fbpx

5 tehnici noi uimitoare folosite la elucidarea misterelor științifice

Noile tehnologii ajută la elucidarea misterelor științifice în modalități pe care până acum nu le-am fi crezut posibile. Aceste tehnici noi și revoluționare ne oferă o perspectivă fără precedent asupra lumii naturale.

Fie că ne permit să studiem o galaxie obscură și nevăzută, aflată la miliarde de ani-lumină distanță, sau un mesaj criptic vechi de milenii, toate aceste metode de pionierat sunt revoluționare în domeniile lor.

1. Putem fotografia spațiile ascunse cu ajutorul Wi-Fi

Foto: sciencemag.org

Un grup de oameni de știință din Germania și-a propus să vadă lumea „prin ochii Wi-Fi-ului”, așa că cercetătorii au montat o cruce din folie de aluminiu, un emițător Wi-Fi și două receptoare (unul staționar și unul mobil) într-o cameră închisă.

Au înregistrat undele Wi-Fi așa cum se reflectau din cruce pentru a-i coda imaginea în 3D în cadrul unei holograme.

Această tehnică ar putea, în cele din urmă, să ne permită să observăm interiorul structurilor închise, chiar dacă receptoarele sunt plasate afară, ceea ce ar însemna că ar putea fi salvate viețile celor prinși sub zăpadă sau în clădirile prăbușite.

Pe lângă asta, în 5-10 ani, supravegherea prin Wi-Fi ar putea fi folosită pentru a organiza și monitoriza fabricile pline de roboți care muncesc.

2. Putem vedea prin obiectele solide cu ajutorul razei cu neutroni

Foto: photonics.com

O tehnică nouă de imagistică poate privi prin obiectele solide lovindu-le cu o rază concentrată de neutroni. În locul unei lentile convenționale, noua tehnologie folosește siliconul pentru a despica și redirecționa o rază cu neutroni.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Undele lovesc obiectul și ricoșează una în alta, producând un tipar de interferență.

Spre deosebire de alte metode, acest tip revoluționar de interferometrie cu neutroni poate executa mișcări de zoom in și zoom out pentru a detecta obiecte mici și foarte mici, cu mărimi cuprinsă între 1 nanometru și 10 micrometri.

Anterior, interferometria cu neutroni a fost doar o variantă de rezervă pentru alte tehnici de imagistică, însă aceste descoperiri ar putea s-o transforme într-o opțiune principală.

3. Putem face animalele transparente pentru a le examina

Foto: popsci.com

O tehnică de imagistică numită uDISCO (imagistică 3D de ultimă oră a unor organe curățate cu solvent) face ca animalele moarte să devină transparente pentru a le putea studia biologia.

Animalul este scufundat într-un solvent deshidratant care înlătură apa și grăsimea, ceea ce micșorează specimenul cu până la 65% și îl transformă într-o mumie translucidă.

Această metodă nu distruge proteinele fluorescente introduse în corpul rozătoarelor, așa cum se întâmpla în cazul tehnicilor anterioare, așa că savanții pot observa acești markeri după ce animalele devin transparente.

Savanții speră că, folosind această tehnică, vor realiza cândva o hartă a creierului uman, întreprindere care, folosind metodele convenționale de azi, ar dura câteva secole.

4. Putem cartografia Globul folosind lasere

Foto: wired.co.uk

Anglia întreagă este cartografiată de lasere aeriene (sau LiDAR), o tehnică folosită deja la scanarea a 75% din țară.

De la înălțime, cercetătorii scanează peisajul cu un milion de pulsuri de unde luminoase pe secundă, construind o hartă topografică 3D pe baza timpului de retur al undei.

Totul a început ca un efort de cartografiere a liniilor de coastă, care se schimbă mereu. Însă, ca un fel de bonus, această metodă a dus și la descoperirea a patru drumuri romane care șerpuiau invizibile la câteva zeci de centimetri adâncime.

În plus, această metodă ar putea pune capăt depozitării ilegale de gunoi, detectând cu repeziciune schimbările din peisaj și ajutând autoritățile să-i prindă pe cei care aruncă gunoiul în natură.

5. Folosind acest accelerator de particule, putem vedea în mumii

Foto: pbs.org

De aproximativ patru ani, cercetătorii pot vedea în mumii fără să le mai provoace pagube, mulțumită „Advanced Photon Source” a Laboratorului Național „Argonne”, un accelerator de particule.

Savanții au focalizat razele X de mare energie pe mumia Hibbard, din Egiptul Antic, o fată care a murit la vârsta de cinci ani, cândva spre sfârșitul primului secol al erei noastre.

Mumia Hibbard a fost aleasă datorită „portretului de mumie” intact, un panou de lemn aplicat pe față, pe care a fost pictată imaginea copilului.

Fără să deranjeze materialul fragil, cercetătorii au privit prin giulgiu și au descoperit înăuntru obiecte inexplicabile, cum ar fi sârme în dinții fetei, un obiect ciudat în formă de bol în craniu și un obiect mic, ca de piatră, lipit de abdomenul fetei.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>