6 mumii faimoase și poveștile lor fascinante

Relicve de preț ale trecutului omenirii, aceste mumii faimoase s-au aflat în centrul unor controverse și descoperiri istorice extraordinare, care ne surprind chiar și în ziua de azi.

Știm că mumificarea (conservarea unui trup pentru viața de apoi) a fost perfecționată de egiptenii antici, care – asemenea multor culturi din zilele noastre – credeau că sufletul unei persoane dăinuie pentru eternitate.

Ei credeau că trupul mumificat era casa în care sufletul se întorcea după moarte. Astfel, celui mort i se asigura viața eternă.

Cum se făcea mumificarea?

mumii faimoase
O mumie incașă cunoscută sub numele de „Fecioara de Gheață”. Femeia a consumat cantități mari de cocaină și alcool în ultimul ei an de viață, acum circa 500 de ani, arată un studiu din 2013. Foto: NBC News

Mumificarea era făcută de preoți specializați. De obicei, în cadrul procesului de mumificare, organele interne erau îndepărtate, cu excepția inimii, deoarece egiptenii credeau că inima este casa sufletului.

Apoi, cavitățile corpului erau umplute cu diferite ierburi, rășini și alte substanțe chimice, pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor, după care cadavrul era acoperit cu sare ca să se usuce.

După 40 de zile, preoții înveleau trupul în bandaje de pânză, în timp ce rosteau incantații. După acest proces, pe capul mumificat era pusă o mască, pentru ca sufletul să își recunoască trupul în viața de apoi.

În Egipt, spre exemplu, există mii de mumii. Una dintre cele mai celebre este cea a faraonului Tutankhamon, având o vechime de circa 3.000 de ani.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Lista următoare conține șase mumii faimoase din lumea întreagă.

1. Mumii faimoase: Tutankhamon

mumii faimoase
Mumia lui Tutankhamon. Foto: Kenneth Garrett / National Geographic

Când vine vorba despre mumii faimoase, aceasta este menționată prima. Faraon egiptean al dinastiei a XVIII-a, regele Tut, după cum este porecla sa celebră, a murit foarte tânăr.

A domnit timp de aproape un deceniu. Cauza morții și zilele sale din urmă rămân un mister.

Mumia lui a fost descoperită în 1922, la aproape 3.000 de ani de la moarte, de către Howard Carter și un alt membru al expediției, Lord Carnarvon, care a murit la câteva luni după descoperire.

Moartea lui a dat naștere zvonurilor legate de „blestemul mumiei”. Masca lui Tutankhamon este una dintre cele mai reprezentative imagini din lume și spune foarte multe despre Egiptul Antic.

2. Mumia lui Ramses al II-lea

mumii faimoase
Mumia lui Ramses al II-lea. Foto: Wikimedia

Considerat cel mai puternic faraon egiptean, Ramses al II-lea a domnit aproape 60 de ani și a trăit mai mult de 90 de ani. Se spune că a avut mai mult de o sută de copii.

Corpul său era păstrat în Valea Regilor, dar a fost mutat, de teama jefuitorilor. Cadavrul său a fost descoperit în 1881 și acum este expus la Muzeul din Cairo.

Când arheologii au constatat că rămășițele se deteriorează, mumia lui Ramses al II-lea a fost transportată la Paris pentru a fi tratată. Înainte de asta, i s-a eliberat un pașaport egiptean, pe care a fost menționată ocupația „rege (decedat)”.

3. Mumii faimoase: Regina Hatshepsut

mumii faimoase
Mumia reginei Hatshepsut. Foto: Wikimedia

Hatshepsut, una dintre cele mai importante figuri din istoria egipteană, a domnit vreme de două decenii. Se știe că a demarat diferite proiecte ale unor construcții în Egipt.

De asemenea, a fondat noi rute comerciale, până la moartea ei, survenită în 1458 î.e.n. Și această mumie a fost descoperită tot de Howard Carter, în 1902.

4. Mumia lui Vladimir Lenin

mumii faimoase
Mumia lui Lenin. Foto: Pinterest

Figură politică celebră ale secolului XX, Vladimir Lenin este cunoscut drept arhitect și prim lider al URSS. Mumificarea lui s-a făcut într-o încercare de implantare a figurii liderului comunist pe mentalul colectiv al unui popor pentru care care moaștele erau ceva normal și care astfel era forțat să facă trecerea de la ortodoxie la comunism.

Înainte de asta, în vremurile moderne nu mai fusese încercată vreo mumificare de asemenea anvergură. A fost inventată o procedură de îmbălsămare foarte complexă. Pentru a fi păstrat, cadavrul lui Lenin a trecut prin mai multe băi chimice și injecții cu formol și alte substanțe.

5. Mumii faimoase: „Roșcatul”

Un corp mumificat al unui egiptean predinastic, expus la British Museum. Foto: Wikimedia

„Roșcatul” este unul dintre cele șase cadavre mumificate natural descoperite laolaltă, făcând parte din așa-numitul grup de mumii de la Gebelein. A fost poreclit „Roșcatul” din pricina culorii părului său.

Se crede că trupul îi aparține unui bărbat care a murit cu peste 5.000 de ani în urmă, iar părul și unghiile sunt intacte. „Roșcatul” a fost pus într-un mormânt dintr-un sol nisipos și cald, care absoarbe apa (75% din greutatea umană) și previne înmulțirea bacteriilor.

6. Mumia Rosaliei Lombardo

Iată și ultima dintre aceste mumii faimoase. Este vorba de rămășițele Rosaliei Lombardo, o fetiță din Palermo care a murit de pneumonie la vârsta de doi ani, în 1920.

Tatăl ei a fost atât de răvășit, încât a abordat un îmbălsămător celebru, pe doctorul Alfredo Salafia, pentru a conserva cadavrul.

Mumia Rosaliei Lombardo. Foto: Epoch Times

Corpul este atât de bine conservat, încât fetița pare că doarme. Astfel, și-a câștigat porecla de „Frumoasa Adormită”. Tehnica de conservare a rămas un mister vreme de peste 90 de ani, până când s-a descoperit că i s-au injectat formalină, săruri de zinc, alcool, acid salicilic și glicerină.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu