5 taxe și impozite ridicole impuse de-a lungul istoriei

De la taxa pe urină la taxa pe lașitate, iată o serie de dări ieșite din comun pe care oamenii au fost nevoiți să le plătească de-a lungul secolelor.

1

Egiptenii antici plăteau impozit pe uleiul de gătit

Taxa pe ulei
Foto: ThoughtCo

În timpul dinastiei Ptolemeice (350 – 30 î.e.n.), statul egiptean controla numeroase sectoare ale economiei și avea monopol asupra producției și vânzării anumitor produse-cheie, precum uleiul vegetal și pânzeturile.

Așadar, pe lângă faptul că erau forțați să cumpere uleiul de gătit de la stat, egiptenii trebuiau să plătească și un impozit pe folosirea lui.

Pentru a-i verifica pe cetățeni, colectorii de taxe circulau din gospodărie în gospodărie pentru a se asigura că uleiul nu este refolosit (reutilizarea uleiului era interzisă) sau că nu erau folosiți înlocuitori mai ieftini.

2

Taxa pe urină din Roma Antică

Taxa pe urina
Foto: Histastrophe

„Pecunia non olet” („Banii nu au miros”) este o expresie în limba latină, atribuită împăratului Vespasian, care a condus Imperiul Roman între anii 69 și 79.

Pentru a aduna mai mulți bani în vistieria statului, Vespasian a impus o taxă pe urina din toaletele publice. Această urină era vândută celor care o foloseau la tăbăcărie sau în producția de lână.

De asemenea, amoniacul din urină era folosit pentru curățarea togilor din lână. Cei care plăteau taxa erau cumpărătorii urinei.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Potrivit istoricului roman Suetonius, când fiul lui Vespasian, Titus, s-a plâns de natura dezgustătoare a taxei, împăratul a luat în mână o monedă de aur și l-a întrebat pe tânăr dacă se simte deranjat de miros. Titus a răspuns „Nu”, iar Vespasian a replicat: „Și totuși, provine din urină”.

Expresia „Pecunia non olet”, care face referire la faptul că sursa banilor este prea puțin importantă, este folosită și astăzi. Mai mult, numele lui Vespasian este încă legat de toaletele publice: în Franța, pisoarele sunt numite „vespasienne”, iar în Italia – „vespasiano”.

3

Impozitul pe ferestre și epidemiile de tifos și variolă

Taxa pe ferestre
Foto: Medium

În Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda secolelor XVIII și XIX statul obișnuia să perceapă impozitul pe clădiri în funcție de câte ferestre avea imobilul.

Acest sistem a fost introdus în Anglia și Țara Galilor în 1696, în timpul domniei lui William al III-lea. Pe lângă faptul că a fost primit cu nemulțumire de britanici, impozitul a avut un impact neașteptat asupra arhitecturii, vizibil și astăzi.

Pentru a plăti statului sume cât mai mici, mulți oameni au zidit ferestrele caselor, care au rămas așa până în zilele noastre. Acest lucru a avut impact asupra sănătății populației, deoarece încăperile fără ferestre erau prost ventilate.

Ventilația necorespunzătoare și lipsa de lumină au favorizat răspândirea epidemiilor de tifos, variolă și holeră. Cu toate acestea, impozitul a rămas în vigoare până în 1851, când a fost, în sfârșit, abolit.

4

Impozitul pe lașitate

Taxa pe lasitate
Foto: History

În Angla medievală, cavalerii care nu doreau să meargă la război în slujba regelui puteau să plătească o taxă specială pe lașitate. Taxa a fost instituită de regele Henric I (care a condus țara între 1100 și 1135).

Inițial, suma de plătit era relativ scăzută, însă regele Ioan (care a domnit între 1199 și 1216) a majorat-o cu 300% și a început să o perceapă tuturor cavalerilor în anii în care nu existau războaie.

Taxa pe lașitate s-a aplicat timp de aproximativ 300 de ani.

5

Taxa pe chinezi

Taxa pe chinezi
Foto: Toronto Star

În 1885, autoritățile canadiene au instituit taxa pe chinezi, care era percepută oricărei persoane de naționalitate chineză care intra în țară.

De la mijlocul și până la sfârșitul secolului XIX, Canada a „importat” din China aproximativ 17.000 de muncitori, care au lucrat la realizarea căii ferate Canadian Pacific Railway.

Chinezii erau o forță de muncă ieftină, fiind plătiți doar la o treime sau o jumătate din salariile muncitorilor canadieni. În 1885, când calea ferată a fost finalizată, guvernul canadian a încercat să descurajeze imigrația chinezilor prin instituirea acestei taxe.

Cu puține excepții, cetățenii chinezi trebuiau să plătească cel puțin 50 de dolari canadieni pentru a intra în Canada. Ulterior, suma a fost majorată la 100 de dolari, apoi la 500.

În cei 38 de ani de aplicare a taxei, aproximativ 82.000 de imigranți chinezi au plătit statului canadian aproape 23 de milioane de dolari. Taxa a fost eliminată în 1923.


Un alt impozit ridicol instituit în trecut a fost taxa pe barbă, care s-a aplicat în Rusia între 1698 și 1772 – Impozitul pe barbă: Cum a încercat Petru cel Mare să reformeze Rusia.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu