6 invenții din Evul Mediu care au schimbat lumea

Vreme de sute de ani, Evul Mediu a fost văzut ca o perioadă de ignoranță. Totuși, în acel mileniu (din secolul V până în secolul XV) aparent întunecat din punct de vedere intelectual au fost dezvoltate sau perfecționate multe invenții care au deschis calea către splendoarea Renașterii și care au adus mari progrese pentru omenire.

Așadar, iată șase domenii în care omenirea a făcut salturi uriașe în perioada medievală.

1

Instrumente pentru navigație

O navă cu pelerini ajunge la Damietta, pagină din „Historia rerum in partibus transmarinis gestarum”, de Guillaume din Tir (1479-1480). Foto: British Library

În Evul Mediu s-au înregistrat progrese importante în privința instrumentelor pentru navigație.

Cele mai importante au fost timona, ca a făcut navele mai manevrabile; vela latina (pânza triunghiulară), care a permis navigarea împotriva vântului; chila, care a servit ca o contrapondere la acțiunea vântului și a făcut ca bărcile să fie mai stabile; și busola magnetică, pentru orientarea de mare precizie.

Toate acestea au făcut ca navigația pe mare să fie mai fiabilă și mai sigură și, prin urmare, au favorizat schimburile comerciale între locuri îndepărtate și explorarea de noi rute și pământuri.

2

Tiparnița (presa cu caractere mobile)

Tiparniță din lemn timpurie (1568). O astfel de presă putea produce până la 240 de exemplare pe oră. Foto: Wikimedia

Johann Gutenberg este în general considerat a fi părintele tiparului, deși la vremea sa existau deja unele precedente.

Inventatorul german a perfecționat și a dezvoltat la scară mai mare o tiparniță care exista deja din secolul al VIII-lea în China și în Coreea și pe care unii europeni începuseră deja să o adapteze cu câteva decenii mai devreme.

Totuși, îmbunătățirile aduse de Gutenberg au făcut posibilă reducerea drastică a timpului și a costurilor tiparului, care, adăugată la folosirea hârtiei ca suport al textului, a pus dispoziția unui public mult mai larg documentele scrise.

3

Ceasul mecanic

Ceasul astronomic din Praga (1462). Foto: Wikimedia

Înainte de această mare invenție a Evului Mediu, timpul era măsurat cu o varietate de instrumente, printre care ceasurile solare, clepsidrele cu nisip și ceasurile de apă, destul de greu de interpretat.

Ceasul mecanic, inventat în jurul anului 1300, a făcut posibilă unificarea măsurării timpului și a schimbat modul de cuantificare a muncii și de plată în funcție de orele lucrate.

Deși la început erau imprecise din cauza frecării mecanismelor, în timpul Renașterii au fost îmbunătățite substanțial, ajungând la erori de doar un minut la 24 de ore.

4

Ferestrele din sticlă

Vitralii din secolul XVI. Foto: Wikimedia

Deși sticla nu este o invenție a Evului Mediu, abia în această perioadă a devenit populară, datorită răspândirii atelierelor în întreaga Europă.

Una dintre cele mai importante noutăți a fost folosirea sticlei la ferestre în locul materialelor opace, cum ar fi țesăturile, tapiseriile sau – la casele sărace – pielea de porc sau a altor animale.

Sticla prezenta avantajul major că permitea luminii naturale să intre și să mențină temperatura ridicată în locuințe.

5

Instrumentele optice

Portret al cardinalului Fernando Niño de Guevara, de El Greco (circa 1600), în care prelatul poartă ochelari prinși după urechi. Foto: Wikimedia

Extinderea industriei sticlei a fost însoțită de dezvoltarea lentilelor. În Europa medievală, un călugăr a avut ideea strălucitoare de a fixa o pereche de lentile convexe pe un cadru de sprijin, creând astfel primii ochelari.

Deși inițial au fost disponibili numai unui număr restrâns de cărturari, ochelarii au sfârșit prin a deveni extrem de populari, ușurându-le viața celor cu probleme de vedere.

În timpul Renașterii, utilizarea științifică a lentilelor a dus la inventarea primelor telescoape.

6

Alambicele și alte instalații pentru distilare

Doi alchimiști și echipamentul lor de distilare, în „Liber de arte Distillandi de Compositis”, de Hieronymus Brunschwig (1512). Foto: Wikimedia

Arabii au fost pionieri în utilizarea sticlei pentru fabricarea a ceea ce am numi acum instrumente de laborator.

Crearea de alambice, eprubete și alte piese specializate a permis dezvoltarea chimiei practice și obținerea de substanțe cu diverse concentrații de alcool, parfumuri și alte produse care au putut fi utilizate în scopuri științifice sau în viața de zi cu zi.

Ca să știi mai mult

Cartea dedicată de Rodney Castleden „inventatorilor din trecut, prezent și viitor” este un omagiu adus imaginației creatoare a omului și un îndemn la cunoașterea și aplicarea în beneficiul societății a tuturor marilor descoperiri ale minții omenești. Autorul prezintă în ordine cronologică o selecție fascinantă de peste 250 de invenții (și de topuri ale lor), menționând numele autorilor – când se cunosc – , conjunctura economico-socială a momentului, problemele pe care inventatorii încercau să le rezolve, importanța pentru contemporaneitate și felul în care fiecare dintre ele a avut darul de a schimba lumea.

Comandă cartea „Invenții care au schimbat lumea. De la electromagnet la GPS” pe Elefant sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • Tachibana spune:

    Va salut,
    Trebuie sa va corectez oleaca. ”Alembicul” cum ii spuneti Dv. este o parte a Distilatorului. Acesta din urma este format din: Curcubit- rezervorul sau cazanul, Alembic- partea de se imbuca cu curcubitul, si Condensator- partea de se imbuca cu alembicul. Apoi un vas de colectare care poate fi simplu adica cu gat larg ori ‘inchis Ermetic’ (de la numele Maestrului nostru Hermes Trismegistus). Distilatorul a fost inventat in Alexandria de catre o alchimista pe nume Kleoparta pe la anul 350 i.e.n. Atunci au mai fost inventate si alte dispozitive de laborator precum Retorta, Digestorul, Condensatorul-Sarpe s.a.

  • >