Când ni se vorbește despre războiul biologic, avem tendința să ne gândim la mai degrabă la conflicte din vremurile moderne. Dar armele biologice nu sunt o invenție a zilelor noastre. Au fost folosite încă din Antichitate, cu toate că nu aveau gradul de sofisticare a celor de astăzi.
În acest articol îți prezentăm cinci arme biologice pe care le foloseau războinicii antici.
Săgețile otrăvite
Pentru a face cât mai multe victime, grecii și romanii antici otrăveau săgețile pe care le foloseau în luptă. În acest scop, utilizau o plantă erbacee deosebit de toxică, denumită spânz. În doze mici, spânzul era prescris ca leac de medicii vremii.
În doze mari, cauzează crampe musculare, convulsii, delir și atacuri de inimă. De aceea, nu este de mirare că era folosit la otrăvirea săgeților.
Dat fiind că toate părțile lui sunt otrăvitoare, spânzul este foarte greu de cules, iar uneori cei care îl colectau se îmbolnăveau sau chiar mureau.
Contaminarea apei
În 590 î.e.n., mai multe orașe-stat grecești au creat Liga Amfictionică pentru a proteja sanctuarul religios al oracolului din Delphi.
În timpul Primul Război Sacru, Liga (condusă de Atena și Sicyon) a atacat orașul fortificat Kirrha, care controla drumul ce lega Golful Corintului de Delphi.
Pentru a cuceri fortăreața, invadatorii au aplicat o tactică neobișnuită. Au tăiat alimentarea cu apă a orașului și au adunat o cantitate uriașă de spânz, cu care au otrăvit sursa de apă.
Apoi, au refăcut alimentarea, în speranța că, însetați, soldații vor bea apa fără să își pună prea multe întrebări. Ceea ce s-a și întâmplat: în curând, cei care apărau Kirrka au început să se îmbolnăvească, iar atacatorii au cucerit orașul fără prea mult efort.
Catapultarea cadavrelor ciumaților
În timpul asediului orașului Caffa (astăzi Feodosia, Ucraina) din 1346, în rândul soldaților mongoli a izbucnit un focar de ciumă bubonică.
Știind că apropierea de un bolnav sau de un cadavru cauzează răspândirea bolii, conducătorii armatei mongole au decis să folosească ciuma ca armă.
Au strâns câteva catapulte, cu care au aruncat cadavrele soldaților răpuși de ciumă peste zidurile orașului Caffa. Oamenii au început să se îmbolnăvească, iar panica s-a răspândit în rândul soldaților care apărau așezarea.
Săbiile cu venin
În 326 î.e.n., Alexandru cel Mare și armata sa au ajuns în apropierea orașul fortificat Hamartelia (astăzi Mansura, Pakistan).
Potrivit surselor istorice, apărătorii orașului erau foarte încrezători în victorie, deoarece aveau un avantaj secret: săbiile și săgețile lor erau acoperite cu o otravă deosebit de puternică.
Această otravă provenea, cel mai probabil, de la o specie de viperă. Viperele erau ucise și lăsate să se descompună la soare. Pe măsură ce căldura își făcea efectul, veninul și țesutul lichefiat se amestecau, iar această substanță era folosită pentru a otrăvi săbiile.
Soldații răniți cu armele otrăvitoare sufereau dureri cumplite, convulsii și vărsături puternice, iar uneori paralizau. În scurt timp, din rană începea să curgă o spumă neagră, iar cangrena se răspândea rapid, provocând o moarte oribilă.
„Bombele” cu scorpioni
La sfârșitul secolului II, împăratul roman Septimius Severus era în plină campanie de cucerire a Mesopotamiei.
Pe măsură ce legiunile romane înaintau prin deșert spre fortăreața Hatra, regele Barsamia și trupele sale au pus la cale o strategie de apărare neobișnuită.
Au umplut zeci de vase de lut cu scorpioni, creaturi periculoase care se găsesc din abundență în regiune.
Localnicii știau că înțepăturile scorpionilor sunt foarte dureroase și că veninul lor poate provoca dificultăți de respirație, tulburări de puls, convulsii și, ocazional, moartea.
Când armata lui Severus a ajuns la zidurile orașului Hatra, asupra soldaților a început să „plouă” cu vase de lut pline cu scorpioni.
Numeroși soldați romani au fost mușcați de picioare, brațe sau fețe. Datorită scorpionilor, armata din Hatra a respins atacurile romanilor timp de 20 de zile. Apoi, Severus a decis să abandoneze lupta și să se retragă.
În continuare, citește despre armele de obsidian ale aztecilor: tehnologia de război din Lumea Nouă. Apoi, descoperă secretul oțelului de Damasc și a armelor formidabile de care se temeau cruciații.
