5 gene înspăimântătoare pe care le putem moșteni de la părinții noștri

Genele determină aproape toate trăsăturile noastre fizice și psihice. Moștenim toate genele de la părinți, însă nu întotdeauna spre binele nostru. Unele dintre aceste gene sunt dăunătoare și ne-ar fi mai ușor fără ele.

Din cauza faptului că au moștenit genele dăunătoare, unii oameni au sfârșit prin a suferi de boli grave, care le amenință viața. Nu este vorba de afecțiuni precum sindromul Down, ci despre tendințe pe care nu le-ai fi pus niciodată pe seama geneticii.

Anumite variante ale genelor MAOA și CDH13 sunt numite „genele războinicului” fiindcă sunt legate de comportamentul violent. Un studiu din 2014 al cercetătorilor finlandezi a arătat că infractorii purtători ai acestor gene erau responsabili de 10% dintre infracțiunile comise în Finlanda.

Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, este de 13 ori mai probabil ca oamenii cu aceste gene să devină recidiviști. Cei 900 de condamnați implicați în studiu comiseseră în total 1.154 de crime, tentative de crimă și acte de violență.

Însă dacă ai genele războinicului nu înseamnă neapărat că vei deveni violent. De fapt, cercetătorii au constatat că majoritatea oamenilor care au aceste gene nu vor săvârși niciodată infracțiuni.

De asemenea, cercetătorii spun că efectele lor pot fi anulate de o educație corespunzătoare. Unii cercetători cred că genele MAOA și CDH13 nu pot fi învinuite pentru actele violente comise de oameni, de vreme ce aproximativ jumătate din populația Finlandei are aceste gene.

Savanții au descoperit o legătură între depresie, suicid și gena RGS2. Un studiu din 2011, realizat de John Mann, de la Institutul de Psihiatrie din New York, a arătat că o variantă a genei RGS2 ar putea cauza depresie, în timp ce o altă variantă ar putea să îi împingă pe unii la sinucidere.

Cercetătorii cred că gena RGS2 ar putea explica motivul pentru care, uneori, membrii mai multor generații ale aceleiași familii se sinucid.

Există suspiciuni că varianta genei sinucigașe ar putea fi prezentă în familia celebrului scriitor Ernest Hemingway (în imaginea de mai sus, alături de familia sa), care s-a sinucis în 1961, după ce mai avusese o tentativă de suicid în același an.

Tatăl lui Hemingway se sinucisese în 1928, iar nepoata și doi frați ai scriitorului au sfârșit și ei prin a se sinucide.

Studiul din 2011 a implicat 412 oameni care sufereau de depresie gravă. Din acest grup, 154 avuseseră anterior tentative de suicid.

Rezultatele cercetării au arătat că 43% din cei 154 de subiecți aveau variante agresive ale genei RGS2, în timp ce 20% dintre ei aveau cópii ale unei variante mai puțin agresive.

Mann a fost de acord că prezența genei ar putea indica riscul de suicid, dar a spus că studiul era neconcludent și a menționat faptul că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a ajunge la o concluzie definitivă.

Cercetătorii au descoperit că părinții le-ar putea transfera copiilor efectele propriilor experiențe traumatizante, prin gene.

Acest lucru a fost observat la descendenții sclavilor, la supraviețuitorii Holocaustului și la veteranii Războiului din Vietnam, care au transferat genetic sindromul de stres post-traumatic copiilor lor.

Cercetările au fost conduse de Rachel Yehuda, de la Facultatea de Medicină „Icahn”, din New York. Yehuda a explicat că, atunci când oamenii trec printr-un eveniment foarte traumatizant, acesta la poate altera genele. Aceste schimbări sunt transferate apoi descendenților.

Rachel Yehuda, care este evreică, a luat mostre de la mai mulți vecini evrei care erau descendenții supraviețuitorilor Holocaustului. A descoperit că hormonii acestora se asemănau îndeaproape cu cei ai veteranilor afectați de stres post-traumatic în urma Războiului din Vietnam.

De asemenea, amigdala – partea din creierul uman responsabilă cu procesarea emoțiilor – era hiperactivă, la fel ca în cazul veteranilor.

Descendenții sclavilor negri suferă, de asemenea, de probleme similare. De fapt, sociologul Joy DeGruy a inventat conceptul de „sindrom de stres post-traumatic al sclavilor” pentru a se referi la efectele sclaviei asupra genelor descendenților sclavilor negri.

Gena DRD4 este responsabilă pentru reglarea nivelurilor de dopamină din corpul uman. Dopamina este o substanță chimică eliberată în creier și este asociată cu procese precum motivația și satisfacția sexuală.

Corpurile noastre o consideră un fel de răsplată. Din acest motiv, dopamina este de obicei eliberată atunci când suntem angajați în comportamente distractive sau incitante, precum jocurile de noroc, consumul de alcool și sexul.

Un studiu din 2010, realizat de Justin Garcia, de la Universitatea Binghamton, din New York, a arătat că o variantă a genei DRD4 ar putea să-i împingă pe oameni să-și înșele partenerii.

Garcia și echipa lui au ajuns la această concluzie după ce au studiat 181 de tineri. Cercetătorii au descoperit că era mai probabil ca persoanele care aveau această genă să înșele și să aibă parteneri de ocazie.

Totuși, Garcia spune că partenerii infideli nu ar trebui să considere prezența genei o scuză pentru comportamentul lor promiscuu. De asemenea, Garcia a spus că cei care au această variantă a genei DRD4 nu devin neapărat „infideli incurabili”, care să nu-și poată controla acțiunile.

Mai multe studii făcute atât pe oameni, cât și pe animale au arătat că femelele trăiesc mai mult decât masculii. La oameni, speranța de viață diferă de la femei la bărbați cu o medie cuprinsă între 5 și 6 ani, femeia fiind cea care trăiește mai mult.

Cercetările au arătat că acest lucru este cauzat de genele numite „blestemul mamei”. „Blestemul mamei” se află în ADN-ul mitocondrial, care este moștenit de la mamă.

De fapt, ambele sexe moștenesc genele, însă acestea sunt defavorizante pentru bărbați, deoarece îi fac să îmbătrânească mai repede și să moară de regulă înaintea femeilor. Genele nu afectează femeile, chiar dacă ele le transmit mai departe progeniturilor lor.

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect fascinant, îți recomandăm cartea „Degetul mare al violonistului și alte povesti necunoscute despre dragoste, război și geniu, așa cum au fost scrise în genele noastre”.

A fost specia umană cât pe ce să dispară de pe fața pământului? Poate genetica să explice dragostea nețărmurită a unei iubitoare de pisici pentru aceste feline? Ce se întâmplă cu ADN-ul când face să se nască oameni fără amprente digitale sau cu codiță de animal? Și cum a creat combinația potrivită de gene acele degete excepțional de flexibile ale unui violonist cu adevărat nepereche?

„Cartea este o călătorie alertă și jucăușă prin istorie, folosind ADN-ul ca temă unificatoare… o nirvana a intelectualilor.” New Scientist