5 hărți și detalii care schimbă felul în care vedem lumea

Oriunde te-ai afla, sunt șanse mari ca imaginea mentală pe care o ai despre lume să coincidă, în mare, cu a celorlalți. Desigur, fiecare știe mult mai multe despre împrejurimile în care trăiește – cum ar fi țara în care locuiește, statele învecinate etc. – decât despre alte locuri, însă percepția generală asupra lumii este similară cu cea a persoanelor de pe alte meridiane.

Însă această percepție conține multe inexactități pe care nu am făcut eforturi să le corectăm, în primul rând fiindcă nu ne afectează în mod direct. În continuare, îți vom prezenta câteva astfel de false percepții.

1. Brazilia este mai mare decât SUA (partea continentală)

Harta Braziliei (cu albastru) pusă peste harta SUA, la scară 1:1. Foto: thetruesizeof.com

Brazilia dă impresia unei țări mari după standardele globale, dar nu o considerăm a fi la fel de mare precum colosul SUA. Pentru o țară cu mii de kilometri de la o coastă la alta, SUA sunt – după toate standardele – una dintre cele mai mari țări din lume.

Pe de altă parte, Brazilia nu pare a fi mai mare decât vecinii ei, ca să nu mai pomenim de SUA. Însă, în realitate, mărimea Braziliei este comparabilă cu a SUA.

Brazilia este a cincea țară a lumii ca mărime. Dacă o comparăm cu SUA, partea continentală, fără alte teritorii, Brazilia este cu 11% mai mare.

Brazilia este mult mai greu de străbătut de la est la vest decât SUA, deoarece infrastructura rutieră a Braziliei nu este atât de extinsă precum cea a SUA. În plus, o porțiune uriașă din țară este ocupată de Amazon, fiind, în mare parte, inaccesibilă.

2. Totul despre Africa

Foto: Pinterest

În imaginația populară, ecuatorul este considerat ca împărțind continentele între cele de sud și cele de nord. Este adevărat pentru America și Australia – cu câteva neregularități -, însă complet neadevărat în cazul Africii.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Dacă privești harta, vei vedea că cea mai mare parte a Africii nu se află în emisfera sudică, ecuatorul împărțind-o în două părți. Partea de nord este puțin mai mare, din cauza umflăturii din partea vestică a continentului.

Însă avem o imagine greșită despre Africa și din alte motive. Avem tendința de a-i subestima mărimea. Nu știm dacă asta se întâmplă din cauza Proiecției Mercator sau fiindcă Africa nu își prea găsește locul în discursul global obișnuit.

În realitate, Africa este uriașă. Este mai mare decât China, India, SUA și aproape toată Europa la un loc. Însă, dintr-un motiv sau altul, continuăm să ne imaginăm că are aceeași mărime precum SUA sau Groenlanda.

3. Numai o mică parte din Iran este un deșert uscat și arid

Foto: Pinterest

Ideile greșite privitoare la Orientul Mijlociu ar putea să umple o listă întreagă. Încă percepem această regiune vastă – cu nenumărate etnii, gastronomii și moduri de viață – ca o entitate monolitică în care există, mai mult sau mai puțin, o singură cultură.

Cei mai mulți dintre noi am putea fi iertați pentru asta – fiindcă nu e o idee prea bună să mergem acolo ca să vedem cu ochii noștri cum stau lucrurile -, însă ideile greșite despre această țară sunt deranjante.

Iran este considerat o țară deșertică în imaginația populară. Cei mai mulți ne imaginăm dune de nisip nesfârșite și safari de cămile spre oaze îndepărtate, fiindcă acesta este felul în care această țară este reprezentată în mass-media occidentale.

Nu spunem că Iranul nu are un deșert – ba chiar două -, însă zonele deșertice nu sunt atât de mari. Numai 22% din Iran ar putea fi clasificat drept deșert.

Prin comparație, deșertul alcătuiește 28% din China și nimeni nu se referă la China ca fiind „o țară deșertică”. Restul Iranului este alcătuit din diferite tipuri de teren, cum ar fi mlaștini, ghețari și plaje tropicale, printre altele.

Munții acoperiți mereu de zăpadă (despre care nu ne-am aștepta să existe în Iran sau în Orientul Mijlociu) sunt fundalul vieții cotidiene în Teheran, unul dintre cele mai pitorești orașe din lume.

4. Pur și simplu nu ne dăm seama cât de mare este Oceanul Pacific

Foto: Chris Stephens / naturalearthdata.com

Pe vremea în care cartografii întocmeau primele hărți ale lumii, mulți și-au luat libertăți în privința calculelor în funcție de numeroși factori, cum ar fi prejudecățile culturale, lipsa de echipamente mai bune și priceperea lor.

Cele mai multe inexactități au fost îndreptate, însă avem tendința de a exagera întinderea suprafeței pământului în comparație cu apele planetei noastre.

Această discrepanță este cea mai acută în cazul Oceanului Pacific, probabil cel mai puțin explorat ocean din lume. Chiar dacă, pe hârtie, ne dăm seama că este cel mai mare ocean, ne este greu să înțelegem cu adevărat de anvergura sa.

Pacificul acoperă mai mult de o treime din suprafața Terrei. Mărimea Pacificului, dincolo de faptul că este impresionantă, creează reale probleme de explorare și cartografiere.

Este atât de mare, încât încă descoperim lucruri noi în el (recent, s-a descoperit un vulcan cu vârsta de trei milioane de ani lângă Insula Minami-Tori-shima a Japoniei).

Este și cel mai adânc ocean, iar cel mai adânc punct al său a fost vizitat numai de patru ori, fără să fie explorat. Prin comparație, am ajuns în spațiu de peste 500 de ori.

5. Australia este destul de „goală”

Densitatea populației Australiei la nivelul anului 2016. Foto: ABS

Australia (de 32 de ori mai mare decât România, dar cu aproximativ același număr de locuitori) este una dintre cele cinci țări mari în care se vorbește în mod oficial engleza (pe lângă coloniile autonome) și este un stat prosper.

Însă nu prea ne dăm seama de faptul că Australia este atât de sporadic populată, încât poate fi comparată cu unele dintre cele mai goale și neospitaliere regiuni din lume, precum Mongolia și Namibia.

Deși este la fel de mare și dezvoltată precum SUA (este a șasea țară din lume ca mărime), Australia are o densitate a populației de circa patru locuitori pe kilometru pătrat.

Asta, deoarece toată populația Australiei locuiește pe coastă, partea interioară a țării fiind, în mare parte, neospitalieră pentru oameni. Chiar și pe coastă, populația este concentrată în jurul marilor centre urbane de pe coasta estică.

Guvernul recunoaște că densitatea scăzută a populației constituie o problemă, deoarece există multe regiuni ale țării care ar putea fi transformate în orașe prospere, dacă s-ar face eforturi de dezvoltare mai concentrate.

Bonus: Unde se situează România în acest tablou?

Cu ajutorul aplicației The True Size Of poți muta conturul hărții oricărei țări peste orice regiune a Globului, pentru a compara mai ușor dimensiunile. Foto: thetruesize.com

Cu ajutorul instrumentelor disponibile acum online, România se situează acolo unde vrei. Dacă te pasionează acest subiect și vrei să descoperi și alte lucruri interesante comparând România cu alte regiuni de pe Pământ, poți folosi platformele The True Size Of și Compare A, printre altele. Distracție plăcută!


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu