fbpx

VIDEO 5 oameni de știință care au făcut experimente pe ei înșiși

Experimentele făcute pe sine sunt o practică descurajată, dar destul de comună printre oamenii de știință, mai ales în domeniul medicinei.

Savanții recurg la această metodă dacă vor să examineze rezultatele mai repede, dacă au nevoie de o relatare la prima mână a efectelor, dacă nu doresc să aștepte ca birocrația să-și urmeze drumul prea lent sau din cauza problemelor etice, care i-ar putea împiedica pe voluntari să își asume acest risc.

Mulți savanți distinși și laureați ai premiului Nobel au experimentat pe ei înșiși, iar unii au primit premiul Nobel tocmai datorită acestor experimente. Îți prezentăm câțiva dintre acești oameni de știință uimitori, care au făcut experiențe pe ei înșiși.

1. Chimistul care a băut o supă cu holeră

Max Joseph von Pettenkofer (stânga) și Robert Koch

În 1892, Max Joseph von Pettenkofer a băut intenționat o supă care conținea o doză mare de bacterii de holeră, pentru a refuta teoria lui Robert Koch conform căreia numai microorganismele erau responsabile de această boală. Din fericire, Pettenkofer a scăpat cu niște simptome ușoare.

Pettenkofer a fost un chimist și igienist bavarez faimos pentru munca sa din domeniul depozitării corespunzătoare a reziduurilor, igienei practice, aerului curat și apei proaspete. Interesant este faptul că avea „convingeri anticontagioniste” și nu credea că bacteriile cauzează boli.

Această credință l-a situat într-o tabără adversă față de mulți savanți contemporani, mai ales față de Robert Koch, medicul și microbiologul german care a identificat cauzele tuberculozei, ale antraxului și ale holerei și a oferit dovezi experimentale că aceste boli sunt contagioase.

Unul dintre conflictele dintre Pettenkofer și Koch avea de-a face cu holera. Pentru a demonstra că Koch se înșela, Pettenkofer a băut supa plină cu holeră pe 7 octombrie 1892, în prezența martorilor. De asemenea, a consumat bicarbonat de sodiu pentru a neutraliza acidul din stomac, după ce Koch sugerase că acidul ar putea ucide bacteriile.

Timp de o săptămână, Pettenkofer a suferit numai de simptome ușoare și a susținut că ele nu erau cauzate de holeră.

2. Medicii care s-au lăsat mușcați de țânțari cu febră galbenă

Jesse Lazear (stânga) și James Carroll

Citește și Cobaii atomici – Cei 5 care s-au oferit să stea sub bomba nucleară

În 1900, medicii militari americani James Carroll, Aristides Agramonte și Jesse Lazear s-au lăsat înțepați de țânțari purtători de febră galbenă ca să demonstreze că insectele erau responsabile de răspândirea bolii. Eforturile lor au dovedit că febra galbenă era într-adevăr transmisă de țânțari și au salvat multe vieți.

Carroll și Lazear făceau parte dintr-o echipă de cercetare condusă de Walter Reed. Echipa continua munca începută de doctorul și savantul cubanez Carlos Finlay.

În 1881, Finlay a propus teoria conform căreia febra galbenă ar putea fi transmisă de țânțari și nu de contactul dintre oameni. Pentru a studia boala, Carroll și Lazear au lăsat țânțari infectat să îi înțepe, la începutul lunii septembrie a anului 1900.

Lazear a murit pe data de 26 a acelei luni, însă Carroll și-a revenit. Șapte ani mai târziu, Carroll a fost ucis de aceeași boală.

3. Chirurgul care s-a operat singur de trei ori

Citește și Ignaz Semmelweis, doctorul care salva vieți cu aceste cuvinte simple: „Spălați-vă pe mâini!”

În 1921, la vârsta de 60 de ani, Evan O’Neil Kane a devenit primul om care s-a operat singur pentru a-și scoate apendicele. Voia să se asigure că procedura putea fi tolerată de către pacienții cărora li se făcea numai anestezie locală, deoarece nu li se putea face anestezie generală.

Evan O’Neil Kane a fost un chirurg din Pennsylvania, SUA, cunoscut pentru că s-a operat singur de trei ori. Prima dată s-a operat în 1919, când și-a amputat un deget care se infectase.

A doua operație a avut loc pe 21 februarie 1921, când, cu ajutorul unor oglinzi, și-a scos apendicele după ce își făcuse o anestezie locală. Kane a terminat operația cu succes, deși pe vremea aceea era considerată o operație majoră și necesita o incizie mult mai mare decât în ziua de azi.

Kane a vrut să facă experiența operației din perspectiva unui pacient și plănuia să folosească anestezie locală pentru operațiile viitoare. Credea că eterul, anestezicul folosit la acea vreme, era mai periculos decât anestezicul local numit „novocaină”, un înlocuitor de dată recentă al cocainei, pe care l-a folosit în timpul operației.

A treia auto-operație a avut loc în 1932, la vârsta de 70 de ani, când și-a reparat hernia inghinală după ce își administrase un anestezic local. Operația a durat 55 de minute și Kane s-a întors la muncă în sala de operații după numai 36 de ore.

4. Medicul care și-a făcut transfuzii de sânge cu malarie

În 1924, savantul rus Alexander Bogdanov, dorind să obțină „viață eternă”, a început să-și facă transfuzii de sânge, obținut de la oameni mai tineri decât el. A murit după ce a folosit sângele unui student care avea malarie. Studentul și-a revenit complet.

Alexander Bogdanov a fost un medic, activist politic, economist și scriitor de SF rus, ale cărui interese variau de la filosofie la medicină. Era cunoscut pentru că inventase „tectologia”, care este acum considerată o precusoare a teoriei sistemelor și a unor aspecte ale sinergeticii.

Unul dintre punctele lui de interes din domeniul medicinei implica reîntinerirea prin transfuzii de sânge. Bogdanov a început să experimenteze cu sânge de la voluntari, printre care se număra și sora mai mică a lui Vladimir Lenin, Maria Ulianova.

A fondat Institutul de Hematologie și Transfuzii de Sânge, care mai târziu i-a purtat numele. Dar una dintre transfuzii l-a costat viața…

Folosise sângele unui student care suferea de malarie și tuberculoză. Unii cercetători cred că s-a sinucis, alții cred că a murit, fiindcă, la acea vreme, încă nu exista ideea de compatibilitate a grupelor de sânge.

5. Chirurgul care și-a introdus singur un cateter în inimă

În 1929, Werner Forssmann a devenit primul om care a făcut o operație de cateterizare cardiacă. S-a operat singur și a mers în secția de radiologie ca să poată ghida cateterul mai departe spre inimă, sub supravegherea unui fluoroscop. Mai târziu a fost concediat, însă a primit premiul Nobel în 1956.

Werner Forssmann a fost un medic german care lucra în Eberswalde atunci când a desfășurat pe el însuși prima operație de cateterizare cardiacă. A ignorat ordinele șefului de secție și a convins-o să îl ajute pe Gerda Ditzen, asistenta medicală din sala de operație, care a fost de acord, cu condiția ca ea să fie cea operată.

Însă Forssmann a păcălit-o pe Ditzer. A întins-o pe masa de operație și s-a prefăcut că îi face o anestezie locală și că o taie cu bisturiul pe braț. De fapt, Forssmann făcea toate acestea pe el însuși.

Forssmann și-a inserat un cateter urinar în venă până când Ditzer să-și dea seama ce se întâmplă. Împreună, au mers la departamentul de raze X de la etajul inferior, unde medicul și-a inserat cateterul și mai departe, până în ventriculul drept al inimii.

În 1932, după ce lucrase fără plată la spitalul Berliner Charite, Forssmann a fost obligat să plece, fiindcă „nu se ridica la standardele științifice” cerute. Nereușind să se angajeze drept cardiolog, Forssmann a studiat urologia și a devenit mai târziu director al clinicii de chirurgie de la spitalul municipal Dresden-Friedrichstadt și de la spitalul Robert Koch.

În 1956, i s-a decernat premiul Nobel pentru fiziologie și medicină, pe care l-a împărțit cu Andre Frederic Cournand și Dickinson W. Richards, care dezvoltaseră metode de aplicare a tehnicii lui Forssmann.


În continuare, descoperă 10 inventatori uciși de creațiile lor (unul dintre ei a fost român), iar apoi citește despre 5 experimente pe oameni, care dovedesc că trăim într-o lume bolnavă.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>