fbpx

6 papi care au avut parte de morți violente

Astăzi, când asasinarea unui personaj public este considerată un eveniment rar și șocant, ar putea fi surprinzător să afli că, din primii 31 de papi, se crede că 27 au fost uciși.

În perioada timpurie a creștinismului, mulți au fost martirizați, fiind considerați eretici. Pe măsură ce creștinismul a devenit mai larg acceptat, martiriul a devenit mai puțin comun.

În același timp, pe măsură ce Biserica dobândea tot mai multă putere, intrigile politice și luptele interne au dus la uciderea papilor.

1. Sfântul Petru

Sfântul Petru, primul papă. Foto: Wikimedia

Petru a fost primul papă și un lider al perioadei timpurii a Bisericii. Însă, cum creștinismul era considerat un cult ciudat, și nu o religie, credincioșii trezeau multe suspiciuni.

Se crede că Petru a călătorit în Roma în jurul anului 65. Acolo a intrat în dizgrația autorităților locale și a fost crucificat (legenda spune că a fost crucificat cu capul în jos) din ordinul împăratului Nero, fiind primul dintr-un șir lung de papi care au avut un sfârșit violent.

2. Papa Clement I

Papa Clement a trăit pe la sfârșitul secolului I și a fost exilat din Roma pentru erezie și supus la muncă silnică. În aceste circumstanțe, Clement a văzut că celorlalți condamnați la muncă silnică li se făcuse sete și, potrivit legendei, a făcut ca pe coasta dealului să apară un pârâu.

Fără îndoială, colegii săi au fost recunoscători, dar autoritățile au fost mai puțin impresionate. Prin urmare, Clement a fost aruncat în mare cu o ancoră agățată de grumaz.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Papa Clement I. Foto: Wikimedia

3. Papa Caius (sau Gaius)

Împărații romani care au urmat au continuat persecuțiile, însă numărul bisericilor a continuat să crească. Când un nou papă era ales, acesta trebuia să negocieze cu autoritățile romane cât mai bine cu putință.

Papa Caius a fost ales în 283 și a avut parte de același sfârșit ca mulți dintre predecesorii săi – în ciuda faptului că împăratul de la acea vreme, Dioclețian, îi era rudă și poate chiar unchi.

Probabil că Diocletian nu a fost responsabil direct pentru condamnarea la moarte. Oricum ar sta lucrurile, relațiile lui Caius cu persoane sus-puse nu l-au ajutat deloc.

Evul Mediu Timpuriu

După ce împăratul roman Constantin s-a convertit la creștinism, în secolul IV, viața papilor a devenit mai ușoară. Fără să mai fie persecutată, Biserica s-a mărit și a acumulat tot mai multe bogății și putere.

Papa Ioan al VIII-lea

La începutul Evului Mediu, papii deveniseră deja personaje puternice pe scena politică, guvernând statul papal și mulți dintre ei trăiau și domneau ca niște regi. Nu se mai temeau de martiriu, însă intrigile politice și lupta pentru putere au devenit noile amenințări.

1. Papa Ioan al VIII-lea

Papa Ioan VIII nu avea motive să se teamă de persecuții. Dușmanii săi se aflau printre propriii săi supuși și este primul papă care a fost asasinat de propriul cler.

Ioan VIII era considerat un pontif capabil, ale cărui energie și fonduri erau îndreptate spre lupta împotriva sarazinilor, care înaintau în sudul Europei, inclusiv în sudul Italiei.

Eforturile papei nu au fost foarte eficiente și au supus la mari presiuni finanțele papale. Prin urmare, o parte din cler a decis că era mai bine să fie îndepărtat: a fost otrăvit și ciomăgit până și-a dat duhul, în 882.

2. Papa Ștefan al VI-lea

Papa Ștefan al VI-lea

Nu întreg clerul era satisfăcut atunci când cineva promova în rândurile sale. Se pare că Ștefan VI a acceptat cu greu scaunul de episcop și a fost făcut papă în 896.

A devenit imediat nepopular, după ce l-a supus unui proces pe predecesorul său, papa Formosus. Problema era că Formosus era deja mort și cadavrul său a trebuit exhumat ca să apară în fața tribunalului (citește aici despre despre toată povestea aceasta incredibilă).

Alte versiuni spun că dușmanii lui Formosus erau cei care se aflau în spatele acestui proces absurd. Oricum ar sta lucrurile, Ștefan a fost cel care a tras ponoasele. A fost întemnițat și ucis prin strangulare în 897.

3. Papa Ioan al XII-lea

Religia și politica au continuat să se amestece în Italia. În anul 955, Octavius, fiul unui prinț din Roma, a fost ales papă și a luat numele de Papa Ioan XII.

Papa Ioan al XII-lea

De asemenea, l-a urmat pe tatăl său la titlul pe prinț și și-a îndeplinit ambele roluri folosind nume diferite, care să se potrivească ocaziei sau edictului emis.

Viața lui seculară era tipică pentru un nobil al perioadei și vechile palate papale au fost descrise ca ajunse niște bordeluri în timpul domniei sale. Prințul-papă nu a fost ucis de inamici politici, ci de un soț gelos care l-a surprins în brațele soției sale.

Vremurile moderne

Papii moderni iau foarte în serios măsurile de siguranță. Actualul papă are propriile sale gărzi. Garda Elvețiană, veche de 500 de ani, i-a jurat credință papei și este responsabilă de siguranța sa.

De asemenea, papa este protejat și de gărzile de securitate ale țării-gazdă atunci când vizitează alte țări.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • Iluca Marius spune:

    „de morți de violente”?!?!
    apoi, Petru NU a fost papă! NU există absolut nici un document care să ateste așa ceva! wake up!!!

  • >