Când vizitezi un oraș mai mare, e aproape imposibil să descoperi vreun monument ce iese cumva în evidență. Indiferent că sunt dedicate unor personalități sau evenimente locale sau oamenilor care au marcat istoria, sunt sculpturi fascinante ce înfrumusețează arhitectura oricărui oraș.
Unele monumente – precum Cristo Redentor din Rio de Janeiro sau Statuia Libertății din New York – au devenit emblemele orașelor în care se află. Altele, mai puțin cunoscute, sunt apreciate nu pentru popularitate, ci pentru originalitate.
Iată câteva sculpturi fascinante din întreaga lume, create de artiști care par să fi sfidat regulile pentru a crea ceva cu adevărat unic.
Țara Minunilor, Canada
Dacă te vei afla vreodată în Calgary, trebuie neapărat să vezi acest monument. El este format dintr-un cadru de sârmă de 12 metri înălțime și a fost creat de sculptorul spaniol Jaume Plensa.
Atunci când te afli în interior, vei observa că sârma este îndoită în așa fel încât să arate ca o față de om.
Karma, SUA
Sculptura coreeanului Do-Ho Suh îi întâmpină pe vizitatorii galeriei de artă Albright-Knox din New York. Deși are doar 7 metri înălțime, modul în care a fost realizată o face să pară infinită.
Diamantele din Australia
În ciuda aparențelor, fotografia de mai sus n-a fost rotită. Artistul neozeelandez Neil Dawson obișnuiește să creeze sculpturi pe lângă care nu poți să treci indiferent.
Efectul de levitație al acestei opere de artă a fost creat cu ajutorul unor sârme abia vizibile. Diamantele lui Neil Dawson pot fi văzute în Canberra, Australia.
Echilibru perfect, Dubai
Acest miracol din bronz sfidează complet legile fizicii. E foarte greu să-ți imaginezi că sculptura polonezului Jerzy Kedziora nu se va răsturna la prima pală de vânt sau din cauza gravitației. Și totuși, ea stă mereu în aceeași poziție.
Scara infinită din Sydney, Australia
Această scară spre cer, creată de artistul David McCracken, are un secret: fiecare treaptă este mai mică decât cea dinaintea ei. Astfel, atunci când te uiți la ea, ai impresia că nu se va termina niciodată.
Atletul din Atena
Indiferent din ce punct privești această sculptură, ai impresia că se află în mișcare. Imensul monument a fost creat de sculptorul Costas Varotsos dintr-un număr impresionant de bucăți de sticlă de culoare verde închis.
Ali și Nino, Georgia
Această sculptură dinamică, semnată de Tamara Kvesitadze, a fost inspirată dintr-o poveste de dragoste. Cei doi îndrăgostiți se află într-o perpetuă mișcare: întâi se îndreaptă unul spre altul, contopindu-se, iar apoi se separă treptat, sugerând ideea inevitabilei despărțiri.