fbpx

6 semne că viitorul „este aici” de câțiva ani

Uneori, când urmărim un film SF bun, rămânem blocați în trafic sau nu reușim să fierbem o cafea perfectă, ne plângem că nu avem acces „aici și acum” la tehnologie futuristă.

În realitate, așa-numita tehnologie a viitorului este mult mai aproape decât am crede, iar în anumite cazuri ține de cărțile de istorie. S-ar putea ca unele dintre lucrurile pe care ți le dorești să fi fost deja inventate, așteptând doar să dobândească popularitatea mainstream.

1.  Mașinile care se conduc singure

Foto: Northeastern University

Giganții industriei auto lucrează de mai mulți ani o mașină care se conduce singură. În 2012, cei de la Google au anunțat că, în peste 480.000 de kilometri parcurși de mașinile dezvoltate de ei, nu a avut loc niciun accident – cel puțin, nu din vina computerului de bord (cele câteva incidente care au avut loc au fost cauzate de operatorii de testare umani sau de alte vehicule).

Anii au trecut repede, iar în 2012 Nevada a devenit primul stat american care a eliberat plăcuțe speciale pentru vehiculele fără șoferi. În 2018, din cele 62 de accidente în care au fost implicate mașini autonome în California, doar într-un singur caz a fost „vina calculatorului”.

Waymo (divizia auto a Google), Uber și Tesla nu sunt singurele companii care dezvoltă autovehicule autonome. În total, peste 40 de firme concurează în acest domeniu la nivel global.

2. Carnea crescută în laborator

Pe lângă implicațiile etice, creșterea animalelor de fermă este costisitoare din punct de vedere al cheltuielilor și al pământului. Oamenii de știință au căutat modalități de a crește în laborator țesut de animal din celule stem, fără să fie nevoiți să crească și restul animalului.

Primul hamburger din carne crescută în laborator și „gata de prăjit” a fost prezentat lumii la la 5 august 2013. Foto: Wikimedia

Procesul este încă foarte costisitor, însă ar putea furniza proteine animale pentru consum uman într-un viitor nu prea îndepărtat, în care vom avea de-a face cu schimbările climatice și cu extinderea mediului urban dincolo de posibilitățile de susținere ale societății.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

3. Haine electronice

Așa-numitele „e-textile” sunt o tehnologie în plină dezvoltare. Fibrele și produsele electronice sunt țesute laolaltă pentru a obține un articol de îmbrăcăminte flexibil.

Laboratoarele au dezvoltat haine care iluminate cu ajutorul LED-urilor, precum și haine ce reacționează la stimuli exteriori, cum ar fi luminozitatea sau temperatura (iată un exemplu foarte interesant). Un laborator a dezvoltat un „șorț” cu tastatură, care poate fi purtat și folosit la orice dispozitiv electronic portabil.

4. Superstaruri virtuale

Multe vedete sunt descrise ca fiind „false”, dar niciuna nu ar putea fi mai falsă decât holograma Hatsune Miku (vezi videoclipul de mai jos), o celebritate japoneză virtuală. Miku a apărut ca mascotă a unui program muzical computerizat numit Vocaloid și a dobândit atât de mulți fani, încât a devenit un star.

Folosind Vocaloid, fanii au creat sute de cântece pe care Miku le interpretează, iar videoclipurile acestui personaj generat pe calculator au devenit foarte populare pe YouTube. În 2010, Miku „a organizat” primul său concert live, sub formă de hologramă.

5. Zborurile spațiale private

SpaceX, o companie spațială fondată de antreprenorul american Elon Musk, a devenit în 2012 prima firmă privată care a andocat o navă cosmică la Stația Spațială Internațională.

Compania și-a continuat parteneriatul cu NASA, câștigând un contract de dezvoltare a unui succesor pentru naveta sa spațială. Alte companii, precum Virgin Galactic, a lui Richard Branson, s-au aventurat și ele în zona așa-numitului „turism spațial”.

6. Protezele controlate mintal

Chiar dacă membrele au fost amputate, creierul încă se comportă de parcă acestea ar fi încă la locul lor. Captând semnalele din creier prin electrozi și terminațiile nervoase rămase, cercetătorii au creat proteze ce reacționează la gânduri.

În 2013, un bărbat din Suedia a devenit primul pacient căruia i-a fost montată o proteză controlată cu puterea minții și conectată direct la mușchi, oase și nervi. Foto: Ortiz-Catalan, Sci. Trans. Med.

Brațele bionice sunt capabile să ridice obiectele fragile fără să le rupă și să miște fiecare deget în parte. În 2012, un bărbat a urcat scările Turnului Willis din Chicago folosind o proteză pentru picior controlată mintal.


În continuare, citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • - roryta - spune:

    tb să fii țâcnit să te duci la un ”concert” unde cântă un… desen animat!!! serios!!! nu tu EMOȚIE, nu tu TALENT, nu tu nimic…. BIG DISLIKE! omenirea asta a înnebunit cu totul. Nu e suficient că dezaxații ăștia de chinezi fac sex cu gonflabilele, acum se duc și la ”concerte” cu holograme… vai de capul nostru! nu știu cum de nu e uluit însuși Dumnezeu de prostiile noastre… sau poate o fi și El, săracul, dacă vede cât de idioți am devenit…

  • >