceea ce am făcut și regret foarte mult că am făcut așa ceva. Sunt atât de proastă! Nu o să spun care a fost motivația mea, fiindcă e o chestiune privată, însă vreau să le cer tuturor scuze”, a declarat Slonska, potrivit Metro.co.uk.

Scuzele ei nu au oprit avalanșa de critici și mulți au continuat să își exprime indignarea online, cerând chiar și arestarea tinerei. Banca poloneză online „mBank” a renunțat la serviciile acestia, după ce o angajase pentru o campanie publicitară.

„Respingem în mod categoric un astfel de comportament și autoritățile ar trebui să-și facă treaba. În urmă cu câteva săptămâni, am făcut mai multe fotografii cu tânăra, dar nu suntem responsabili de alegerile individuale ale oamenilor. Nu avem de gând să mai lucrăm cu această fată în spoturile noastre viitoare”, a spus purtătorul de cuvânt al „mBank”.

De când a încărcat filmarea, Julia Slonska nu a mai postat nimic altceva pe Instagram și se pare că a blocat comentariile pe contul ei, pentru ca oamenii să nu-i mai critice acțiunile șocante.

Cât despre statui, au fost retușate după incident, însă diferența dintre materiale este dureros de evidentă.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>