8 adevăruri inutile (dar foarte interesante) despre lumea noastră

Suntem o specie inteligentă. Aplicăm logica în fiecare situație și putem rezolva cele mai multe probleme folosind acest instrument de bază. Te-ai întrebat, însă, vreodată cât de simplă ar fi viața dacă nu am mai „rumega” totul și ne-am lăsa purtați de val?

Este puțin probabil să acționăm vreodată așa, dar, pentru câteva clipe, să lăsăm logica și analiza și să ne bucurăm de aceste opt adevăruri inutile, însă foarte interesante.

1

50% dintre leneși mor în timp ce își fac nevoile

Foto: Wikimedia

Leneșii își petrec cea mai mare parte a vieții mâncând și dormind în „casele” lor din copaci. Fiind animale cu metabolism extrem de lent, o dată pe săptămână întrerup rutina de alimentare și somn, coboară din copac și ajung la sol ca să își facă nevoile fiziologice.

Această simplă excursie le cere o parte însemnată din energia zilei respective. De asemenea, este un ritual riscant, deoarece leneșii sunt expuși la prădători în acest răstimp.

Savanții încă nu au găsit o explicație pentru acest ritual bizar al leneșilor, dar o explicație logică ar fi că astfel se feresc de prădătorii de la sol, față de care nu au nicio apărare.

2

Delfinii se droghează intenționat, mestecând pești-balon

Foto: Pinterest

Când realizatorii de film de la Downers Productions înregistrau serialul documentar „Dolphins: Spy in the Pod”, au filmat delfini care rumegau încet pești-balon și îi treceau de la unul la altul.

După ce au mâncat peștele-balon (numit Fugu în Japonia), delfinii au început să se comporte ciudat. Potrivit lui John Downer, producătorul executiv al documentarului, „delfinii stăteau cu boturile la suprafață de parcă ar fi fost fascinați de propria lor reflexie”.

Acest comportament este similar cu cel al oamenilor care folosesc droguri pentru a fi high. Constatarea a dus la presupunerea că delfinii știu care este cantitatea potrivită de toxină de pește-balon pe care trebuie s-o ingereze ca să obțină efecte narcotice.

3

Stelele de mare au în corp apă de mare filtrată, nu sânge

Foto: Wikimedia

Stelele de mare sunt foarte diferite de celelalte viețuitoare marine. Nu au nici înotătoare, nici solzi, nici branhii. Dincolo de toate acestea, „marea ciudățenie” cu privire la steaua de mare este că nu are sânge.

În loc de sânge, steaua de mare are un sistem vascular cu apă, adică folosește apa sărată pentru a pompa nutrimente în corp.

4

În ocean, la mare adâncime, trăiește un monstru

Foto: Wikimedia

Există un cefalopod de mare adâncime al cărui nume, Vampyroteuthis infernalis, înseamnă literalmente „vampirul din iad”. De asemenea, acest animal își poate întoarce interiorul la exterior.

Vampyroteuthis infernalis este o creatură ce are câteva similarități cu caracatița. Este un calamar ce trăiește la adâncimi cuprinse între 600 și 900 de metri sau chiar mai mult. Are un corp gelatinos și opt brațe precum cele ale caracatiței, legate între ele printr-o membrană.

Calamarul-vampir este aproape în întregime acoperit cu organe care produc lumină, cu ajutorul cărora emite fulgere strălucitoare.

Una dintre trăsăturile lui unice este că, atunci când este deranjat, își extinde brațele și le înfășoară în jurul corpului, întorcându-se cu interiorul la exterior.

Când creatura este agitată, emite un nor de mucus bioluminiscent, care conține sfere de lumină albastră.

5

Creatorul discului Frisbee a fost transformat în chiar lucrul l-a inventat

Foto: AP

În 1964, Edward Headrick a fost angajat ca manager general al Whamo, o companie care fabrica discuri Frisbee. În această calitate, a schimbat design-ul discului și a reinventat strategia de marketing, motive pentru care popularitatea produsului a crescut exponențial.

Curând, Headrick a devenit cunoscut drept „părintele discului Frisbee”. Când a murit, cenușa sa a fost transformată în discuri memoriale, în conformitate cu ultima sa dorință.

Discurile au fost date prietenilor și familiei și au fost vândute în beneficiul Muzeului Memorial Ed Headrick.

6

De ce sunt albe excrementele păsărilor

Foto: Pinterest

Dacă ți-ai parcat vreodată mașina sub un copac în care se cuibărea un stol, se poate ca „natura” să-ți fi vopsit automobilul în alb peste noapte.

Excrementele păsărilor sunt albe deoarece aceste animale, spre deosebire de mamifere, nu produc urină. În schimb, secretă reziduuri cu azot sub forma acidului uric, care este excretat sub forma unei paste albe.

7

Homarii au dinți în stomac, care este situat în cap

Foto: Wikimedia

La cină, homarul (pe care unii îl amețesc cu fum de cannabis) este considerat de toată lumea o delicatesă.

Dar știai că acest animal nu are dinții în gură? Dinții săi se află în stomac, care este situat, la rândul său, în spatele ochilor. Și, de parcă ar dori să ne impresioneze până la capăt, homarii gustă mâncarea cu picioarele.

După ce o înghit, o mestecă folosindu-se de dinții aflați în stomac.

8

De ce cuțitele pentru uns nu au vârf?

Cuțitul de unt a apărut în jurul anului 1637. A fost introdus de cardinalul Richelieu, deoarece oaspeții săi de la cină obișnuiau să se scobească în dinți cu vârfurile cuțitelor ascuțite.

Foto: Pinterest

Fiindcă noul cuțit era bont, oaspeții au renunțat la această practică. Mai târziu, cuțitele ascuțite au fost complet interzise la masă de către regele Ludovic al XIV-lea al Franței, în 1669.

Regele a luat această decizie în încercarea de a împiedica un obicei neplăcut al oaspeților: înjunghierea aproapelui. Astfel, cuțitele boante au devenit populare și în casele aristocraților, iar mai apoi în cele ale oamenilor de rând.


Distribuie:

Citește în continuare

>