5 creații străvechi pe care nu le înțelegem pe deplin

Civilizațiile care au înflorit odinioară în diferite zone ale lumii au lăsat în urma lor o seamă de artefacte și lucrări de inginerie atât de performante și de bine realizate, încât ne fac să revizuim ceea ce știm despre nivelul lor de dezvoltare.

De la oțelul de Damasc, un material ultrarezistent și flexibil, până la pilonul de fier din Delhi, care este ferit de rugină cu toate că a fost turnat în secolul IV, iată cinci creații străvechi pe care nu le înțelegem pe deplin.

1

Oțelul de Damasc

Otel de Damasc
Oțelul de Damasc poate fi recunoscut după tiparul „în valuri”. Foto: Pinterest

La întoarcerea din Orientul Mijlociu, cruciații au relatat despre săbiile extraordinare pe care le mânuiau soldații musulmani. Potrivit poveștilor, săbiile aveau tăișul atât de ascuțit, încât puteau să taie o batistă lăsată să cadă pe lamă și erau atât de rezistente, încât puteau reteza săbiile europene.

În același timp, materialul din care erau create armele – cunoscut astăzi sub denumirea de oțel de Damasc – era foarte flexibil; se puteau îndoi la aproape 90 de grade, reveind apoi la forma inițială fără să se deterioreze.

Deși aceste povești trebuie să fi fost întrucâtva exagerate, oțelul de Damasc chiar avea proprietăți neobișnuite. Săbiile erau ușor de recunoscut după modelul cu „valuri” caracteristic de pe lame. Conform istoricilor, fabricarea săbiilor din oțel de Damasc a început în secolul IV, însă până în 1750 producția a scăzut treptat.

Cum rețeta aliajului și tehnicile de producere au fost ținute la secret de puținii meșteșugari musulmani care confecționau săbii, formula otelului de Damasc s-a pierdut în negura istoriei.

În zilele noastre s-au făcut numeroase încercări de reproducere a aliajului, dar niciuna nu a avut succes deplin. Ceea ce se știe este că aliajul era derivat din wootz, un tip de oțel originar din India, care avea un conținut ridicat de carbon.

După ce au analizat mostre din acest material, cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Dresda au descoperit prezența unor nanotuburi de carbon, un element esențial, care conferea materialului rezistență și flexibilitate ieșite din comun.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că un alt element-cheie în producția săbiilor din oțel de Damasc pare să fi fost forjarea și călirea la temperaturi relativ scăzute – aproximativ 920 de grade Celsius. După modelare, lamele erau reîncălzite la aproximativ aceeași temperatură, apoi răcite rapid, prin scufundarea în apă.

2

Seismoscopul lui Zhang Heng

Seismoscopul
O replică a seismoscopului lui Zhang Heng. Foto: Tech Worm

Primul instrument de detectare a cutremurelor din istorie a fost un vas împodobit cu opt capete de dragon îndreptate spre principalele opt direcții ale busolei. La baza vasului, sub capetele de dragon, se aflau opt broaște de metal cu gurile deschise.

Dispozitivul a fost creat de matematicianul chinez Zhang Heng în jurul anului 132 și avea un principiu de funcționare relativ simplu. Când pământul se cutremura, unul dintre dragoni elibera o bilă de bronz în gura unei broaște, indicând astfel direcția cutremurului.

Potrivit legendelor, seismoscopul era atât de precis, încât a detectat un cutremur petrecut la câteva sute de kilometri distanță, dar care încă nu fusese resimțit de oameni în locul în care se afla dispozitivul.

Deși principiul de funcționare a fost elucidat, mecanismul din interiorul seismoscopului rămâne un mister și astăzi. Opinia generală este că sistemul funcționa după principiul pendulei, dar structura exactă a angrenajului s-a pierdut definitiv de-a lungul secolelor.

3

Săbiile Ulfberht ale vikingilor

Sabie Ulfberht
Detaliu de pe o sabie Ulfberht. Foto: Wikimedia

Este posibil ca vikingii să fi folosit tehnici sau materiale împrumutate de la creatorii oțelului de Damasc pentru a confecționa legendarele săbii Ulfberht.

Când au descoperit lamele săbiilor folosite de vikingi, arheologii au rămas uimiți, deoarece tehnologia necesară producerii unui astfel de material nu a apărut decât la 800 de ani după epoca vikingilor.

În 2014, în Scandinavia a fost descoperit un mormânt viking din secolul IX care avea o inscripție islamică ce semnifica „pentru Allah”. Această inscripție demonstrează că cele două lumi au intrat în contact și face plauzibilă teoria cunoștințelor partajate.

Însă aceasta este doar o presupunere, pentru că adevărata origine a săbiilor Ulfberht este încă necunoscută. În 2020, oamenii de știință germani au găsit dovezi care sugerează că aceste arme ar fi putut fi create în Germania.

4

Pilonul de fier din Delhi

Pilonul de fier din Delhi
Pilonul de fier din Delhi. Foto: Wikimedia

Deși are mai bine de 1.600 de ani vechime, pilonul de fier din Delhi nu poartă deloc urme de rugină, iar oamenii de știință nu își pot explica pe deplin fenomenul.

Pilonul are înălțimea de 7.2 metri și diametrul de 40 de centimetri și a fost construit la ordinul împăratului Chandragupta al II-lea, care a domnit în secolul IV.

Există două opinii predominante cu privire la pilonul din Delhi. Unii experți pun lipsa ruginii exclusiv pe seama climatului din orașul indian.

De cealaltă parte, cei care au studiat stâlpul susțin că rezistența la rugină se datorează existenței unui strat protector extrem de subțire, dublat de microstructura fierului, care conține cantități mari de fosfor.

Oricare ar fi explicația, un lucru este cert: pilonul din Delhi este o mărturie a priceperii extraordinare a metalurgiștilor din India.

5

Discul Phaistos

Discul Phaistos
Discul Phaistos. Foto: Wikimedia

Descoperit în 1908 pe Insula Creta, acest disc de lut cu diametrul de 15 centimetri datează din jurul anului 1.700 î.e.n. Pe el sunt inscripționate 241 de „cuvinte”, alcătuite din 45 de simboluri, dispuse în spirală.

Scopul său și locul în care a fost fabricat sunt în continuare disputate. Discul Phaistos a captat imaginația arheologilor și s-au făcut multe încercări de a descifra codul inscripționat pe el.

Deși nu este sigur dacă simbolurile formează un alfabet, majoritatea încercărilor de descifrare indică acest lucru. Totuși, eforturile de descifrare au șanse mici de reușită dacă nu vor fi descoperite mai multe exemple de semne aparținând aceluiași sistem de scriere, deoarece lingviștii nu au suficiente date ca să îl reproducă.

Primele teorii au susținut că discul conține un imn sau o rugăciune închinată unei zeități. Recent, lingviștii britanici Gareth Owens și John Coleman au lansat teoria că discul a fost scris într-un script minoic și că textul este o rugăciune către zeițele venerate de civilizația minoică. Presupunerile lor sunt încă în curs de revizuire.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Barbarii. Civilizații dispărute”

De multe ori ne gândim la civilizațiile Greciei și Romei antice ca la incubatoare discrete ale culturii occidentale, locuri în care ideile despre orice, de la guvernare la artă, erau libere să se dezvolte și apoi să fie distribuite în exterior în lumea mediteraneană mai largă. Dar, așa cum arată Peter Bogucki în această carte, Grecia și Roma nu s-au dezvoltat izolat.

În jurul lor existau comunități rurale care nu cunoșteau scrisul și care aveau culturi radical diferite, despre care puțini dintre noi mai știu astăzi ceva. Ei bine, Bogucki scoate la lumină în mod strălucit poveștile acestor oameni aproape uitați.

Autorul prezintă cum s-au dezvoltat aceste culturi, subliniind complexitatea crescândă a structurilor lor sociale, realizările lor tehnologice și practicile lor ieșite din comun. Rezultatul este o relatare fascinantă despre un capitol foarte puțin cunoscut din istoria omenirii.

Cartea „Barbarii. Civilizații dispărute” se găsește cu reducere pe Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu