Indiferent de perioada din istorie în care au trăit, monarhii au beneficiat de privilegii la care alții nici nu puteau visa. Au primit întotdeauna cea mai bună educație și cele mai atente îngrijiri medicale și s-au bucurat de lux, mâncăruri alese și haine scumpe.

Firește, statutul regal nu a însemnat niciodată garanția unei vieți liniștite, iar unii monarhi au murit în moduri dintre cele mai neobișnuite. Iată poveștile unor regi și regine ale căror morți au fost de-a dreptul stupide.

Regele Carol al VIII-lea al Franței deschide lista de regi și regine care au sfârșit în mod hilar. Carol al VII-lea a urcat pe tron la doar 13 ani și a domnit între 1483 și 1498. Domnia lui Carol a fost lipsită de incidente.

Așa cum era de așteptat de la un copil lipsit de experiență, Carol nu a manifestat prea mult interes față de politică. Ca să-și păstreze poziția,  a făcut numeroase concesii în fața monarhilor din țările vecine, concesii care au contribuit la îmbunătățirea relațiilor internaționale ale Franței.

Moartea lui Carol a fost, probabil, cel mai notabil eveniment al domniei sale. A avut loc în timpul unui joc de tenis desfășurat la Amboise, în care demnitarul nici măcar nu juca, ci era spectator.

Intrând în arenă, Carol nu a observat o ușă foarte joasă și a intrat direct în ea, lovindu-se cu capul de prag. Lovitura a fost puternică, dar regele și-a revenit inițial.

După meci, însă, monarhul s-a simțit din ce în ce mai rău, iar în scurt timp a intrat în comă. Câteva ore mai târziu, regele Franței a decedat.

Alexandru a condus Grecia la începutul secolului XX și este unul dintre monarhii care au sfârșit în mod memorabil. A avut o domnie foarte scurtă, de doar trei ani. La vârsta de 27 de ani, Alexandru a murit prematur, după ce a fost mușcat de maimuțe.

Macacii erau animalele de companie ale regelui și trăiau la palat, împreună cu alte sălbăticiuni. Într-o zi, Alexandru își plimba câinele, iar acesta din urmă a intrat în conflict cu un macac. Alexandru a încercat să intervină, iar maimuțele l-au mușcat.

Inițial, rănii nu le-a fost dată prea multă atenție. După ce a fost curățat și pansat, monarhul a cerut ca evenimentul să fie dat uitării. Totuși, din cauză că nu a fost bine curățată, rana s-a infectat repede. În scurt timp, Alexandru a făcut septicemie.

Probabil că viața i-ar fi fost salvată dacă medicii ar fi decis să-i amputeze piciorul, dar nimeni nu a vrut să ia o măsură atât de drastică. După o lungă suferință, de peste trei săptămâni, Alexandru s-a stins din viață, pe 25 octombrie 1920.

Frederick a fost fiul lui regelui George al II-lea și tatăl regelui George al III-lea al Marii Britanii. Deși atât tatăl, cât și fiul lui au condus Marea Britanie, Frederick nu a avut această șansă din cauză că a murit prematur.

Nefiind implicat în politică, Frederick a avut timp să se dedice altor pasiuni, precum sportul. Prințul era un mare fan al jocului de cricket, iar asta i-a adus sfârșitul.

Frederick a murit în 1751, la vârsta de 44 de ani, cu 9 ani înaintea tatălui său. Tragedia a fost cauzată de o minge de cricket, care l-a lovit în cap în timpul unui joc.

Potrivit scrierilor vremii, moartea lui Frederick nu i-a afectat prea tare pe părinții lui. George al II-lea și regina Carolina îl disprețuiau pe prinț, despre care regina spunea că este „cea mai mare canalie, cea mai mare bestie din lume”.

Când vine vorba de regi și regine care au murit în mod stupid, nu putem să nu menționăm sfârșitul împărătesei Elisabeta a Austriei (cunoscută drept „Sisi”). Sisi a avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Austriei.

În calitate de soție a Împăratului Franz Josef I, Elisabeta a fost împărăteasa Austriei și regina Ungariei timp de 44 de ani. Totul a luat sfârșit, însă, pe 10 septembrie 1898, când Sisi a fost asasinată de un bărbat pe nume Luigi Lucheni.

Din păcate pentru împărăteasă, în acea zi fatidică, s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. După cum a recunoscut ulterior, Lucheni nu avea nimic personal cu Elisabeta.

Anarhistul italian ura din principiu monarhia și oamenii bogați. Ținta lui inițială era Prințul Filip, duce de Orleans. Din păcate pentru toți cei implicați (cu excepția ducelui), Lucheni a ajuns la Geneva prea târziu și a ratat șansa de a-l asasina pe duce.

Frustrat, Lucheni a cumpărat un ziar și și-a căutat o altă victimă. Aceasta s-a întâmplat să fie Elisabeta, care se afla în oraș. Lucheni a aflat la ce hotel este cazată și a așteptat-o.

Când împărăteasa a ieșit din hotel, Lucheni s-a apropiat de ea și a înjunghiat-o mortal în inimă. Apoi, anarhistul s-a predat, mândru de ceea ce făcuse.

A cerut să fie extrădat în Italia, „pentru a beneficia de o execuție demnă de un martir”. Cererea i-a fost refuzată, iar Lucheni s-a spânzurat în celulă.

Carol al II-lea, care a domnit în regatul Navarei între 1343 și 1387, a fost unul dintre acei regi și regine care au murit în mod stupid. Era un oportunist desăvârșit, care căuta să profite de pe urma Războiului de o Sută de Ani dintre Franța și Anglia.

Obișnuia să schimbe taberele după cum îi dicta propriul interes, câștigându-și porecla de „Carol cel Rău”. De aceea, mulți au considerat că moartea regelui a fost o pedeapsă divină.

Există mai multe versiuni cu privire la sfârșitul lui Carol, dar diferențele dintre ele sunt minore. Autorul englez Francis Blangdon este unul dintre istoricii care au povestit decesul lui Carol.

Potrivit lui Blangdon, regele era foarte bolnav, iar medicul a ordonat ca monarhul să fie învelit de la gât până la picioare într-o țesătură îmbibată în coniac. Una dintre ajutoarele doctorului s-a apucat să-l împacheteze pe Carol, cosându-i țesătura în jurul trupului.

Când a terminat, femeia a vrut să taie ața rămasă. Cum era noapte și nu exista nicio foarfecă la îndemână, femeia s-a gândit să folosească o lumânare.

Din cauză că țesătura era puternic îmbibată în alcool, la apropierea flăcării ea a luat foc, iar regele a fost cuprins de flăcări, care l-au carbonizat.