5 oameni care nu și-au găsit liniștea nici după ce au murit

Se spune că de moarte și de impozite nu scapă nimeni. În fața acestei sentințe atât de sumbre, un gând reconfortant este că măcar odihna veșnică va însemna cu adevărat liniște… veșnică.

Asta, dacă nu te cheamă Charlie Chaplin, Friedrich Murnau sau Evita Peron, de exemplu. În acest articol îți prezentăm cazurile ieșite din comun ale unor oameni despre care putem spune că nu au avut liniște nici măcar după ce au închis definitiv ochii.

Măcar după moarte sperăm că vom scăpa de chinuri și insulte. Însă, pentru unii, acestea încep abia după ce ajung pe lumea cealaltă. De exemplu, cazul macabru al lui Formosus.

Deși a avut o relație turbulentă cu Biserica Catolică, la un moment dat fiind excomunicat, în 891 a fost ales papă și a domnit până la moartea sa, survenită în 896.

După vreo nouă luni, însă, papa Ștefan al VI-lea a decis să-l judece pe Formosus pentru crimele care avuseseră drept rezultat excomunicarea sa anterioară.

Motivația lui Ștefan nu este clară, însă unii spun că făcuse acest lucru pentru a-și ascunde propriile fărădelegi. Oricare ar fi motivul, ceea ce a urmat a fost unul dintre cele mai bizare incidente din istoria papalității.

La evenimentul intrat în istorie drept Sinodul mortului, cadavrul lui Formosus a fost suit pe un tron și supus unui proces trucat.

Un diacon oferea răspunsuri din partea cadavrului, iar Formosus a fost găsit vinovat. Prin urmare, alegerea lui ca papă a fost anulată, i-au fost tăiate degetele și a fost aruncat în râul Tibru.

Până la urmă, Formosus a fost cel care a râs mai bine, ca să spunem așa. Felul în care a fost tratat a dat naștere unei insurecții care a avut drept rezultat încarcerarea și moartea lui Ștefan.

Lui Formosus i-au fost reconferite toate titlurile, iar cadavrul său a fost îngropat cum se cuvine.

Cadavrele mai multor cineaști au sfârșit în situații demne de filme. Friedrich Murnau, regizorul horror-ului clasic „Nosferatu” (1922) era familiarizat cu macabrul, însă ar fi fost îngrozit de evenimentele de după moartea sa.

După ce a fost ucis într-un accident de mașină, în 1931, a fost îngropat în cimitirul Stahnsdorf, aflat lângă Berlin. Însă mormântul său a fost vandalizat de mai multe ori.

Apoi, în 2015, craniul său a dispărut. Rămășițele lăsate de niște candele la mormântul său i-au făcut pe unii să speculeze că sataniștii erau cei responsabili. Craniul regizorului încă nu a fost găsit.

Motivul din spatele furtului cadavrului actorului și regizorului Charlie Chaplin a fost imediat evident: lăcomia. În 1978, la doi ani după moarte, cadavrul a fost luat din cimitir, iar apoi familiei cineastului i s-a cerut o răscumpărare.

Soția lui Chaplin, Oona, a refuzat să plătească cei 600.000 de dolari pe care îi cereau hoții. Surprinși de reacția femeii, hoții au continuat să o sune.

Drept urmare, poliția a întreprins o operațiune masivă de găsire a hoților. Telefonul femei a fost pus sub ascultare și cele 200 de cabine telefonice din zonă au fost atent supravegheate.

Misiunea a fost încununată de succes: au fost arestați făptașii, doi mecanici, iar cadavrul lui Chaplin a fost recuperat dintr-un mormânt improvizat, săpat într-un lan de porumb.

În secolul XV, Caterina de Valois s-ar fi răsucit în mormânt – dacă ar fi avut unul. Văduva regelui englez Henric al V-lea a fost îmbălsămată și îngropată într-o capelă de la Westminster Abbey în 1437.

Când Henric al VII-lea a decis să construiască o altă capelă, a pus cadavrul remarcabil de bine conservat al Caterinei într-un sicriu deschis, lângă mormântul lui Henric al V-lea.

Peste mai mult de 200 de ani, cadavrul ei era încă expus. Rămășițele au atras atenția cronicarului englez Samuel Pepys, bine cunoscut pentru aventurile sale amoroase.

Drept cadou la împlinirea vârstei de 36 de ani, în 1669, lui Pepys i s-a permis să sărute cadavrul Caterinei. Jurnalul său descrie astfel evenimentul:

„I-am luat în brațe partea de sus a corpului și am sărutat-o pe gură.”

Din fericire, Caterina a fost scutită de alte episoade de acest fel după ce a fost depusă într-o criptă și apoi îngropată sub un altar.

Nu puteam uita de Evita Peron. Viața ei incredibilă a fost urmată de o viață de apoi și mai greu de închipuit. Crescută în sărăcie, s-a măritat cu colonelul Juan Peron, ajutându-l să câștige alegerile prezidențiale din Argentina în 1946.

Adorată de mase, Evita a dobândit o putere politică incredibilă, dar a murit în 1952, la numai 32 de ani. Totuși, povestea ei nu se sfârșește aici.

Soțul ei i-a ordonat antreprenorului de pompe funebre să-i conserve cumva frumusețea. Procesul de îmbălsămare a durat aproape trei ani, timp în care Juan îi expunea adeseori cadavrul pentru a-și atrage sprijinul celor care o admirau.

După ce Peron a fost îndepărtat de la putere, în 1955, ofițerii i-au furat cadavrul, care a fost mutat prin Buenos Aires. La un moment dat, era păstrat într-o dubă care parca pe diferite străzi.

Căutând o soluție permanentă, armata a trimis cadavrul în Italia, în 1957, iar Evita a fost îngropată într-un cimitir milanez sub numele de Maria Maggi de Magistris.

În 1971, cadavrul a fost returnat soțului, care trăia în exil în Madrid. Numai că, în loc s-o îngroape, Juan a păstrat-o într-un sicriu deschis, în sufragerie.

În mod surprinzător, Isabel Peron, soția lui la acel moment, nu a protestat. Se pare că Evita i-a purtat noroc, pentru că Juan a fost reales președinte al Argentinei în 1973.

După ce Juan a murit, în anul următor, Isabel i-a preluat funcția și a adus cadavrul Evitei în Argentina. Când Isabel a fost îndepărtată de la putere, în 1976, cadavrul a fost returnat surorilor Evitei, care l-au depus în mausoleul familiei.

Protejat de o criptă fortificată, cadavrul Evitei pare să-și fi găsit, în sfârșit, locul de odihnă veșnică.