6 culturi și civilizații antice puternice despre care, probabil, nu ai mai auzit

Antichitatea ne fascinează dintotdeauna, dar o mare parte din trecutul cu care suntem astăzi familiarizați este dominat de gloria faraonilor egipteni, a eroilor greci și a împăraților romani. Bineînțeles, multe alte civilizații antice s-au ridicat și s-au prăbușit de-a lungul timpului.

Conducătorii lor nu au intrat în conștiința populară modernă, deși au ridicat imperii puternice, care au prosperat vreme de secole. Aceste civilizații antice au beneficiat de resursele din colțul lor de lume, au rezistat și au supraviețuit invaziilor străine, au devenit printre cele mai puternice forțe ale lumii și, în cele din urmă, s-au prăbușit.

Iată șase regate antice despre care, cel mai probabil, profesorii de istorie nu ți-au vorbit niciodată.

1

Cultura Chimu

Vestigii ale culturii Chimu. Foto: Wikimedia

Miturile spun că Chimu a fost fondat de Taycanamo, regele care a venit de pe mare, unde se născuse dintr-un ou de aur. Chimu se afla în zona de nord a statului Peru de azi.

Acest regat a fost al doilea stat ca putere din zona Anzilor. A prosperat timp de secole, înainte de ascensiunea incașilor. Capitala sa era Chan Chan, cel mai mare oraș din America de Sud.

Orașul controla o vastă rețea comercială și avea o viață artistică și culturală deosebite, datorită miilor de artiști și meșteșugari care trăiau în oraș. Chan Chan era cu adevărat maiestuos și ar fi uimit pe oricine.

Însă palatele orașului au fost jefuite, iar cultura Chimu a apus spre sfârșitul secolului XV, când a început dominația incașă.

2

Civilizații antice din Orient: Regatul Gandhara

civilizații antice
Orașe și regate antice din India, din vremea lui Mahavira. Foto: Wikimedia

Regatul Gandhara, astăzi dispărut, se afla în munții din Pakistanul și Afganistanul zilelor noastre. Unii traduc denumirea acestui regat prin „Ținutul lacurilor”, deoarece se afla într-o regiune bogată în ape, între râurile Kabul și Ind (sau Indus).

Gandhara a devenit o punte de legătură între Est și Vest. O parte a regatului a fost influențată de budism, iar cealaltă de Alexandru cel Mare, care și-a extins puterea până în Gandhara.

Ambele influențe pot fi observate în arta moștenită de la acest regat, care a fost fondat în jurul anului 1.500 î.e.n. și a dăinuit până în 530 e.n.

Aceste civilizații antice au înflorit și au dispărut în negura timpului.

3

Khotan, capitala Yuitianului

Harta aproximativă a regatului Khotan. În medalion, regele Sambhava al Khotanului. Foto: Wikimedia

Khotan era un centru important pe Drumul Mătăsii, care a legat Europa și Asia timp de multe veacuri. Orașul se afla în cea mai vestică provincie a Chinei, Xinjiang.

Până în secolul VI, Khotan devenise un centru producător de mătase. Nu se știe cu siguranță cum a fost introdusă în Khotan tradiția producerii de mătase.

Potrivit legendei, meșteșugul a fost deprins datorită unei mirese aduse din China. Conducătorul din Khotan care s-a însurat cu ea o convinsese să aducă cu ea viermi de mătase din China.

Astăzi, amintirea orașului Khotan supraviețuiește prin altarele budiste care pot fi găsite în deșertul Taklamakan din această regiune.

4

Civilizații antice: Colchis, un regat amintit în mituri

civilizații antice
Hartă a Iberiei (a nu se confunda cu Peninsula Iberică) și a regatului Colchis, întocmită de învățatul german Christoph Cellarius (1638-1707). Foto: Researchgate.net

Regatul magnific Colchis (sau Colchida) apare în mai multe episoade din mitologia greacă. Este menționat în poveștile care spun cum Prometeu a fost înlănțuit de munți, drept pedeapsă pentru că încercase să fure de la zei.

De asemenea, regatul apare în povestea lui Iason și a căutării lânii de aur. Colchis a fost un regat antic prosper, situat în estul Mării Negre, pe teritoriul de astăzi al Georgiei.

Locuitorii din Colchis arau pământuri fertile și își câștigau existența din comerțul maritim și din prelucrarea metalului. Din acest motiv, și-au atras mulți dușmani, printre care grecii, persanii și romanii.

5

Regatul uitat Axum

Recipient din perioada regatului Axum. Foto: Wikimedia

Câteva mituri și legende biblice sunt asociate cu regatul Aksum (sau Axum). Aici a trăit cândva regina din Saba. De asemenea, regatul este considerat unul dintre posibilele locuri în care a fost văzut pentru ultima dată Chivotul Legământului.

Regatul se întindea până la fluviul Nil și Marea Roșie și ocupa teritorii care azi aparțin Etiopiei și Eritreei. La apogeu, regatul ocupa o porțiune din peninsula arabică, aflată în vecinătate.

Aksum a fost un regat comercial puternic între secolele I și VIII. De asemenea, lega Imperiul Roman de subcontinentul indian. Conducătorii regatului au urmat exemplul Romei și au adoptat creștinismul ca religie principală.

Însă, când în zonă a început să se răspândească religia islamică, Aksum și-a pierdut puterea. Astăzi, orașul numără 50.000 de locuitori. Este situat în nordul Etiopiei.

6

Civilizații antice: Regatul Kandy

Regatul Kandy a căzut în 1815, când a fost absorbit de Imperiul Britanic. Foto: Wikimedia

Regatul Kandy a înflorit în secolul XV, în Sri Lanka. Membrii acestei civilizații nu fuseseră supuși de puterile coloniale din regatele învecinate.

Timp de un secol și jumătate, i-au respins pe portughezi, care au distrus cu barbarie părți din capitală, însă nu au reușit să supună regatul.

Locuitorii cunoșteau bine jungla, iar malaria era un mare obstacol pentru vizitatorii nedoriți. Dar, la începutul secolului XIX, britanicii au profitat de frământările interne din regat și astfel i-au provocat sfârșitul.

În 1815, s-a ajuns la o înțelegere care îl îndepărta de la putere pe regele din Kandy. În acel moment, regatul și-a pierdut suveranitatea, însă acordul le permitea căpeteniilor din Kandy să păstreze multe privilegii.

Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.

Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.

„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…

Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?

„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu