De la pantofi cu platforme de 50 de centimetri la fotografiile post-mortem, îți prezentăm câteva obiceiuri ciudate ale oamenilor care au trăit în secolele trecute.

În cazul în care credeai că oamenii din trecut erau mai puțin excentrici decât noi, să știi că te înșeli. Fie că era vorba de modă sau de tradiții, strămoșii noștri erau la fel de surprinzători și inventivi.

Lucruri care astăzi ne șochează, ne revoltă sau ne amuză erau perfect normale acum ceva vreme. Iată șapte astfel de exemple.

În Evul Mediu, europenii practicau ceea ce se numea „somnul bifazic”. Sună pompos, dar este vorba de un concept simplu. Oamenii din acea vreme mergeau la culcare la asfințit și dormeau până la miezul nopții. Apoi, se trezeau pentru două sau trei ore.

În acest timp, unii se rugau sau citeau, alții stăteau împreună cu familia sau cu vecinii. Apoi, urma cel de-al doilea somn, care dura până la răsărit.

Bineînțeles, nu toată lumea avea acest obicei ciudat. Spre exemplu, în „Noaptea în Evul Mediu”, autorul Jean Verdon menționează că obiceiurile nocturne depindeau și de vârstă.

Spre exemplu, copiii dormeau întreaga noapte, timp de opt sau nouă ore fără întrerupere.

Pe vremea când nu existau ceasuri deșteptătoare, era dificil să te trezești la o anumită oră. Asta, până la apariția „ceasurilor deșteptătoare” umane.

De la jumătatea secolului XVIII până în anii ’50, oamenii cu această profesie erau angajați ca să le dea deșteptarea celor care trebuiau să se trezească devreme.

De obicei, foloseau un băț cu care băteau la geamul clienților sau trăgeau în ferestre cu boabe de mazăre, printr-un tub special.

Din secolul XVI până în anii ’20 ai secolului XX, nu era nimic ciudat ca, până la o anumită vârstă, băieții să poarte rochii. De obicei, până când copiii împlineau șapte-opt ani, părinții îi îmbrăcau pe băieți la fel ca pe fete.

Motivul principal al acestor obiceiuri ciudate era, probabil, de ordin financiar. Dat fiind că la acea vârstă copiii cresc foarte repede, rochițele rămân mici mai greu și, prin urmare, nu trebuie schimbate atât de des.

Această cutumă nu a ocolit nici măcar familiile regale. În poza de mai sus, Alexei, fiul țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, din familia Romanov, este îmbrăcat în rochie și cu greu poate fi deosebit de surorile lui.

Când vine vorba de modă și frumusețe, strămoșii noștri nu se dădeau înapoi de la excentricități. Între secolele XV și XVII, erau populari niște pantofi care astăzi ar stârni râsul.

Denumiți zoccoli sau pianelle, acești pantofi aveau o platformă de până la jumătate de metru. Zoccoli își au originile în Veneția și erau purtați și de curtezane, și de femeile nobile.

De cele mai multe ori, erau un semn al statutului înalt al celei care îi purta. În timpul Renașterii, acești pantofi s-au răspândit și în restul Europei.

În 1430, înălțimea platformei a fost limitată prin lege la 7.5 centimetri, dar majoritatea femeilor nu respecta regula. Așa cum era de așteptat, zoccoli erau foarte greu de purtat și deformau mersul.

De multe ori, femeile aveau nevoie de ajutorul a doi servitori ca să poată merge fără să se accidenteze.

Când vine vorba de obiceiuri ciudate, fotografia post-mortem ar trebui să ocupe, probabil, primul loc în top. Când le murea cineva apropiat, oamenii din secolul XIX făceau ceva de neimaginat în zilele noastre.

După ce le machiau și aranjau astfel încât să pară vii, își făceau poze alături de rudele decedate. Obișnuiau să așeze cadavrul în poziții cât mai naturale, iar în unele cazuri le pictau ochi deschiși pe pleoapele închise.

În acele vremuri, fotografia era ceva rar și costisitor, astfel că imaginile post-mortem erau adesea singurele fotografii cu persoana respectivă.

Spre deosebire de vremurile actuale, oamenii din trecut erau mult mai pudici. În secolele XVIII și XIX, a face plajă presupunea un ritual elaborat.

Ca să își ferească trupurile de ochii curioșilor, atât femeile, cât și bărbații se scăldau în mare cu ajutorul unor căruțe speciale. Căruțele erau amplasate în apă, în așa fel încât toată lumea să se poată scălda în voie, în intimitate.

De obicei, căruțele folosite de bărbați erau situate la o distanță considerabilă de cele folosite de femei, pentru a limita cât mai mult contactul vizual.

Deși majoritatea datează de acum câteva sute de ani, unele obiceiuri ciudate sunt chiar mai recente. Spre exemplu, acum 50 sau 60 de ani, fumatul nu era considerat un obicei dăunător.

Astfel, se putea fuma oriunde, oricând și în orice circumstanțe. Oamenii nu se abțineau de la fumat nici măcar la bordul avioanelor, care aveau instalate scrumiere la fiecare scaun.

Astfel, până în anii ’70, fumatul era permis în orice aeronavă. Compania americană United Airlines a fost prima care a creat o secțiune de nefumători la bordul avioanelor, în 1971.

După lungi dezbateri în Congresul american, fumatul în avion a fost interzis abia în 1988, dar numai pentru zborurile interne de sub două ore.

În februarie 1990, fumatul a fost interzis pe zborurile interne de până la șase ore (piloților le-a fost, însă, permis să fumeze în continuare).

În SUA, fumatul la bordul avioanelor a fost interzis total abia în anul 2000.