fbpx

5 entități non-umane care, din punct de vedere legal, sunt oameni

Tribunalele pot să împartă entitățile non-umane în categorii precum râuri, păduri, munți și animale considerate oameni. Aceste entități nu sunt privite neapărat ca fiind persoane, dar primesc aceleași drepturi cu ale oamenilor.

Când acest lucru se întâmplă, orice vătămare adusă entității non-umane va fi pedepsită la fel ca o vătămare produsă oamenilor. Imaginează-ți cum ar fi să fii judecat pentru lovire fiindcă ai agresat un râu!

Nimeni nu a fost acuzat de asta până acum, dar s-ar putea ca într-o zi acest lucru să se întâmple.

1. Râul Whanganui

Râul Whanganui, din Noua Zeelandă. Foto: Wikimedia

Râul Whanganui, din Noua Zeelandă, este primul râu care a primit aceleași drepturi cu ale unui om. Tribul Maori numește râul Te Awa Tupua și îl consideră strămoșul său. În general, indigenii Maori consideră entitățile cum ar fi râurile, mările și munții ca fiind sacre și cred că acestea au același drepturi ca oamenii.

Maori încearcă de peste 140 de ani să determine autoritățile din Noua Zeelandă să recunoască râul Whanganui ca entitate vie. Eforturile lor au dat roade în 2017, când un tribunal din Noua Zeelandă a decis că râul are aceleași drepturi ca oamenii.

Asta înseamnă, așa cum am spus mai sus, că oricine face rău râului ar putea fi pedepsit ca și cum ar fi făcut rău unei persoane. Ținând cont de faptul că râurile nu vorbesc, tribunalul a numit doi oameni (un indigen Maori și un oficial al guvernului) drept gardieni ai râului Whanganui.

2. Râurile Gange și Yamuna

În 2017, un tribunal din statul Uttarakhand, din India, a hotărât că fluviile Gange și Yamuna se vor bucura de aceleași drepturi ca oamenii. Interesant este faptul că această hotărâre a fost inspirată de decizia privind râul Whanganui, din Noua Zeelandă, care fusese adoptată cu doar o săptămână înainte.

Patru bărbați depun un cadavru în apele râului Gange. Foto: Reuters

Hindușii consideră că fluviile Gange și Yamuna sunt sacre. Totuși, ambele fluvii sunt poluate masiv: în jur de 1.5 miliarde de litri de reziduuri din canalizare și 500 de litri de reziduuri industriale sunt deversate în Gange în fiecare zi.

O altă problemă sunt rămășițele umane incinerate. Unele porțiuni din Gange sunt atât de poluate, încât au devenit de nelocuit pentru viețuitoarele acvatice.

În scurt timp, oamenii au început să dea vina pe guvernul statului Uttarakhand și pe guvernul statului învecinat, Uttar Pradesh, că nu fac destule pentru protejarea fluviilor sacre.

Prin urmare, tribunalul din Uttarakhand a decis că fluviile puteau să se bucure de aceleași drepturi ca oamenii. Cei care poluează apa pot fi acuzați de ultraj sau chiar de crimă.

Un credincios se roagă în apele râului Yamuna, înconjurat de spumă toxică. Foto: Reuters

Din cauza problemelor evidente de comunicare dintre râuri și oameni, tribunalul a numit trei persoane drept gardieni ai fluviilor. Din nefericire, curtea supremă indiană a invalidat hotărârea tribunalului din Uttarakhand.

Guvernul statului a insistat asupra faptului că fluviul nu putea fi considerat uman. Guvernul a declarat că o astfel de judecată ar putea duce la cazuri ciudate pentru tribunal ori de câte ori cineva se îneacă în râuri sau atunci când acestea se revarsă, provocând inundații.

3. Toate animalele din Uttarakhand

La un an după ce a hotărât că un râu putea fi considerat uman din punct de vedere legal, statul Uttarakhand a acordat încă o dată drepturi umane unor entități non-umane.

De data aceasta, a fost vorba de animale. Tribunalul a hotărât că toate animalele din stat au aceleași drepturi ca oamenii.

Un tigru din regiunea Uttarakhand. Foto: Wikimedia

Scopul legii a fost de a opri cruzimea față de animale, braconajul ilegal și poluarea. Curios este faptul că legea se referea la toate animalele domestice și sălbatice, inclusiv la păsări și la pești.

În loc să numească un număr redus de oameni drept gardieni ai animalelor statului, tribunalul i-a desemnat drept gardieni pe toți cetățenii. Da, toată lumea din Uttarakhand este obligată să se asigure că fiecare animal din stat este protejat și îngrijit.

Tribunalul a declarat că fiecare cetățean al statului este „loco parentis” (ceea ce în latină înseamnă că ține locul unui părinte). De asemenea, legea le-a interzis oamenilor cu animale domestice să folosească unelte periculoase atunci când au de-a face cu animalele.

Toate animalele de povară trebuie să fie dehămate atunci când temperatura trece de 37 de grade Celsius sau scade sub 5 grade Celsius. De asemenea, animalele care sunt folosite pentru transport trebuie semnalizate clar, pentru a preveni accidentele.

Întrucât curtea supremă din India a anulat hotărârea privind fluviile Gange și Yamuna, este greu de spus dacă aceste decizii vor rămâne în picioare.

4. Muntele Taranaki

Muntelui Taranaki, un loc sfând pentru indigenii din Noua Zeelandă. Foto: Wikimedia

În 2017, un tribunal din Noua Zeelandă a acordat muntelui Taranaki drepturi egale cu ale oamenilor. Această hotărâre a transformat muntele Taranaki în al treilea obiectiv geografic care a primit drepturi egale cu ale oamenilor în Noua Zeelandă.

Legea a trecut la insistențele indigenilor Maori, care consideră muntele, un vulcan care nu a mai erupt din 1775, ca fiind strămoșul și ruda lor. De asemenea, hotărârea are scopul de a conserva muntele, care este o atracție turistică populară.

Orice rău făcut muntelui este considerat ca fiind un rău îndreptat împotriva indigenilor Maori. Ca de obicei, tribunalul i-a numit pe indigenii Maori și guvernul din Noua Zeelandă ca fiind gardienii muntelui.

5. Râul Atrato

În 2017, tribunalele columbiene au conferit râului Atrato drepturi egale cu ale oamenilor. Râul Atrato curge prin departamentul Choco din partea de nord-vest a țării.

Ca parte din hotărâre, tribunal a decis că noi, oamenii, suntem una dintre multele specii de pe Pământ și că nu putem fi proprietarii altor creaturi.

Meandrele râului Atrato. Foto: Wikimedia

La fel ca în cazul Amazonului, râul Atrato a fost vătămat masiv de defrișări și minerit. Râul este atât de grav poluat, încât viața acvatică este amenințată. Râul Atrato este alimentat de alte 15 râuri și de 300 de izvoare, însă apa care alimentează râul se poluează în clipa în care se unește cu el.

Totodată, tribunalul a ordonat guvernului să curețe acest râu.


Iar acum, vezi 10 fotografii care arată cum se luptă triburile din Amazon cu tăietorii ilegali de lemne, apoi citește despre incredibilele animale-soldat din Al Doilea Război Mondial.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>