5 comportamente fascinante ale caracatițelor

Aceste minunății marine cu opt brațe ne demonstrează mereu cât de inteligente, creative și spectaculoase sunt. Sunt ciudate, fascinante și, în mare parte, necunoscute.

Un lucru este clar: am subestimat caracatițele, iar cele ce urmează îți vor demonstra că nu ar fi trebuit să facem asta.

1

Folosesc nucile de cocos drept ascunzători mobile

Specia Amphioctopus marginatus a fost botezată „caracatița nucii de cocos” dintr-un motiv bine întemeiat. Amphioctopus marginatus a fost descoperită în 1964 și are un comportament care iese în evidență.

Această caracatiță adună coji de nuci de cocos și le folosește drept adăpost. Creatura cară cu ea cojile în timp ce se târăște pe fundul oceanului.

Este una dintre cele două specii de caracatiță care dau dovadă de locomoție bipedă. Privește filmarea de mai jos.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Iată ce spune Julian Finn de la Muzeul Victoria din Australia despre acest comportament:

„Am observat și filmat de multe ori caracatițe care se ascund în scoici. Însă nu mă așteptam să descopăr o caracatiță care adună mai multe coji de nucă de cocos și merge pe fundul oceanului cărându-le cu ea. Când m-a văzut, animalul a luat cojile și a fugit. A fost o priveliște foarte comică – niciodată n-am râs atât de mult sub apă.”

Caracatițele își pot fabrica propriile unelte și își pot da seama cum să manipuleze obiecte create de oameni. Pot deschide cu succes borcane pentru a ajunge la mâncarea dinăuntru.

2

Pot lua forma unor pești toxici și a unor șerpi de mare

„Dacă nu te poți ascunde sub o stâncă, ascunde-te în plină vedere!” Acesta pare a fi motto-ul caracatițelor mimetice. Există cel puțin 15 specii diferite de caracatițe mimetice.

Ele au capacitatea de a-și contorsiona trupurile pentru a lua forma unor animale pe care prădătorii le evită, precum calcanul otrăvitor, peștele-leu, meduza și chiar și șerpii de mare.

Potrivit Dive The World, faptul că toate speciile pe care le imită sunt veninoase ne arată că este vorba de o strategie deliberată. Forma pe care o ia caracatița pare să depindă de natura prădătorilor din zonă.

Factori precum proximitatea, apetitul și mediul înconjurător pot afecta alegerea mimetică a caracatiței.

3

Au vieți sociale surprinzătoare

De obicei, caracatițele sunt creaturi solitare, iar acest lucru este bine cunoscut de mult timp. Prin urmare, în 1991, când biologul Aradio Rodinache a descoperit că specia numită caracatița de Pacific dungată trăiește în grupuri de până la 40 de indivizi, relatarea sa a fost ridiculizată.

Rodinache a arătat că aceste animale nu numai că se tolerau între ele, dar se și împerecheau și depuneau ouă în mai multe cuiburi.

Biologul Richard Ross, de la Academia Californiană de Științe, a descoperit un astfel de grup și a început să-l studieze abia 20 de ani mai târziu.

Astfel, adevărul privitor la viața socială neobișnuită a acestor animale a fost în sfârșit acceptat. Exemplarele din această specie pot trăi în bună înțelegere unele cu altele, spre deosebire de celelalte specii.

O altă surpriză o constituie practicile de împerechere. Cele mai multe specii se împerechează de la distanță, cu ajutorul unui braț lung special, deoarece femelele ucid și consumă adeseori masculul după împerechere.

Procesul arată cam așa:

Două caracatițe se împerechează. Masculul își folosește un braț lung special, păstrând distanța față de femelă. Foto: Shutterstock

Însă caracatița de Pacific dungată se împerechează cioc în cioc. Cele două exemplare par că se sărută.

4

Își clocesc ouăle ani la rând

De cele mai multe ori, femelele își clocesc ouăle pe o perioadă scurtă de timp, după care mor. Clocitul poate dura câteva săptămâni sau câteva luni.

Însă o femelă a stabilit un nou record: patru ani și jumătate. Caracatița de mare adâncime din specia Graneledone Boreopacifica a fost zărită de cercetătorul Bruce Robinson și echipa sa.

Oamenii de știință s-au întors în același loc timp de ani de zile, recunoscând femela după cicatricile ei distinctive.

Iată ce spune National Geographic:

„Odată cu trecerea anilor, starea ei s-a deteriorat. Când a fost zărită pentru prima dată de echipă, pielea ei era groasă și purpurie, însă a devenit în curând palidă și degradată. Ochii i s-au încețoșat. S-a micșorat. În acest timp, ouăle deveneau mai mari, ceea ce indica faptul că fuseseră depuse toate deodată.”

Cercetătorii a văzut-o pentru ultima oară în septembrie 2011. În octombrie, când s-au întors, femela dispăruse.

Puii ieșiseră din ouă și o apucaseră în direcții necunoscute, lăsând în urma lor capsulele goale atașate de stâncă. Cadavrul femelei dispăruse.

Este cea mai lungă perioadă de clocit înregistrată vreodată, nu doar printre caracatițe, ci și printre toate animalele de pe Pământ.

 

5

Iau decizii cu brațele

Sistemul nervos al caracatiței este diferit de cel al majorității vertebratelor. În loc să fie centralizați, neuronii sunt răspândiți în întregul corp. În creier se află doar aproximativ 33% dintre neuroni, iar celelalte două treimi se află în restul organismului.

Asta înseamnă că aceste animale pot lua decizii mai repede, în funcție de punctul de contact, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Washington.

Mai avem multe de aflat despre modul în care caracatițele iau decizii.

„Principala întrebare se referă la felul în care funcționează un sistem nervos astfel distribuit. Mai ales atunci când încearcă să facă un lucru complicat, cum ar fi să se miște în mediu fluid și să găsească mâncare pe fundul oceanului, care este foarte complex. Avem multe întrebări legate de felul în care sunt conectați între ei acești noduli ai sistemului nervos”, a declarat David Gire, de la Universitatea din Washington, pentru Science Daily.


În continuare, află și 8 adevăruri uimitoare despre caracatițe, ființele cu 3 inimi. Apoi, citește Luptele cu caracatițe – Istoria bizară a unui sport incredibil.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu