5 detalii mai puțin cunoscute despre accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl, petrecut la 26 aprilie 1986, a făcut subiectul multor cercetări, cărți și filme documentare. Datorită celor care au studiat culisele acestui eveniment, lumea știe – în linii mari – ce s-a întâmplat în acea zi de tristă amintire.

Cu toate acestea, există și detalii mai puțin popularizate cu privire la acest accident deosebit de grav, ale cărui efecte se resimt și astăzi. Iată câteva dintre aceste amănunte.

1

Similar bombardamentului atomic de la Hiroshima

Aproximativ 30.000 de persoane se aflau în apropierea reactorului de la Cernobîl când acesta a explodat la 26 aprilie 1986.

Potrivit lui Richard Muller, profesor de fizică la Universitatea Berkeley din California, cei expuși la radiații au primit, în medie, o doză de aproximativ 45 rem, similară cu doza medie primită de supraviețuitorii bombardamentului atomic de la Hiroshima din 1945.

În timp ce 45 rem nu sunt suficienți pentru a provoca boli asociate radiațiilor (care apar de obicei după expunerea la aproximativ 200 rem), această doză crește riscul de cancer cu 1.8%.

Conform lui Muller, acest procent ar însemna că la fiecare 6.000 de decese provocate de cancere apărute din cauze naturale s-ar adăuga încă 500 de decese din cauza cancerelor cauzate de radiații.

Cu toate acestea, în 2006, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a estimat un număr mult mai mare de decese în urma cazurilor de cancer asociate radiațiilor.

Cernobil reactor
Reactorul de ca Cernobîl după explozie. Foto: thesun.co.uk

AIEA a analizat distribuția totală a radiațiilor, care au ajuns în întreaga Europă și chiar în SUA și a estimat că doza cumulată de radiații de la Cernobîl a fost de aproximativ 10 milioane de rem, ceea ce ar fi condus la cel puțin 4.000 de decese cauzate de cancer.

2

Cele mai mari daune au fost cauzate în primele săptămâni

Explozia inițială a fost extrem de puternică, dar cel mai mare rău cauzat de radiații s-a produs în primele câteva săptămâni de la accident.

„Vă puteți imagina radiațiile ca pe niște fragmente care zboară spre exterior în timp ce un nucleu explodează, la fel ca șrapnelul dintr-o bombă. Fiecare nucleu poate exploda și elibera radiații o singură dată”, a scris Muller în cartea „Fizică pentru viitorii președinți: știința din spatele titlurilor din ziare”.

Fiecare nucleu poate exploda și elibera radiații o singură dată. La doar 15 minute după explozia de la Cernobîl, radioactivitatea a scăzut la un sfert din valoarea sa inițială. După o zi, la o cincisprezecime, iar după trei luni, la doar 1%.

Majoritatea radiațiilor au urcat în atmosferă, odată cu fumul cauzat de explozie, și doar radiațiile prezente în apropierea solului au afectat populația. Însă radiațiile sunt prezente la Cernobîl și astăzi.

3

Zeci de pompieri au murit

Pe lângă cantitatea enormă de radiații, explozia de la Cernobîl a declanșat și un incendiu la centrala nucleară. Pompierii care au ajuns la fața locului ca să stingă incendiul au fost expuși la niveluri ridicate de radiații, iar zeci dintre ei au murit din această cauză.

Fiecare dintre acești pompieri a fost expus la peste un cvadrilion de raze gama. Dar ce înseamnă acest lucru?

Pompieri Cernobil
Foto: Emergency Live

Razele gama – un tip penetrant de radiații eliberate de bombele nucleare – funcționează ca o radiografie extrem de puternică. În fiecare 1 rem de radiații există aproximativ 10 mii de miliarde de raze gama.

O persoană care primește o doză de 100 rem probabil că nu va observa acest lucru, deoarece corpul uman poate repara majoritatea daunelor produse fără a se îmbolnăvi. La 200 de rem, organismul începe să sufere.

Pacienții bolnavi de cancer care sunt supuși la radioterapie suferă efecte similare, cum ar fi căderea părului, greață și lipsa poftei de mâncare.

Persoanele care primesc o doză de 300 de rem au șanse mari să moară dacă nu primesc tratament imediat, cum ar fi o transfuzie de sânge, spune Muller.

4

O structură de izolare ar fi salvat sute de vieți

Centralei nucleare de la Cernobîl îi lipsea o măsură importantă de siguranță: o clădire de izolare.

O structură de izolare este o carcasă etanșă care înconjoară un reactor nuclear. Această carcasă, care are de obicei forma unei cupole și este confecționată din beton armat cu oțel, este concepută pentru a limita cantitatea produselor de fisiune eliberate în atmosferă în timpul unui accident nuclear.

Conform cărții lui Muller, dacă la Cernobîl ar fi existat o clădire de izolare, numărul deceselor ar fi fost mult mai mic.

5

Astăzi, animalele sălbatice prosperă la Cernobîl

Lupi
În absența oamenilor, lupii prosperă la Cernobîl. Foto: express.co.uk

Zona din jurul centralei nucleare a fost evacuată în urma exploziei. Odată ce oamenii au plecat, animalele sălbatice și-au văzut de viață mai departe.

Numărul de elani, căprioare și mistreți care trăiesc în zona de excluziune este similar numărului de animale sălbatice care trăiesc în rezervațiile naturale necontaminate din apropiere, conform unui studiu din 2015.

Autorii studiului au descoperit că lupii se descurcă deosebit de bine, având o populație de șapte ori mai mare decât efectivele de lupi din rezervațiile învecinate.

„Acest lucru nu înseamnă că radiațiile sunt benefice pentru viața sălbatică, ci doar că efectele activității umane – inclusiv vânătoarea, agricultura și silvicultura – sunt mult mai grave”, a spus Jim Smith, coordonatorul echipei de cercetare și profesor de științe ale mediului la Universitatea din Portsmouth.

Cu toate acestea, alți oameni de știință au subliniat că efectivele de animale de la Cernobîl sunt mai mici decât cele din alte regiuni protejate din Europa, indicând faptul că radiațiile afectează încă zona.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Rugăciune pentru Cernobîl”

Dacă te interesează subiectul accidentelor nucleare, îți recomandăm una dintre cele mai bune cărți despre evenimentele de la Cernobîl și tragediile de acolo: „Rugăciune pentru Cernobîl”. Cartea a fost interzisă în Belarus și i-a adus scriitoarei Premiul Nobel pentru Literatură.

„În timp ce autoritățile sovietice au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori (foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani), ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire. Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, cartea sa este o lucrare crucială, care, datorită forței emoționale și onestității sale, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.”

Cartea „Rugăciune pentru Cernobîl” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu