Marii lideri din istorie au încercat să proiecteze în orice situație o imagine de invincibilitate, ca să-și mențină puterea și autoritatea. Însă, în „culise”, acești oameni s-au luptat cu boli care le-au influențat viața și stilul de conducere, exacerbându-le uneori impulsurile violente.

În acest articol îți prezentăm câteva detalii mai puțin știute despre maladiile cu care s-au confruntat cinci dintre cei mai faimoși conducători din istorie.

Liderul Partidului Comunist Chinez nu a dedicat igienei personale aceeași seriozitate pe care a acordat-o Revoluției Culturale. Mao Zedong refuza adeseori să se spele, preferând în schimb ca aghiotanții lui să-l șteargă cu prosoape umede și fierbinți.

În loc să se spele pe dinți, dictatorul chinez își clătea gura cu ceai. Potrivit cărții „China lui Mao Zedong”, de Kathlyn Gray, Mao nu a urmat sfaturile stomatologilor cu privire la igiena orală nici după ce a început să aibă probleme serioase cu abcesele și cariile dentare.

Problemele stomatologice au fost doar câteva dintre numeroasele afecțiuni pe care le-a avut liderul chinez. Din cauza stresului, Mao suferea de insomnii, iar în ultimii ani de viață a suferit o serie de atacuri de cord.

Mao a încercat să țină secrete afecțiunile de care suferea, ca să nu piardă din autoritate. În 1974, medicii l-au diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală care afectează sistemul nervos și cauzează slăbiciune musculară.

În timp, slăbiciunea musculară s-a agravat, iar cu doi ani înainte de a muri Mao își pierduse capacitatea de a vorbi coerent.

Gaius Iulius Cezar, generalul roman devenit dictator, a fost unul dintre cei mai sclipitori strategi militari ai lumii antice. Puțini știu, însă, că în ultima parte a vieții Iulius Cezar s-a luptat cu o afecțiune necunoscută.

Potrivit istoricului roman Suetonius, Cezar suferea de crize de leșin și de tulburări de somn. La rândul lui, Plutarh scria că problemele de sănătate ale lui Cezar au început să se agraveze în anul 46 î.e.n., pe când acesta avea 54 de ani.

Cauza acestor căderi subite nu a fost elucidată. Mulți istorici suspectează că Cezar ar fi avut epilepsie, în timp ce alții cred că liderul roman ar fi suferit mai multe accidente vasculare cerebrale.

Totuși, potrivit scrierilor vremii, Cezar nu a lăsat boala (oricare ar fi fost aceasta) să-i afecteze munca. În „Iulius Cezar”, scriitorul Philip Freeman îl citează pe Plutarh:

„Nu a lăsat niciodată sănătatea șubredă să-l încetinească, ci a folosit viața de soldat ca terapie. A mărșăluit la nesfârșit, a mâncat mâncare simplă, a dormit sub cerul liber și a îndurat orice dificultate. În acest fel, și-a întărit corpul împotriva bolilor.”

Până la urmă, nu boala l-a învins pe Cezar, ci cuțitele asasinilor săi: liderul antic a fost ucis în Senatul roman pe 15 martie 44 î.e.n.

Bine educat și cu un corp atletic, regele Henric al VIII-lea era, în tinerețile sale, cel mai râvnit bărbat din Anglia. Însă în timp monarhul a devenit obez, despotic și violent, ordonând uciderea a două dintre cele șase soții ale sale și a altor sute de oameni.

Ce s-a întâmplat, așadar, cu monarhul iubit de toți? Potrivit The Independent, în 1536 Henric al VIII-lea a suferit un accident care i-a schimbat viața.

Accidentul a avut loc pe 24 ianuarie 1536, când a participat la un turnir. Îmbrăcat în armură completă, regele a fost aruncat de pe cal (care purta, la rândul lui, armură), iar armăsarul a căzut peste el. Henric a rămas inconștient timp de două ore, însă apoi și-a revenit.

Totuși, unii istorici cred că accidentul i-a provocat monarhului leziuni cerebrale care i-au schimbat comportamentul, transformându-l într-un despot.

De asemenea, este posibil ca accidentul să fi agravat ulcerul varicos de care suferea de câțiva ani buni. Ulcerațiile îi provocau dureri și este posibil ca și acestea să fi contribuit la comportamentul violent al lui Henric al VIII-lea.

Născut în 1926, Fidel Castro, care a condus Cuba cu mână de fier timp de 32 de ani, s-a bucurat de o sănătate bună aproape toată viața. Cu toate acestea, în 2007 dictatorul cubanez, pe atunci în vârstă de 80 de ani, a fost diagnosticat cu diverticulită.

Această boală este cauzată de inflamația intestinelor. Frecventă în rândul persoanelor vârstnice, afecțiunea poate fi extrem de dureroasă și poate avea complicații fatale.

Deși autoritățile cubaneze au negat diagnosticul, publicații din întreaga lume, precum The Guardian, au relatat că liderul de la Havana a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.

Ultima dintre ele a eșuat, iar Fidel Castro a avut nevoie de cinci luni de recuperare. În timp, problemele de sănătate ale lui Castro s-au agravat. Dictatorul s-a retras din fruntea țării în 2008 și a murit opt ani mai târziu.

După înfrângerea suferită în Bătălia de la Waterloo, în 1815, împăratul francez Napoleon Bonaparte a mai trăit doar câțiva ani. S-a stins în 1821, exilat pe insula Sfânta Elena.

Astăzi, majoritatea istoricilor cred că Napoleon suferea de cancer la stomac, boală care l-a ucis și pe tatăl său, în 1785. Potrivit LiveScience, autopsia realizată în 1821 a arătat că intestinul împăratului era plin de leziuni.

De asemenea, în 2007, o echipă de cercetători a analizat notițele luate de medicii lui Napoleon, relatări ale martorilor oculari și documentele medicale ale familiei împăratului.

Indiciile descoperite – scădere rapidă în greutate, semne de sângerare gastrointestinală și o leziune a peretelui stomacului – conduc la concluzia că Napoleon Bonaparte a avut cancer la stomac.