5 dintre cele mai ciudate și mai periculoase sporturi din istorie

Deși sunt captivante și generează multă adrenalină, sporturile practicate în vremurile noastre sunt relativ sigure. Cu excepția sporturilor de contact, în majoritatea cazurilor competitorii ies nevătămați din confruntare.

Însă în vremurile de demult lucrurile nu stăteau deloc așa. Mulți dintre participanții la sporturile practicate în vechime își pierdeau viața sau se alegeau cu răni grave. În acest articol îți prezentăm cinci dintre cele mai periculoase și mai ciudate sporturi practicate de-a lungul istoriei.

1

Turnirul pescarilor

Turnirul pescarilor
O frescă egipteană înfățișând turnirul pescarilor. Foto: Pinterest

Când auzim vorbindu-se despre turniruri, cei mai mulți dintre noi ne gândim la confruntările dintre cavalerii din Evul Mediu. Însă conceptul de turnir este cu câteva milenii mai vechi.

În Egiptul Antic, în jurul anului 2.700 î.e.n., oamenii care trăiau pe malurile Nilului practicau o formă de competiție cunoscută astăzi drept „turnirul pescarilor”. De obicei, acest sport era folosit pentru a soluționa disputele și rivalitățile dintre triburi.

Confruntarea avea loc pe apă, între doi bărbați, fiecare aflat într-o barcă. Regulile erau simple: trebuiau să vâslească unul spre celălalt cu viteză maximă. Când se apropiau suficient de mult, bărbații se ridicau în picioare și se loveau unul pe celălalt cu vâslele, până când unul dintre ei cădea în apă.

Turnirul pescarilor 02
Turnirul pescarilor mai este practicat și astăzi în unele zone din Europa. Foto: Playo

Cel care reușea să rămână în barcă era declarat câștigător. Pierzătorul, în schimb, avea o soartă mai puțin fericită. În timp ce unii dintre perdanți reușeau să înoate până la țărm, alții cădeau victime crocodililor și hipopotamilor din apele Nilului.

Din acest motiv, competiția le era rezervată doar celor mai curajoși și mai în formă dintre egipteni. Ulterior, turnirul pescarilor a fost preluat de greci, care l-au transmis romanilor.

Romanii l-au răspândit în întreaga Europă, unde unele comunități maritime încă mai practică diverse forme ale acestui sport, mai moderne și mai sigure.

Astfel de turniruri au loc și astăzi în unele zone din Franța, Germania, Elveția, Austria și Belgia.

2

Venatio, luptele între oameni și animale sălbatice

Venatio 02
Detaliu de pe un mozaic roman din anii 300-400, care înfățișează o scenă de luptă din cadrul unui venatio. Foto: Wikimedia

Venatio era un sport sângeros și extrem de violent practicat în Roma Antică. Acțiunea se petrecea într-o arenă în care gladiatori și animale sălbatice – lei, leoparzi, tigri, urși – erau puși laolaltă, să lupte.

Animalele nu erau hrănite înainte de eveniment, ceea ce le făcea mai violente și mai dispuse să atace oamenii.

Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, venatio a avut loc pentru prima oară în anul 252 î.e.n., între oameni și elefanții care fuseseră capturați în Sicilia în timpul Primului Război Punic.

În timp, sportul a devenit tot mai popular, conducătorii romani investeau enorme colosale în organizarea acestor spectacole.

După cum relatează un articol publicat de Metropolitan Museum, la inaugurarea Colosseum-ului din Roma au fost măcelărite 9.000 de animale sălbatice și domestice.

La jocurile organizate în cinstea victoriei împăratului Traian asupra dacilor, care au durat 120 de zile, au fost măcelărite 11.000 de animale.

3

Ulama, „baschetul” jucat de mayași

Ulama
Aprilie 2017: Două echipe din Mexic și Belize recreează un meci de ulama. Foto: Ambergis Caye

Cunoscut drept Ulama, jocul cu mingea practicat de civilizația Maya era oarecum similar cu baschetul zilelor noastre: jucătorii se împărțeau în două echipe și se străduiau să treacă o minge prin cercul adversarului, pe un teren mare, pavat.

Diferența majoră este că, pentru mayași, acumularea de puncte pe teren era mult mai dificilă, deoarece jucătorii nu-și puteau folosi decât șoldurile. Jucătorii de Ulama au folosit unele dintre primele mingi de cauciuc din istorie.

În reconstituirile moderne ale jocului vedem cum participanții trebuie să sară, cu multă forță și dexteritate, ca să lovească mingea cu șoldul astfel încât să o treacă prin cerc.

Ulama era asociat adesea cu sacrificiile umane. Căpitanul echipei pierzătoare era sacrificat pentru a-i potoli pe zei.

Reprezentările artistice care s-au păstrat până în zilele noastre arată capetele tăiate ale jucătorilor pierzători.

Din această cauză, unii istorici au speculat că craniile perdanților erau folosite ca mingi, dar această teorie nu este dovedită.

Pe atunci, femeile și copiii jucau Ulama doar pentru distracție. Sportul se mai practică și azi în America Centrală, evident, fără sacrificiul uman. Jocul poartă numele de Pok-ta-Pok sau chiar Ulama.

4

Aruncatul cu vulpi

Aruncatul cu vulpi
Aruncatul cu vulpi era un sport pur și simplu crud. Foto: Wikimedia

Pentru foarte mult timp, vulpile au fost considerate dăunători, asemenea șobolanilor și șoarecilor. De aceea, oamenii erau nemiloși față de aceste animale, iar aristocrații din Europa secolelor VII și XVIII practicau un sport sângeros în care vulpile vii erau folosite pe post de mingi.

Competițiile aveau loc într-un țarc sau într-o curte închisă, unde participanții foloseau catapulte și trambuline improvizate pentru a lansa animalele cât mai sus în aer.

Jocul era practicat în echipe de câte doi. Membrii echipei erau plasați la o distanță de șase până la șapte metri distanță unul de celălalt și fiecare ținea un capăt al trambulinei.

Animalul era eliberat dintr-o cușcă și direcționat spre echipă. Apoi, fiecare echipă lansa animalul, iar cea care îl arunca cel mai sus câștiga. Potrivit cărții „Vânătorii și vânatul”, de Sacheverell Sitwell, recordul unei astfel de competiții a fost de șapte metri.

Au existat și alte versiuni ale acestui joc, în care erau folosiți lupi, pisici și chiar și mistreți.

5

Buzkashi, „fotbalul” cu cadavre

Buzkashi
Foto: India Times

Buzkashi este un sport practicat în Asia Centrală, un fel de fotbal călare în care în care „mingea” este o capră sau un vițel decapitat.

Jucătorii trebuie să prindă cadavrul cu mâna (în timp ce cei din echipa adversă încearcă să îl preia) și să arunce cadavrul într-un cerc trasat pe sol.

Uneori, pielea folosită în locul cadavrului este umplută cu nisip și poate ajunge să cântărească 40 de kilograme. Este lesne de înțeles că acest sport nu este pentru oricine.

Unii jucători cad de pe cai și se aleg cu fracturi sau chiar mor. După ce meciul se încheie, capra folosită drept minge este friptă la proțap și mâncată de echipa câștigătoare.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu