NASA inventează lucruri de zeci de ani, iar o mare parte din tehnologia care este accesibilă publicului astăzi este formată din dispozitive din „era spațială”.

Unele invenții, precum „scaiul vestimentar”, sunt în mod greșit asociate cu agenția spațială americană. Însă altele nu ar exista dacă inginerii NASA nu s-ar fi lovit de obstacole tehnice în activitatea lor zilnică.

Așadar, iată câteva invenții și tehnologii din „era spațială” pe care le folosim în fiecare zi (unele dintre acestea sunt descrise mai pe larg pe site-ul Programului de Transfer de Tehnologie al NASA)

Așa-numita spumă cu memorie a fost dezvoltată de NASA în anii ’70. Ideea inițială era fabricarea unor scaune personalizate pentru astronauți pentru a ușura, în parte, efectele forței G la decolare și aterizare.

Însă inginerii NASA și-au dat seama că diferențele de fizionomie dintre astronauți ar putea fi o problemă. De asemenea, au observat că forma corpurilor astronauților se schimba pe măsură ce aceștia se antrenau.

Astfel, teoretic vorbind, scaunele personalizate ar fi trebuit schimbate la fiecare zbor, ceea ce nu ar fi fost tocmai practic. Era clar că trebuia găsită o altă abordare.

Soluția a fost crearea unui material care putea lua forma astronautului și se putea întoarce la forma inițială atunci când nu era folosit – de aici termenul de spumă cu memorie.

La începutul anilor ’80, spuma cu memorie a devenit disponibilă publicului larg. Inițial, fabricarea ei era foarte costisitoare pentru companiile private, însă costul de producție a scăzut enorm în timp.

Astăzi, spuma cu memorie este folosită la multe produse, de la saltele, la căptușeala căștilor de protecție și la încălțămintea de alergat a sportivilor.

Păturile spațiale – care pot fi găsite în echipamentul pentru camping și în trusele de prim ajutor – sunt un alt produs rezultat în urma cercetărilor NASA. Aceste obiecte sunt fabricate din folii de plastic subțiri, ce reflectă căldura.

Designul lor este perfect pentru a reduce pierderea căldurii în urma evaporării apei, de exemplu. Inițial, materialul fusese proiectat pentru a fi folosit la exteriorul navelor spațiale.

Produsul a fost dezvoltat de Centrul de Zbor Spațial Marshall al NASA în 1964, pentru a fi folosit în cadrul programului spațial american. Materialul are de obicei o tentă argintie sau aurie și este capabil să reflecte până la 97% din căldura pe care o primește.

În spațiu, este folosit un substrat de poliamidă, deoarece este mai rezistent la mediul ostil.

Adam Kissiah, un fost inginer al NASA, a creat implanturile cohleare la mijlocul anilor ’70. Kissiah și-a folosit timpul liber pentru a studia efectele implanturilor asupra urechilor.

A dezvoltat acest dispozitiv fiindcă era frustrat de propriile sale probleme de auz, pentru care fusese operat de trei ori. Cercetările și dezvoltarea produsului au durat aproximativ trei ani, iar în 1977 Kissiah a înregistrat brevetul pentru implantul cohlear.

Dispozitivele auditive de la acea vreme amplificau pur și simplu sunetul, însă aparatul lui Kissiah funcționează pe principii diferite.

Implanturile sunt capabile să aleagă informațiile legate de semnalul de articulare a sunetelor și să le transforme în impulsuri electrice în urechea pacientului.

Dispozitivul pur și simplu ocolește aparatul auditiv natural al pacientului și trimite impulsuri electrice în diferite regiuni ale nervului auditiv.

De când au fost inventate, aceste implanturi au îmbunătățit semnificativ viața a peste 320.000 de pacienți, inclusiv a unor oameni care s-au născut surzi.

Aceste lentile sunt rodul eforturilor comune ale Centrului de Cercetare AMES al NASA și ale Corporației Foster-Grant. Înainte de a fi dezvoltat acest produs, lentilele erau fabricate în general din sticlă măcinată și șlefuită.

În 1972, autoritățile americane au adoptat o lege potrivit căreia era obligatoriu ca lentilele medicale și cele pentru ochelari de soare să fie rezistente la șocuri.

Astfel, fabricanții au înlocuit lentilele sticlă cu cele de plastic. Însă acestea din urmă se zgâriau ușor, așa că era nevoie de o soluție mai bună.

Aceasta a venit după ce specialiștii NASA au dezvoltat o serie de suprafețe rezistente la zgârieturi, folosite la căștile astronauților și la alte echipamente aerospațiale din plastic.

În 1983, cei de la Foster-Grant au primit o licență de la NASA pentru a produce plastic rezistent la zgârieturi. Și-au combinat propriile cercetări cu cele ale NASA și au scos pe piață tehnologia rezultată.

În ziua de azi, cele mai multe lentile medicale, de ochelari de soare și de protecție din lumea întreagă sunt fabricate din plastic rezistent la zgârieturi.

NASA a avut o contribuție substanțială în domeniul protezelor și membrelor artificiale. Faptul că agenția americană a investit masiv în acest domeniu a dus la introducerea în sectorul medical a multor tehnologii din „era spațială”, cum ar fi cea de absorbție a șocurilor.

Astfel, s-a reușit crearea unor proteze îmbunătățite atât pentru oameni, cât și pentru animale.

Lucrând alături de companii (precum Environmental Robots), NASA încorporează în proteze senzori și sisteme musculare artificiale. Alte inovații includ reducerea frecării dintre membru și piele, precum și reducerea căldurii și a umezelii.