5 companii aeriene neobișnuite și serviciile lor ciudate

5 companii aeriene neobișnuite și serviciile lor ciudate featured_compressed

Pentru mulți, zborul cu avionul este plictisitor. La urma urmei, ce-ar putea să îți placă atunci când stai pe un scaun incomod, cu foarte puțin loc pentru picioare, ai parte de mâncare proastă și zero distracții? Cei mai mulți oameni așa văd lucrurile.

Totuși, există câteva companii aeriene care au încercat să le facă pasagerilor viața ceva mai „picantă” prin metode dintre cele mai bizare. Îți prezentăm cinci astfel de exemple demne de luat în seamă (sau chiar demne de Cartea Recordurilor).

1

La Samoa Air, pasagerii grași plăteau în plus pentru locul din avion

companii aeriene
Foto: Pinterest

Iată prima dintre aceste companii aeriene neobișnuite. Samoa Air oferea zboruri charter și zboruri pentru transfer medical. De asemenea, oferea zboruri de pe Insula Home până în Samoa Americană.

Caracteristica unică a acestei companii era că taxa pasagerii în funcție de greutatea lor. A fost prima companie aeriană care a făcut acest lucru.

Taxa era calculată prin înmulțirea taxei de bază a zborului respectiv cu greutatea pasagerului și cea a bagajului său.

De exemplu, un pasager care cântărea 70 de kilograme și avea și 20 de kilograme de bagaj trebuia să plătească aproape 119 dolari, după formula: (70 + 20) X 1.32, cât era taxa de bază.

Copiii plăteau 70% din prețul biletului. Această companie și-a încetat activitatea în 2015.

2

Companii aeriene cu rating minuscul: Air Koryo, din Coreea de Nord

Skytrax oferă rating și recenzii ale companiilor aeriene și aeroporturilor din întreaga lume. Începând cu 2012, compania aeriană nord-coreeană a obținut cel mai mic rating timp de patru ani consecutivi.

Compania a primit un rating de numai o stea. În 2015, a ocupat ultima poziție pe o listă cu 600 de companii. Skytrax și-a bazat clasamentul pe diferite criterii, cum ar fi vârsta avioanelor, eficiența operațională, mâncarea și serviciile oferite în timpul zborului.

companii aeriene
Foto: Pinterest

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, încearcă de mult timp să revitalizeze imaginea companiei, însă rezultatele au fost mereu aceleași. Compania nu a mai cumpărat un avion nou de 20 de ani, în ciuda stării proaste a aeronavelor din dotare.

În 2006, flotei companiei i s-a interzis să intre în spațiul aerian UE din cauza îngrijorărilor legate de mentenanță și siguranță.

3

Hawaiian Airlines îți permite să iei la bord cinci kilograme de fructe

Prima imagine care ne vine în minte când ne gândim la Hawaii este cea a unor oameni care dansează purtând pălării, cămăși cu imprimeuri cu fructe și ghirlande de flori.

Așa că nu e de mirare că unii oameni vor să ducă fructe și acasă. Hawaiian Airlines le permite clienților să facă acest lucru: pasagerii pot lua cu ei cutii cu fructe preambalate.

Există doar trei condiții: fructele trebuie să fie ananas sau nuci de papaya tratate, greutatea cutiei nu trebuie să depășească cinci kilograme, iar cutia trebuie inspectată de specialiști în agricultură.

4

Companii aeriene care fac sacrificii de animale: Nepal Airlines

companii aeriene
Foto: Pinterest

În 2015, Skytrax, platforma de evaluare a liniilor aeriene, a oferit companiei Nepal Airlines un rating de două stele, în special din cauza performanțelor scăzute și serviciilor proaste.

Nepal Airlines stă foarte prost și la capitolul siguranță. Primul accident al Nepal Airlines a avut loc în 1960, adică la doar doi ani de la înființarea companiei.

Apoi, au urmat accidente în 1962, 1969, 1970, 1973 (de două ori), 1984, 1991, 1992, 1995, 1996, 2000, 2010, 2013 și 2014. Accidentele aviatice au dus la pierderi de vieți și vătămări grave în rândul clienților și al membrilor echipajelor.

În 2007, oficialii companiei au recunoscut public că au sacrificat două capre pentru a îmbuna un zeu hindus, după ce la un avion a apărut o defecțiune tehnică.

Caprele au fost sacrificate în fața unui Boeing 757, pe aeroportul din Kathmandu, capitala țării. În 2013, linia aeriană a fost interzisă în UE.

5

Vietjet Airlines și stewardesele îmbrăcate în bikini

Iată și ultima dintre aceste companii aeriene neobișnuite. Vietjet Airlines a dus marketingul la un nivel superior. De când a fost lansată compania, în 2011, pe unele avioane lucrează stewardese îmbrăcate în bikini, în cadrul unor zboruri speciale.

Mulți nu au apreciat această idee, însă mass-media au comentat-o pe larg. Rapoartele financiare atestă că, datorită acestei idei neobișnuite, compania a înregistrat o creștere fără precedent.

Foto: Pinterest

În 2015, compania a transportat 9.3 milioane de pasageri, adică cu 66% mai mult decât în anul anterior. Mai mult, veniturile au crescut cu peste 200% , ajungând la 488 de milioane de dolari.

În februarie 2017, compania a fost listată la bursa din orașul Ho Și Min. Datorită acestei campanii de marketing, fondatoarea și directoarea companiei, Thi Phuong Tao, a devenit primul miliardar din Vietnam. Averea ei în acest moment este de 2.4 miliarde de dolari.

Ca să știi mai mult, citește „Bani murdari. Cum fac afaceri cartelurile de droguri”

Toate strategiile și tacticile folosite de cartelurile de droguri cu scopul de a supraviețui și de a prospera pe o piață ilegală cu o cifră anuală a afacerilor de 300 de miliarde de dolari sunt, de fapt, creația unor mari corporații precum McDonald’s, Coca-Cola și Walmart. Indiferent că este vorba despre cercetare-dezvoltare, comerț electronic, resurse umane, delocalizare, concurență, relații publice sau schimbări în legislație, baronii drogurilor se lovesc de aceleași probleme ca o companie de talia lui Apple sau Ryanair. Prin urmare, când ei încep să gândească asemenea conducătorilor unor corporații, comportamentul lor nu poate fi înțeles decât cu ajutorul teoriei economice.

De la închisorile din El Salvador până la cele din Republica Dominicană, de la laboratoarele din Noua Zeelandă până la cele columbiene, de la palatul prezidențial din Mexic până la cel din Guatemala și de la piața europeană până la cea din SUA, autorul acestei lucrări face o adevărată radiografie a traficului mondial de stupefiante. În același timp însă, el propune un plan de combatere a acestui flagel cu care statele lumii se luptă zadarnic de zeci de ani.

„Bani murdari. Cum fac afaceri cartelurile de droguri” se găsește cu reducere pe Cartepedia, eMag sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Abonează-te gratuit la newsletter ca să primești săptămânal cele mai interesante articole, aplicații și cărți pe care le descoperim.

Urmărește noua noastră pagină de Facebook

Ai acces gratuit la serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu