5 abilități practice care nu se învață la școală, deși ar trebui

Aproximativ 42% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional, adică nu înțeleg ce citesc, nu pot face nici cele mai simple raționamente și nu știu să folosească operațiile matematice elementare când se confruntă cu o situație din viaţa de zi cu zi (detalii aici).

În cele mai multe școli, cursurile practice sunt aproape inexistente, iar elevii înmagazinează volume enorme de informații care le vor folosi prea puțin. Copiii își petrec prea mult timp învățând noțiuni abstracte și mult prea puțin deprinzând abilități concrete, care să-i ajute să se descurce în viață.

În aceste condiții, te întrebi, pe bună dreptate: avem de-a face cu un sistem educațional sau, mai degrabă, cu un sistem de îndobitocire în masă? În acest articol îți prezentăm cinci cursuri practice care ar fi foarte utile în programa școlară.

1. Primul ajutor

Foto: Pinterest

Cursurile practice sunt una dintre cele mai mari lipsuri în școlile din România. Majoritatea cunoștințelor pe care le acumulează elevii sunt teoretice și rareori sunt verificate în practică.

Spre exemplu, la orele de biologie elevii învață temeinic anatomia corpului uman, dar puțini dintre ei știu să acorde primul ajutor.

Elevii ar trebui să deprindă astfel de abilități, cum ar fi manevra Heimlich (deblocarea căilor respiratorii), recunoașterea unei reacții alergice, aplicarea unor atele, prevenirea infecțiilor și bandajarea rănilor.

2. Reparații în casă

scoala_02
Foto: Pinterest

Este uimitor câte lucruri sunt de făcut într-o casă sau într-un apartament. Cei mai mulți dintre noi știm să desfundăm o toaletă sau să fixăm un tablou pe perete.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Însă prea puțini știm să reparăm o chiuvetă care are scurgeri, să schimbăm un filtru de aer condiționat sau să fixăm pe perete un raft. Astfel de aptitudini ne ajută să ieșim rapid din situații neplăcute sau de urgență și – foarte important – să economisim bani.

3. Gestionarea banilor

scoala_03
Foto: Pinterest

Studiile arată că cei mai mulți oameni nu au abilitățile financiare de bază necesare pentru a lua decizii importante cu privire la buget. De cele mai multe ori, ora de economie presupune învățarea unor noțiuni economice abstracte, de care ne lovim prea rar în viața de zi cu zi.

Nu ar fi bine să ne concentrăm și asupra problemelor de viață, precum ținerea contabilității sau repartizarea bugetului personal sau al familiei? De asemenea, ar fi foarte util ca elevii să învețe încă de mici să ia decizii cu privire la cheltuirea eficientă a banilor și efectuarea de mici investiții.

4. Autoapărare

scoala__04
Foto: Pinterest

Când vine vorba de lecții de autoapărare, cei mai mulți se gândesc la a te lupta cu adversarii. Însă autoapărare înseamnă mult mai mult: presupune să înveți copiii cum să prevină abuzurile, cum să evite cele mai frecvente pericole de pe stradă și cum să reacționeze în situații de urgență.

Cursurile de autoapărare ajută la creșterea încrederii în sine, învățându-i pe cei mici că le stă în putere să se apere singuri.

5. Gătitul

scoala_06
Foto: Pinterest

Gătitul le poate părea foarte intimidant celor care nu l-au încercat niciodată. Asta se întâmplă mai ales în zilele noastre, când tot mai mulți oameni apelează la produsele semipreparate sau la fast-food.

Tot mai puțini tineri știu să gătească mâncare sănătoasă și încă și mai puțini par atrași de această activitate. Dacă școlile ar organiza cursuri de gătit, tinerii ar putea învăța noțiuni elementare despre nutriție și ar ști să prepare mâncăruri simple, mult mai sănătoase decât o pizza sau un hamburger.


În continuare, descoperă 10 reguli din Japonia, țara cu cel mai avansat sistem educațional din lume, apoi citește despre copiii care escaladează zilnic un munte ca să ajungă la școală.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „5 abilități practice care nu se învață la școală, deși ar trebui”

  1. dupa mine toate valabile dar se pare ca merge si asa cum e mai ales ca acum e on line.invatamint obligatoriu pina la 18 ani doar doua clase cu aritmetica si gramatica . daca poate sa se .inceapa la orice virsta plus materii practice cit mai multe. instructive dar doua clase obligatorii .dreptul la munca de la orice virsta. atentie munca din placere nu sclavie.inlaturarea cuvuntului exploatare referitor la munca omului fie el copil adult.munca pe principiul i mi place ce fac si mie si angajatorului altfel zis amatorism practic platit.simplu nu complicat. o alta categorie cei ce vor mai multe clase oricite la alegere.iar dupa 50 ani libertate inchiderea granitelor pt muncitorii autohtoni si liberalizarea doar in interes de serviciu pt munca in exterior cu revenire in tara

    Răspunde

Lasă un comentariu