5 teorii ale conspirației din lumea artei. Conțin aceste picturi celebre mesaje secrete?

Amatorii teoriilor conspirației din lumea artei vor găsi în acest articol idei care le-ar putea servi drept puncte de plecare în propriile lor investigații.

Trei dintre operele prezentate în continuare sunt ale lui da Vinci, dar celebrul geniu italian cu siguranță nu a fost singurul artist care a știut să ascundă secrete la vedere.

Teoriile sunt pline de speculații; în lipsa unor texte în care artiștii să își detalieze intențiile, este foarte greu de demonstrat că vreuna dintre aceste conspirații este adevărată.

Dar, chiar dacă nu le vom elucida enigmele, măcar vom descoperi galerii de artă, lucrări de cercetare și cărți interesante cu privire la marile necunoscute din lumea picturii.

1

„Cina cea de taină” o înfățișează pe Maria Magdalena

Poate că cea mai faimoasă teorie a conspirației cu privire la o operă de artă este cea popularizată de Dan Brown în romanul „Codul lui Da Vinci”, care sugerează că persoana ce stă la dreapta lui Isus în „Cina cea de taină” este Maria Magdalena.

Odată ce citești că personajul în cauză ar putea fi o femeie, este greu să privești pictura și să nu observi trăsăturile feminine ale personajului (în mod tradițional, acesta este considerat a fi Ioan).

„Cina cea de taină”, de Leonardo da Vinci. Foto: Wikimedia

Teoria subliniază, de asemenea, că Isus și Maria Magdalena formează un „V”, simbol care reprezintă uterul sau femininul divin.

Slavisa Pesci, descris de publicația The Telegraph drept „savant amator”, susține că, dacă așezi peste operă o imagine a picturii în oglindă (întoarsă pe axa verticală), poți vedea o femeie ținând în brațe un bebeluș și, de asemenea, un cavaler templier așezat la capătul mesei (în stânga privitorului).

De ce să fi inclus da Vinci toate aceste detalii? Principala teorie este că artistul a încercat să dezvăluie o poveste pe care Biserica Catolică încerca să o suprime.

Noua imagine pare să înfățișeze un cavaler templier în partea stângă și o femeie care ține în brațe un copil, la dreapta lui Isus. Foto: Pinterest

Există indicii – într-un manuscris obscur găsit în British Museum, despre care unii cred că este o evanghelie pierdută – că Isus era căsătorit cu Maria Magdalena și că a avut copii cu ea.

Însă Biserica Catolică i-a minimizat rolul în viața lui Isus, transformând-o într-o prostituată și, de asemenea, a eliminat elementul feminin divin din mesajul lui Isus.

În „Cina cea de taină”, da Vinci încearcă să remedieze acest lucru, prezentând marelui public propria lui versiune cu privire la evenimente.

2

„Mona Lisa” are un mesaj în ochi

„Mona Lisa”. Foto: Wikimedia

„Mona Lisa” a fost întotdeauna cunoscută mai ales pentru ochii săi, care par să se uite la privitor indiferent unde s-ar afla el (o tehnică obișnuită în artă).

În 2010, membrii Comitetului Național pentru Patrimoniul Cultural din Italia au făcut o altă observație interesantă despre ochii muzei – examinându-i cu o lupă, au observat litere și cifre ascunse în pupile.

Ochiul drept conține literele „LV”, probabil inițialele artistului. Ochiul stâng conține numărul „72” și litere care nu sunt ușor de deslușit. Nu este clar cum și de ce a pictat da Vinci litere și cifre atât de mici încât nu pot fi văzute decât cu lupa.

Comitetul nu a prezentat teorii concrete privind motivul pentru care da Vinci ar fi inclus aceste detalii, deși a subliniat că, punându-le în partea cea mai întunecată a ochilor Giocondei, le-a ascuns privirii celor ce admiră tabloul.

3

„Adorația magilor” înfățișează reinstaurarea păgânismului

Se pare că opera lui da Vinci este un izvor nesecat de teorii conspiraționiste. „Adorația magilor” descrie povestea biblică a celor trei magi aducând daruri pruncului Isus.

Criticul de artă Maurizio Seracini crede că „Adorația magilor” a fost schițată de da Vinci, dar pictată de altcineva. Pentru a-și susține teoria, Seracini face referire la scanările în infraroșu care dezvăluie alte straturi de pictură sub cele care pot fi observate cu ochiul liber.

Seracini a găsit multe discrepanțe între lucrarea finală, pe care o vedem azi, și desenul descoperit sub vopseaua în ulei.

„Adorația magilor”, de Leonardo da Vinci. Foto: Wikimedia

Cea mai semnificativă este că schița originală a lui da Vinci conține o scenă de luptă sângeroasă, un element pe care nu te-ai aștepta să îl găsești într-o scenă de naștere.

Seracini crede, de asemenea, că da Vinci intenționa să arate în fundal ruinele unui templu păgân care tocmai era reconstruit. Adepții teoriei conspirației cred că scena de bătălie și templul dezvăluie adevăratul subiect al picturii: restabilirea păgânismului.

Evident, Biserica nu avea cum să fie încântată de această inițiativă, deci este posibil să fi contractat un alt artist care să picteze peste desen, ascunzând astfel intenția lui da Vinci (de unde și discrepanțele dintre straturile superioare și cele inferioare).

4

Capela Sixtină conține schițe anatomice

Detaliu de pe tavanul Capelei Sixtine, unde Dumnezeu și îngerii par a pluti în conturul unei emisfere cerebrale. Foto: Wikimedia

O altă teorie a conspirației are de-a face cu faimoasa frescă a lui Michelangelo de pe tavanul Capelei Sixtine.

Ian Suk și Rafael Tamargo, doi experți în anatomie, au publicat în 2010 o lucrare în care susțin că Michelangelo ascunde reprezentări anatomice ale creierului uman în secțiunile cunoscute sub numele de „Dumnezeu îl creează pe Adam” și „Separarea luminii de întuneric”.

Când te uiți la „Dumnezeu îl creează pe Adam” – ținând cont de observațiile celor doi – îi vezi pe Dumnezeu și pe îngeri plutind într-un sac în formă de creier.

Potrivit cercetătorilor Suk și Tamargo, în gâtul lui Dumnezeu poate fi văzut creierul omenesc. Foto: Scientific American

Autorii lucrării menționate susțin că aceasta este o ilustrare perfectă a secțiunii transversale a creierului uman. Al doilea creier este ascuns în gâtul lui Dumnezeu în „Separarea luminii de întuneric”.

Fresca arată creierul văzut de jos. Teoria este că Michelangelo a ascuns aceste schițe anatomice în picturile sale religioase pentru a ataca în secret Biserica pentru disprețul ei față de știință.

5

„Omul, controlorul universului” îl înfățișează pe John D. Rockefeller bolnav de sifilis

„Omul, controlorul universului” este o pictură murală realizată de Diego Rivera pentru Nelson Rockefeller, cu numele inițial „Omul la răscruce”.

Detaliu din „Omul, controlorul universului”, de Primo Rivera. În triunghiul din extrema dreaptă poate fi văzut Lenin. În triunghiul din partea stângă apare Rockefeller cu un pahar în mână, ținând de mână o femeie, sub imaginea bacteriei sifilisului. Foto: Wikimedia

Rockefeller l-a contractat pe Rivera să producă lucrarea pentru Rockefeller Center din New York, dar, în calitate de „mândru capitalist”, a fost nemulțumit că Rivera, „comunist convins”, l-a inclus în operă și pe Vladimir Lenin, așa că lucrarea a fost distrusă.

Rivera a recreat opera în Mexico City, unde a numit-o „Omul, controlorul universului”. Noua versiune include imaginea lui John D. Rockefeller sub o uriașă bacterie a sifilisului.

Aceasta a dat naștere la teoria că Rivera spunea că Rockefeller avea sifilis. Magnatul petrolului este, de asemenea, portretizat ținând un pahar de martini și stând lângă o femeie care ar putea fi o prostituată.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>