5 lucruri tulburătoare despre lume, care îți dau de gândit

Lumea în care trăim este plină de contraste; unele ne încântă și ne bucură, iar altele ne revoltă. Există țări în care prosperitatea este o stare de fapt de care se bucură majoritatea locuitorilor, în vreme ce, altundeva, populații întregi nu cunosc decât foame, sărăcie și durere timp de zeci de ani.

Lucruri care în România par de la sine înțelese sunt subiecte tabu în alte părți ale lumii. La fel, istoria este presărată de paradoxuri: sclavi care au suferit au ajuns să dețină, la rândul lor, sclavi.

Sau personaje emblematice, „sanctificate” de mass-media, au comis cu bună știință fapte imorale, pe care le-au condamnat atunci când au fost comise de alții. Cunoscând astfel de lucruri, ne putem antrena mintea să distingă nuanțele de gri ale realității.

Așadar, îți prezentăm cinci lucruri care te vor ajuta să vezi lumea dintr-o altă perspectivă.

1

În Coreea de Sud, adopția este un subiect tabu

Coreea de Sud - orfani
Orfanii din Coreea de Sud sunt adoptați, în mare parte, de străini, deoarece societatea din care fac parte preferă să îi ignore. Foto: Pinterest

Deși este o țară foarte dezvoltată, în Coreea de Sud adopția nu e văzută cu ochi buni. De aceea, aproape toții orfanii coreeni sunt adoptați de străini.

Coreenii adoptă rar copii din orfelinate și dacă totuși o fac, păstrează adopția un secret. Această mentalitate își are originile în confucianism, care privește familia ca pe ceva sacru.

De aceea, orice „intrus” într-o familie nu este văzut cu ochi buni. Ideea e atât de bine înrădăcinată în mentalul colectiv al coreenilor, încât la interviurile de angajare angajatorii obișnuiesc să pună întrebări despre istoria familială.

Pentru mulți orfani, acesta este un impediment serios în găsirea unui loc de muncă. Pentru a-i încuraja pe sud-coreeni să adopte, guvernul a introdus restricții la adopțiile internaționale. Din păcate, soluția nu a avut efecte pe termen scurt, cauzând doar aglomerarea orfelinatelor.

2

Sclavul care a deținut sclavi

Sclav Anthony Johnson
Anthony Johnson a cunoscut pe propria-i piele ce înseamnă să fii sclav, dar nu avea scrupule când venea vorba de bani. Foto: Wikimedia

Ai crede că un om care a fost sclav detestă cu toată ființa ideea de sclavie, doar că, uneori, dorința de îmbogățire depășește compasiunea pentru semeni. Asta s-a întâmplat în cazul lui Anthony Johnson, un negru din secolul XVII.

Johnson a ajuns în America în 1620, după ce a fost capturat în Angola și vândut unui cultivator de tutun. În schimbul mâncării și a unui loc unde să pună capul noaptea, Johnson a fost angajat cu contract la patronul său american.

Teoretic, nu era sclav, dar muncea și putea fi pedepsit sau vândut la fel ca unul. Singura diferență era că, la expirarea contractului, sclavul „angajat” era un om liber.

În 1635, după ce a lucrat pe plantația de tutun timp de 15 ani, Johnson a devenit un om liber. Mai târziu, a reușit să cumpere o bucată de pământ și s-a apucat de ce știa cel mai bine: să cultive tutun.

Dar pentru asta avea nevoie de forță de muncă. Așa a ajuns Johnson să aibă propriii sclavi cu contract, pe care i-a exploatat fără milă.

3

Plagiatul lui Martin Luther King Jr.

Martin Luther King Jr.
Celebrul activist pentru drepturile persoanelor de culoare „a uitat” să citeze niște surse, obținând astfel respectatul titlu de doctor. Foto: Pinterest

O temă care a ținut prima pagină a ziarelor din România – plagiatul și acuzațiile de plagiat – a fost un subiect picant și în alte țări. La fel s-a întâmplat și în cazul activistului Martin Luther King Jr.

În 1991, o comisie de la Universitatea din Boston a ajuns la concluzia că Martin Luther King Jr. a plagiat mai multe pasaje în teza lui de doctorat.

King și-a scris disertația în 1955. Titlul lucrării era „O comparație a conceptului de Dumnezeu în gândirea lui Paul Tillich și a lui Henry Nelson Wieman”. Astfel, el a obținut titlul de doctor în filosofie al Departamentului de Studii Religioase și Filosofice al Universității din Boston.

Totuși, comisia s-a abținut să facă speculații privitoare la motivul pentru care King nu a atribuit în mod corect textele unor cercetători ai lucrărilor lui Tillich și Wieman. În pofida verdictului, președintele comisiei a spus că nu se pune problema revocării titlului de doctor al activistului.

În schimb, recomandarea savanților a fost ca în teza de doctorat din arhiva universității să fie introdusă o pagină pe care să fie menționate concluziile universității. Știam că până și cei care sunt dați un exemplu de moralitate pentru generațiile următoare calcă strâmb din când în când, iar acest caz este o confirmare a acestei concluzii.

4

SUA cheltuie mai mulți bani pe deținuți decât pe educație

Detinuti
Prioritățile guvernului SUA par să fie răsturnate. Încarcerarea propriilor cetățeni este una dintre cele mai bănoase afaceri în care sunt implicate autoritățile americane. Foto: Pinterest

Ceva ce pare că se va întâmpla și la noi în țară se întâmplă deja în Statele Unite ale Americii. Potrivit unui raport din 2014 al Centrului de Buget și Politici Prioritare, SUA au cheltuit mai mulți bani pe deținuți decât pe educație.

Între 1986 și 2013, cheltuielile legate de închisori au crescut cu peste 140%, în timp ce cheltuielile pentru educația preuniversitară au crescut cu doar 69%, iar cele pentru educația superioară cu mai puțin de 6%.

Raportul spune că numărul de infracțiuni a scăzut de-a lungul anilor datorită politicilor agresive de încarcerare. Cu toate acestea, aceeași politică a avut drept consecință creșterea numărului de deținuți.

Mai mulți deținuți înseamnă mai mulți bani de la buget alocați închisorilor.

5

Cei 67 care domină lumea

cei mai bogati oameni din lume_compressed
„O mână” de oameni controlează cea mai mare parte a avuției de pe întreaga planetă

Potrivit revistei Forbes, cei mai bogați 67 de oameni din lume au împreună o avere mai mare decât cei mai săraci 3.5 miliarde de oameni. Deci, fiecare dintre acești 67 de superbogați deține, în medie, cât 52 de milioane de oameni.

Numai Bill Gates deține astăzi tot atât cât au laolaltă 156 de milioane de oameni săraci, aflați la nivelul cel mai de jos al veniturilor.

Ca să știi mai mult, citește „Cartea banilor”

În „Cartea banilor”, Kabir Sehgal dă la o parte presupunerile obișnuite despre avere și ne conduce într-o căutare globală, spre o înțelegere mai profundă a relației dintre bani și omenire. Mai mult decât o simplă istorie a monedei, cartea sondează originile conceptuale și evoluția banilor, analizându-i prin prisma lentilelor unor discipline variate – biologie, psihologie, antropologie și teologie.

Cartea ne vorbește astfel despre originea banilor, diferitele moduri de utilizare ale acestora, felul în care s-au schimbat ei de-a lungul timpului, formele lor viitoare, motivele pentru care atârnă atât de greu în viața noastră și, în cele din urmă, despre modul în care ar trebui folosiți.

În final, „Cartea banilor” nu este doar o prezentare plină de informații despre conceptul de bani, ci și o analiză fascinantă și amuzantă a naturii omenirii și a mecanismelor minții.

„Cartea banilor” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

2 comentarii la „5 lucruri tulburătoare despre lume, care îți dau de gândit”

Lasă un comentariu