De-a lungul istoriei, au apărut și s-au pierdut civilizații de multe ori. În zilele noastre, arheologii și antropologii încearcă să alcătuiască o cronologie a ascensiunii și prăbușirii acestor puteri antice.

Mulțumită noilor descoperiri și muncii depuse de cercetători, civilizații care erau până acum aproape necunoscute sunt privite azi dintr-o perspectivă nouă. Toate aceste culturi sunt foarte vechi și ne arată că nu știm despre istoria noastră atât de multe cum credeam.

Unul dintre cele mai celebre monumente istorice este așa-numitul „Obelisc neterminat”, care este mai înalt decât orice alt obelisc ridicat vreodată. Este cel mai mare obelisc antic cunoscut și este situat în regiunea de nord a fostelor cariere de piatră din Egiptul Antic, în Aswan (Assuan).

Are lungimea de 42 de metri și probabil că a fost abandonat după ce în pietre au apărut crăpături în timpul cioplirii sale. Alții cred că regina Hatshepsut a ordonat construirea lui.

Dacă ar fi fost terminat, ar fi măsurat în jur de 42 de metri și ar fi cântărit aproape 1.200 de tone. Pe lângă obeliscul neterminat, în 2005, în carierele din Aswan, a fost descoperită și o bază de obelisc parțial terminată.

Carierele din Aswan și construcțiile neterminate fac parte dintr-un muzeu în aer liber și sunt protejate oficial de guvernul egiptean ca sit arheologic.

Dwarka este unul dintre cele mai vechi orașe din India. Orașul, lung de opt kilometri și lat de 3.2 kilometri, este aflat la 36 de metri sub ape în Golful Cambay, în apropierea coastei vestice a Indiei.

Descoperirea i-a uimit pe savanți, deoarece zona este mai veche cu cel puțin 5.000 de ani decât orice ruine din apropiere, ceea ce arată că civilizația aceasta are o istorie mult mai îndelungată decât se credea (datarea cu carbon-14 estimează că situl are aproape 10.000 de ani vechime).

Cercetătorii au folosit imagini de sonar pentru a localiza ruinele subacvatice pierdute și se crede că, la sfârșitul Epocii Glaciare, zona era deja scufundată.

Surprinzător este faptul că multe obiective arhitectonice sunt încă intacte. Această descoperire incredibilă a fost numită Dwarka (înseamnă „Orașul de aur”) în onoarea zeului hindus Krishna.

Dolmenul din Menga (în spaniolă, Dolmen de Menga) este o movilă funerară megalitică numită „tumul”, datând din mileniul III î.e.n. Se află lângă Antequera, Malaga, în Spania.

Este celebru pentru faptul că este una dintre cele mai mari structuri de acest fel din Europa, dacă nu chiar din lumea întreagă. Se estimează că pietrele cele mai mari au 180 de tone.

Construită pe o movilă naturală, camera principală este compusă din cinci pietre unghiulare susținute de trei stâlpi pătrați, ciopliți în piatra care compune podeaua. Pe pereți se află scene antropomorfe.

Când sicriul a fost deschis și examinat, în secolul XIX, arheologii au găsit înăuntru numeroase schelete umane.

Mai vechi decât Stonehenge și Piramidele din Egipt, templele Ggantija din Xaghra, Gozo, sunt unele dintre cele mai importante situri arheologice din Malta.

Aceste două temple sunt notabile pentru structurile lor neolitice gigantice, care au fost ridicate în Neolitic (circa 3.600 – 2.500 î.e.n.). Ruinele au fost observate din 1772 și zona a fost curățată (însă nu și excavată) în 1827, sub coordonarea colonelului Otto Bayer.

Complexul este alcătuit din două temple înconjurate de un zid masiv. Unii dintre megaliți au o lungime de peste cinci metri și cântăresc peste 50 de tone.

Toate acestea au fost construite când nu existau unelte de metal și roata nu fusese încă inventată, potrivit istoriei convenționale. Se crede că aici ar fi putut avea loc festivaluri ale fertilității, deoarece au fost descoperite figurine și statuete legate de cultul fertilității.

Dată fiind dimensiunea impresionantă a megaliților, în secolele trecute unii localnici credeau că templele fuseseră construite de uriași.

Potrivit unei legende antice, zidurile templului au fost construite într-o zi și o noapte de o uriașă pe nume Sunsuna, care a făcut toate acestea în timp ce alăpta un copil (în malteză, „Ggantija” înseamnă „grota uriașilor”).

Însă calculele moderne sugerează că numai templul din sud ar fi necesitat 15.000 de zile de lucru pentru a fi construit. La începutul secolului XX, aici s-au făcut lucrări arheologice și de restaurare pentru a asigura conservarea templului.

Datorită unicității și frumuseții lor, aceste complexe de temple au fost trecute pe lista patrimoniului UNESCO, sub denumirea colectivă de „Templele Megalitice din Malta”.

Aceste sfere de piatră sunt unele dintre cele mai ciudate mistere din arheologie, descoperite în Delta Diquis din Costa Rica. Încă din anii ’30, sute de sfere de piatră au fost descoperite, mărimea lor variind de la câțiva centimetri la peste doi metri în diametru.

Arheologul și antropologul Samuel Lothrop a înregistrat un total de 186 de sfere în 1963. Astăzi se știe că există circa 300 de sfere și s-a estimat că cele mai mari cântăresc peste 16 tone.

Aproape toate sunt confecționate din granodiorit, o rocă vulcanică dură care poate fi găsită la poalele dealurilor din apropierea Munților Talamanaca.

Se crede că sferele au fost construite între 1.000 și 500 î.e.n. de către o populație care a dispărut de atunci, deși datarea exactă este dificilă.

Numeroase mituri fac referință la sfere, cum ar fi cel care spune că provin din Atlantida sau că sunt niște creații ale naturii. Unele legende locale spun că nativii aveau acces la o poțiune care înmuia roca.

Rocile au fost afectate de trecerea anilor, însă unii cred că au fost proiectate drept sfere perfecte. La ce erau folosite? Nimeni nu știe cu siguranță…

Sferele au făcut obiectul unor speculații pseudoștiințifice după publicarea cărții „Carele zeilor”, de Erich von Daniken, în 1971. Totuși, este interesant că sfere similare au fost descoperite „la celălalt capăt de lume”, în Bosnia, în urmă cu câțiva ani.

Cercetătorul independent Semir Osmanagic a dezgropat în 2016 o sferă de piatră cu diametrul de 1.5 metri lângă orașul bosniac Zavidovici. De asemenea, în apropiere au mai fost descoperite alte sfere similare, dintre care unele au fost distruse de localnici, care credeau că în ele se găsesc comori. Bineînțeles, presupunerea lor s-a dovedit falsă.