Corpul uman este o minune a naturii. Putem arunca obiecte cu peste 160 de kilometri pe oră, facem salturi spectaculoase în timp ce patinăm delicat pe gheață și plutim în imponderabilitate în timpul zborurilor în spațiu. În multe privințe, corpul uman este o capodoperă.
Tocmai din acest motiv, nu este deloc de mirare că cercetătorii au mari dificultăți în a-i desluși misterele. Iar când ne dăm seama că nu ne putem explica nici cele mai simple lucruri despre corpul uman, înțelegem că știința mai are de urmat o cale foarte lungă…
De ce căscăm?
Căscăm când suntem obosiți. Căscăm când suntem plictisiți. Căscăm când îi vedem pe alții cum cască. Într-adevăr, știm cu toții când căscăm, însă oamenii de știință încă nu au reușit să răspundă la întrebarea: de ce căscăm?
O vreme, căscatul a fost considerat un reflex necondiționat al corpului, în încercarea de a obține mai mult oxigen, dar această teorie a fost în cele din urmă infirmată.
Gordon Gallup, profesor de psihologie la Universitatea Albany, este de părere că rostul căscatului să reducă temperatura creierului.
Gallup este de părere că lucrurile asociate căscatului – precum nevoia de somn – cauzează creșterea temperaturii creierului, care activează automat „aparatul de aer condiționat” natural al organismului: căscatul.
Atunci când căscăm, sângele mai cald din creier este (potrivit lui Gallup) înlocuit cu sânge mai rece, din restul organismului, ce transportă oxigen proaspăt. Sună plauzibil, dar această teorie nu a fost încă dovedită.
Totuși, cercetătorii sunt convinși că actul de a căsca este una dintre funcțiile primitive ale corpului uman și chiar unul dintre primele lucruri pe care le facem imediat după naștere.
Fătul cască în uter, în primul trimestru de sarcină. De asemenea, căscatul ne leagă de restul animalelor, așa cum spunea Charles Darwin.
„Când văd cum cască un câine, un cal și un om, mă gândesc cum toate ființele sunt create după aceeași – unică – structură.” – Charles Darwin.
Căscatul contagios poate avea loc dintr-o multitudine de motive. Unii cercetători sunt de părere că este o formă de empatie.
Poate că cea mai plauzibilă teorie este că actul căscatului era, în societatea primitivă, un gest transmis de un individ (și preluat și dat mai departe de ceilalți) că este vremea pentru o acțiune (pregătirea culcușului, dormitul).
Ce rol are apendicele în corpul uman?
Dacă citești acest articol, există o probabilitate statistică de 6% să fi suferit o operație de înlăturare a acestui organ (sau să urmeze să treci prin așa ceva, la un moment dat în viață).
Doctorii și oamenii de știință încă nu au ajuns la un consens cu privire la rostul pe care îl are în corpul uman acest organ de formă tubulară, mai ales că putem trăi fără probleme în lipsa lui. Atunci, de ce avem apendice?
Explicația tradițională (evoluționistă) este că apendicele este un organ-fosilă, care a avut un scop bine definit pe vremea strămoșilor speciei noastre.
Însă unii cercetători, precum Loren Martin, profesor de psihologie la Universitatea din Oklahoma, SUA, sunt de părere că apendicele joacă și astăzi un rol bine definit în corpul uman.
Potrivit acesteia, apendicele are un rol important în dezvoltarea embrionului și ulterior, în etapa timpurie a maturității individului, producând substanțe de care corpul uman are nevoie.
Apendicele pare a avea un rol important de „rezervă”, în special în cazul în care vezica urinară nu funcționează corespunzător sau este îndepărtată chirurgical. Potrivit lui Loren Martin, doctorii pot modifica prin chirurgie apendicele, astfel încât acesta să preia funcția vezicii urinare, în caz de nevoie.
De ce au femeile sânii mari?
Omul este singura specie ai cărei indivizi de sex feminin au sânii mari pe tot parcursul vieții (la animale, sânii se umflă doar în perioadele de alăptare).
La primate, sânii mari sunt un indicator clar că femela alăptează, în vreme ce, la oameni, sânii mari nu indică nici măcar faptul că femeia poate avea copii.
Ar putea fi doar o chestiune de atracție sexuală, dacă acceptăm teoria că strămoșilor noștri le plăceau sânii simetrici și mari (semne că femeia este sănătoasă), motiv pentru care evoluția i-a și selectat.
Totuși, nu toată lumea este de acord cu această explicație. Unii sunt de părere că sânii mari au de-a face cu evoluția procesului de lactație.
Florence Williams, autoarea cărții „O istorie naturală și nenaturală a sânilor”, este de părere că sânii mari sunt rezultatul evoluției, care i-a favorizat pentru a ușura procesul alăptării copiilor.
De ce suntem dreptaci și stângaci (sau ambidecștri)?
Cu toții știm că cei mai mulți oameni sunt dreptaci. Probabil că fiecare dintre noi a avut la școală colegi catalogați drept „ciudați” pentru simplul fapt că scriau cu mâna stângă.
Un lucru mai puțin cunoscut este că oamenii de știință studiază această particularitate de peste 160 de ani, fără a descoperi motivul pentru care unii dintre noi sunt stângaci, iar alți, dreptaci.
Este posibil ca această trăsătură să fie moștenită genetic, dar cu siguranță nu poate fi dedusă doar din studierea comportamentelor părinților unui individ.
Mai plauzibil este că preferința pentru utilizarea cu precădere a membrelor stângi sau drepte este influențată de mecanisme culturale și sociale, precum familia și școala.
Sunt cunoscute cazurile unor părinți și profesori care le-au interzis copiilor să scrie cu stânga. Unii cercetători au sugerat chiar că stângacii au suferit la naștere sau în copilăria timpurie leziuni cerebrale, însă această teorie s-a dovedit a fi o aberație.
Indiferent de ce suntem împărțiți în stângaci și dreptaci (și ambidecștri – cei care își folosesc ambele membre cu aceeași ușurință), această diferențiere va continua, probabil, cât timp vor exista oameni pe Pământ.
De ce visăm?
Unii oameni se plâng că visează foarte rar, însă cu toți am avut cel puțin o dată experiența unui vis care ne-a înveselit, ne-a pus pe gânduri sau ne-a tulburat profund. Așadar, de ce visăm? Ce sunt aceste „filme”, înșiruiri de imagini, sunete și senzații pe care percepem în timpul somnului?
Darren Lipnicki, de la Centrul pentru Medicină Spațială din Berlin, este de părere că responsabilul pentru producerea acestor „bizarerii” numite vise este câmpul magnetic al Pământului.
Potrivit acestui cercetător, câmpul geomagnetic ar putea avea un rol în secreția de melatonină. Numai că, așa cum este cazul altor teorii, și aceasta are nevoie de mai multe studii pentru a fi confirmată.
Psihiatrul austriac Sigmund Freud era de părere că visele reprezintă dorințele noastre ascunse. Alți teoreticieni, în schimb, susțin că visele sunt simulări prin care creierul nostru se antrenează să facă față situațiilor periculoase ipotetice, crescându-ne astfel șansele de supraviețuire.
Unii psihologi sunt de părere că visele ne reglează pe termen lung dispoziția sau că au rol în catalogarea și stocarea, sub formă de amintiri, a informațiilor pe care le captăm în timpul stării de veghe.
Indiferent de teorie, în pofida numeroaselor studii, știința încă nu poate explica de ce visăm. Cert este că, fără vise, viața ar fi un loc mult mai sărac.
Misterul legat de faptul că suntem dreptaci sau stângaci ar trebui dezlegat o dată cu cel privind caracteristicile scrierilor. Scrierea de la stânga la dreapta mi se pare că este firească pentru un dreptaci fiindcă pe măsură ce acesta scrie, textul scris apare imediat sub privirea lui. Și pentru alte tipuri de scriere se pot face presupuneri asemănătoare. Rămâne că specialiștii din mai multe domenii să se pronunțe !