O glumă populară despre arheologie spune că acest domeniu că nu este nici pe departe atât de interesant pe cât îl prezintă Indiana Jones.

Totuși, istoria ne dovedește contrariul. Iată o listă cu unele dintre cele mai interesante descoperiri arheologice, precum și câteva detalii despre aceste vestigii deosebite.

În 1981, în Saint Bees, un sat de pe coasta estică a Angliei, a fost dezgropat trupul unui cavaler medieval.

Înmormântat într-un sicriu de plumb care fusese sigilat cu ceară în urmă cu șase secole, cadavrul (identificat ca fiind al lui Anthony de Lucy) era într-o excelentă stare de conservare.

Încă avea sânge lichid și toate organele interne, cu excepția creierului, erau intacte. Ultima lui masă a fost compusă dintr-un terci de cereale și stafide. Anthony de Lucy a pierit în Prusia (pe teritoriul actual al Lituaniei) în 1368, într-o cruciadă.

Autopsia / analiza cadavrului a fost prezentată într-un documentar.

Cele mai vechi fosile de Homo sapiens, oameni moderni, au aproximativ 200.000 de ani. Cu toate acestea, la momentul apariției omului existau deja mai multe specii de hominizi, ființe similare maimuțelor.

Vreme de zeci de ani, cele mai vechi dovezi cu privire la genul Homo au fost considerate cele descoperite în Defileul Olduvai, un sit etiopian vechi de 2.6 milioane de ani.

Apoi, în 2015, în Kenya au fost descoperite unelte de piatră cu 700.000 de ani mai vechi decât cele din Olduvai. Instrumentele rudimentare din situl Lomekwi ar fi putut fi create de hominizi precum Australopithecus sau Kenyanthropus platyops.

Există, de asemenea, posibilitatea ca instrumentele din Lomekwi „să fi fost făcute de o altă specie din afara genului uman”.

Cea mai veche bucată de brânză din lume, veche de 3.200 de ani, a fost descoperită în mormântul unui oficial egiptean de rang înalt îngropat în secolul XIII î.e.n. Mormântul face parte din necropola Saqqara situată lângă Cairo.

Potrivit dr. Enrico Greco, de la Universitatea din Catania, „materialul analizat este cel mai vechi reziduu solid arheologic de brânză găsit până în prezent”.

Rămânem în registrul culinar, dar trecem la desert. În mormintele egiptene antice au fost descoperite mai multe recipiente cu miere, care, potrivit Smithsonian, încă este comestibilă.

Pe lângă faptul că era un răsfăț culinar dulce, mierea de albine era folosită și ca medicament (și chiar și ca armă). Conține peroxid de hidrogen și absoarbe umezeala (care poate duce la infecții), proprietăți care au transformat-o într-un unguent eficient pentru bolile de piele și ochi.

Ce loc să fi fost mai potrivit pentru amenajarea primului muzeu din lume decât unul dintre primele orașe din istorie?

Situat în sudul Mesopotamiei, pe teritoriul de azi al Irakului, orașul-stat Ur a existat din anul 3800 î.e.n. până în jurul anului 500 î.e.n.

În perioada de declin, prințesa Ennigaldi-Nanna, o preoteasă a zeității lunare a orașului, a reunit o colecție de artefacte datând din 2100 î.e.n. până în 600 î.e.n.

Potrivit The Conversation, „multe articole aveau etichete care dădeau detalii despre artefacte. Acestea au fost scrise în trei limbi, inclusiv în sumeriană.”

Se cunosc relativ puține detalii despre prințesă, dar se pare că îi datora pasiunea pentru istorie tatălui ei, care era colecționar.

În 2020, arheologii au descoperit rămășițe de canabis ars într-un altar evreiesc situat în Tel Arad. Situl datează din secolele IX-VI î.e.n.

Potrivit Smithsonian, această descoperire „furnizează primele dovezi că marijuana făcea parte din viața religioasă în vechiul regat al lui Iuda”.

Conform arheologului Eran Arie, a fost pentru prima dată când canabisul antic a fost identificat în Orientul Apropiat. Utilizarea plantei în altar trebuie să fi jucat un rol central în ritualurile respectate acolo.

Smithsonian mai menționează că, deoarece acest altar a existat în același timp cu primul templu evreiesc din Ierusalim (chiar seamănă în materie de design), „se poate ca în lăcașul biblic să fi avut loc practici rituale similare”.

De-a lungul timpului, în Europa au fost descoperite peste 100 de dodecaedre care datează de pe vremea Imperiului Roman, dar nimeni nu poate spune în ce scop erau folosite.

Istoricul Tibor Grüll remarcă faptul că aceste obiecte cu 12 fețe au fost găsite în părțile de nord-vest ale fostului Imperiu Roman, dar nu și în Italia, Spania, Africa sau Orientul Mijlociu, ceea ce l-a condus la concluzia că nu au fost folosite în campaniile militare.

De asemenea, dodecaedrele variază în mărime și nu sunt marcate cu cifre sau cu litere, care să indice că erau folosite ca instrumente matematice. De aceea, nu se știe ce utilizare aveau – practică, ornamentală sau religioasă.