Trecem în revistă o serie de lucruri interesante despre inteligența artificială și niște realizări care ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva ne îndreptăm spre o utopie neagră.

Trăim într-o epocă de progrese tehnologice uriașe. Salturile au un ritm atât de amețitor, încât avem puțin timp la dispoziție ca să le procesăm, să le studiem sau să le analizăm și să ne dăm seama ce semnificație au pentru viitorul nostru.

1. Inteligența artificială care creează fețe de oameni care nu există

Există un program de inteligență artificială, proiectat de inginerii de la Nvidia, care poate crea fotografii realiste ale unor oameni care nu există în realitate. 

De la fețele încețoșate, vagi, în alb și negru, create în 2014, programul de inteligență artificială cunoscut ca „rețea generativă adversarială” (RGA) a străbătut o cale lungă în numai în cinci ani.

Programul folosește o metodă numită „transfer de stil”, care ia caracteristicile unei imagini și le amestecă cu alte caracteristici pentru a obține imagini noi.

Această metodă este folosită pentru multe aplicații, cum ar fi Prisma și Facebook, pentru a converti o fotografie într-un tablou impresionist sau cubist.

După cum poți vedea în imaginea de mai sus, caracteristicile imaginilor oamenilor din sursa A (coloana din stânga) sunt combinate cu acelea ale oamenilor din sursa B (rândul de sus). Rezultatul constă în 15 imagini diferite ale unor oameni care nu există, dar arată real.

Există încă unele detalii fine pe care programul le greșește. Adeseori, ochii unei persoane au culori diferite, părul pare încețoșat sau arată de parcă ar fi fost pictat cu o pensulă sau urechile sunt asimetrice. Dacă pe fundal se află vreun text sau numere, acestea sunt ilizibile.

2. Roboții Facebook care vorbeau pe limba lor

În 2017, Facebook a creat doi „chatboți” (programe de mesagerie text automată) care funcționau pe bază de inteligență artificială și vorbeau unul cu celălalt. A fost nevoie să fie opriți, fiindcă începuseră să dezvolte propria lor limbă pentru a comunica, după ce au calculat că limba engleză este ineficientă.

Inteligența artificială operează cu un sistem de bonusuri, programul fiind răsplătit pentru o acțiune corespunzătoare și pedepsit pentru o acțiune eronată, reușind astfel să învețe.

Cei doi roboți care funcționau pe bază de inteligență artificială, Bob și Alice, erau capabili să negocieze pentru a trage concluzii. Se pare că și-au dat seama că engleza nu era chiar ușor de folosit, așa că au început să folosească fraze care păreau fără sens, însă care, pentru ei, erau mai eficiente.

În conversație, Bob spunea „Eu pot eu eu eu totul”, iar Alice răspundea „Bilele au zero pentru mine pentru mine pentru mine.” Potrivit cercetătorilor, repetiția cuvintelor „eu” și „pentru mine” indică felul în care operează inteligența artificială.

De exemplu, când Bob spunea „Eu pot eu eu eu totul”, aceasta însemna: „Eu o să iau trei și tu o să iei restul”. Potrivit lui Dhruv Batra, cercetător în domeniul inteligenței artificiale la Facebook, în absența unei recompense, roboții „părăsesc limbajul inteligibil și inventează cuvinte codificate pentru ei. Dacă spun acesta de cinci ori, robotul interpretează că aș dori cinci exemplare dintr-un anumit obiect.”

3. Un critic de artă dotat cu inteligență artificială

Există un program de inteligență artificială care este capabil să distingă tablourile autentice de Jackson Pollock de cele false cu o acuratețe de 93%. 

Picturile celebre ale lui Pollock inspiră adeseori uimire și reacții critice, unii susținând că până și copiii și maimuțele pot realiza astfel de picturi. De asemenea, sunt considerate ușor de falsificat.

În 2014, pictorul John Re a fost arestat pentru că a realizat 60 de falsuri pentru care colecționarii au plătit 1.9 milioane de dolari.

Lior Shamir, de la Universitatea Tehnică din Michigan, SUA, a dezvoltat un program care „poate caracteriza diferențele numerice de nivel mic între un Pollock original făcut prin picurarea vopselei și tablourile produse prin aceeași metodă de către alții care încearcă să-i imite stilul caracteristic” prin metode computaționale.

Programul analizează imaginile scanate ale unui tablou și extrage 4.024 descriptori numerici de imagine, cum ar fi fractalii care se formează în timpul picurării vopselei, care nu pot fi percepuți de ochiul uman. Programul are o acuratețe de 93%.

4. Inteligența artificială care vede (aproape) ca un om

Noul program de inteligență artificială al Facebook, DeepFace, este aproape la fel de priceput ca oamenii când vine vorba de recunoașterea unor fețe din fotografii. Oamenii sunt exacți în 97.53% din cazuri, iar DeepFace în 97.25% din cazuri, adică cu foarte puțin sub scorul obținut de oameni.

Motivul pentru care sugestiile de etichetare de pe Facebook sunt atât de precise se datorează tehnologiei avansate de recunoaștere facială. În 2014, cercetătorii de la Facebook au publicat o lucrare despre un sistem nou de inteligență artificială, numit DeepFace.

Spre deosebire de restul software-ului existent, DeepFace poate crea modele tridimensionale ale fețelor din fotografii. Aceste modele sunt analizate cu ajutorul a 120 de milioane de parametri diferiți de către o tehnologie de rețele neuronale cunoscută ca „deep learning”.

Rezultatul este că DeepFace poate detecta fețele cu mare acuratețe chiar și dintr-o perspectivă laterală.

5. Algoritmul ce creează forme după teoria evoluției

Uneori, NASA folosește algoritmi evoluționari care imită evoluția, așa cum a fost explicată de Charles Darwin, pentru a proiecta antene pentru comunicații radio, mai ales când acestea trebuie să aibă un design neobișnuit. Rezultatul constă în niște antene foarte eficiente, cu forme ciudate. 

Detectarea tiparelor de radiație neobișnuită necesită antene cu design neobișnuit, care sunt fabricate cu ajutorul unui algoritm care imită evoluția.

Programul pornește de la niște antene cu forme simple și adaugă sau modifică elemente într-un mod semi-aleatoriu pentru a proiecta noi forme de antene. După ce noile antene sunt evaluate, cele cu scoruri bune sunt alese, iar cele cu scoruri rele sunt lăsate deoparte, la fel ca în cazul selecției naturale.

Procesul este repetat până când se ajunge la forma care satisface criteriile și care are o performanță mai bună decât design-urile manuale. Prima antenă evoluată a fost produsă la mijlocul anilor ’90.

Un exemplu recent de antenă evoluată este folosită de către Space Technology 5, o misiune NASA lansată cu succes în 2006, al cărei scop este să efectueze măsurători în magnetosfera Pământului. De asemenea, naveta spațială LADEE folosește și ea antene evoluate.