7 lideri istorici uciși în circumstanțe ieșite din comun

De-a lungul istoriei, moartea a fost rareori văzută ca o perspectivă demnă. Numeroși regi și lideri religioși au avut parte de morți îngrozitoare, deși acest lucru era cu siguranță valabil și pentru oamenii obișnuiți.

Mulți au sfârșit uciși fie de propriul popor, fie de adversarii de ordin politic. Unele dintre cele mai ciudate decese ale lumii antice – cum ar fi cazul împăratului roman obligat să bea aur topit sau execuțiile groaznice folosite de vikingi – țin mai mult de legendă.

Nu există dovezi irefutabile că au avut loc cu adevărat sau că au fost chiar atât de bizare cum spun poveștile. Însă o mulțime de oameni cu adevărat puternici chiar au pierit în moduri oribile.

Iată câteva dintre cele mai ciudate și mai brutale morți ale unor lideri istorici.

Regele Senebkay, care a trăit cândva între 1650 și 1550, a avut un sfârșit tragic. Mormântul său a fost găsit în 2014, iar când i s-a analizat corpul s-a constatat că scheletul prezenta 18 răni la craniu, la spate și în alte părți.

Este probabil că a fost atacat în timp ce se afla la cal, apoi a fost lovit cu un topor (sau cu multe topoare) după ce a lovit pământul.

Urcând pe tronul Imperiului Roman într-o perioadă extrem de agitată, Galba a domnit doar șapte luni, timp în care a fost urât de cetățeni și soldați deopotrivă. Galba a murit în anul 69, cunoscut drept „anul celor patru împărați”.

Potrivit lui Plutarh, în luna ianuarie a acestui an, Galba a fost decapitat de trupele rebele, care i-au au adus capul în tabăra inamicilor săi. Acolo, a fost batjocorit și lovit cu picioarele.

Unul dintre cei mai mari tirani ai lumii antice, Phalaris a condus micul regat Acragas (astăzi, în Sicilia) cu mâna de fier și cu taurul de bronz.

Phalaris își închidea dușmanii într-o statuie uriașă de bronz, apoi aprindea un foc sub ea și îi prăjea de vii pe osândiți, ascultându-le țipetele disperate.

Phalaris a fost în cele din urmă răsturnat de la putere ars în același taur în care și-a chinuit victimele. Aceste evenimente s-au petrecut în jurul anului 554 î.e.n.

Sigurd cel Puternic a fost al doilea duce viking al Orkney, cucerind nordul Scoției. În mod bizar, a fost ucis de capul retezat al unuia dintre inamicii săi, Máel Brigte, pe care îl omorâse în ​​luptă.

Sigurd și Máel căzuseră de acord să se întâlnească pentru bătălie, fiecare cu câte 40 de luptători de partea sa. Dar Sigurd s-a prezentat cu o trupă de două ori mai mare și astfel i-a măcelărit pe scoțieni.

Dorind  să-l dea pe liderul scoțian ca exemplu, Sigurd a legat capul lui Máel Brigte de șa, ca trofeu. Dar, în timp ce călărea, dinții lui Máel Brigte s-au frecat de piciorul lui Sigurd (în unele legende, Sigurd a fost mușcat de-a dreptul), provocându-i o rană deschisă.

Rana s-a infectat, iar Sigurd a pierit de septicemie.

De-a lungul domniei sale, din 211 până în 217, împăratul Caracalla și-a făcut puțini prieteni cu propunerile sale radicale de a-i transforma pe toți oamenii liberi din Imperiul Roman în cetățeni, cu scopul de a-i taxa la sânge.

După ce și-a ucis fratele, a devalorizat moneda și și-a făcut nenumărați inamici printre oamenii puternici, Caracalla a fost ucis în timp ce urina la un popas în drum spre Carrhae.

Dracon ne-a lăsat prima constituție scrisă a Atenei, consemnând în formă scrisă legi care până atunci fuseseră transmise doar pe cale orală.

Preceptele lui Dracon erau atât de dure și de părtinitoare față de proprietarii de terenuri înstăriți, încât au dat naștere cuvântului „draconic” pentru a descrie legile de o severitate extremă.

În ziua morții sale, Dracon participa la sărbătoare tradițională ateniană, la care publicul – în semn de preamărire – arunca pe el îmbrăcăminte, de obicei mantii.

Conform legendei, atenienii dornici să-și onoreze legiuitorul au aruncat atât de multe mantii asupra lui Dracon, încât l-au sufocat.

Răscoala țărănească pe care György Dózsa (sau Gheorghe Doja) a condus-o împotriva nobilimii maghiare nu s-a terminat bine nici pentru el, nici pentru ceilalți implicați.

Dózsa a condus o campanie de torturare și execuție a nobililor, dându-le foc conacelor. Odată capturat, Dózsa a fost torturat într-un mod grotesc.

A fost forțat să poarte o coroană de fier fierbinte, iar călăii i-au smuls carnea cu clești înroșiți în foc, apoi i-au obligat pe ceilalți nouă condamnați să mănânce din trupul liderului revoltei.

Câțiva au fost omorâți pe loc pentru că au refuzat, astfel că cei rămași în viață s-au conformat și au mâncat. După acest supliciu, György Dózsa a fost ars pe un tron ​​fier fierbinte. Fratele său, Gergely, a fost tăiat în trei.