4 moduri ciudate în care urina a fost folosită de-a lungul istoriei

Pare greu de crezut, dar urina chiar este utilă. Încă din cele mai vechi timpuri, savanții și inventatorii cu stomac de oțel au descoperit că „deșeurile lichide” ale oamenilor sunt valoroase.

Romanii făceau afaceri cu urină, o colectau public și plăteau impozite pentru ea. De-a lungul istoriei, peste tot pe Pământ, oamenii au folosit urina într-o varietate de moduri.

Foto: Wikimedia

Știai că lichidul galben conține amoniac, un ingredient frecvent asociat cu lichidul de curățat parbrizul? Urina conține, de fapt, uree, iar aceasta se descompune în amoniac.

Acestea fiind spuse, iată câteva moduri în care omenirea a folosit urina de-a lungul secolelor:

1. Urina era utilizată ca produs pentru curățenie

După cum am menționat, amoniacul este un ingredient comun în produsele de curățare. Din punct de vedere al pH-ului, amoniacul este o bază slabă, ceea ce înseamnă că este mai mult neutru decât bază; dar este, de asemenea, caustic, adică are o reacție distructivă atunci când intră în contact cu anumite substanțe.

Este un ingredient util în produsele pentru curățare, deoarece neutralizează grăsimea și murdăria.

„Un doctor analizează urină”, de Trophime Bigot, circa 1630–1633. Foto: Wikimedia

Este o concepție greșită, dar des întâlnită, că săpunul este o invenție modernă. În diferite forme, săpunul există de milenii. Cu toate acestea, în istorie nu s-a ridicat niciodată la rangul urinei, care, atunci când era diluată cu apă, era folosită ca soluție în care erau îmbibate hainele murdare.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Spălătorii din Roma călcau pe lenjeria umedă la fel cum producătorii de vin călcau pe struguri, aproape de modul în care mașinile moderne de spălat învârt și scutură încărcătura.

2. Urina era folosită ca balsam pentru rufe

Urina este utilă nu doar pentru curățarea hainelor, ci și la tratarea lor. Proprietatea caustică a amoniacului descompune mult mai mult decât mizeria – contribuie și la îndepărtarea firelor de păr de pe pieile animalelor, făcând materialul mai moale și potrivit pentru tăbăcire.

3. Urina era folosită pentru a le reda hainelor strălucirea

Urina era folosită și pentru a le reda hainelor strălucirea. Coloranții naturali trebuie tratați corespunzător pentru a menține culoarea textilelor.

Un medic analizează un flacon cu urină. Foto: Wikimedia

Acționând ca un agent de legătură ce prinde vopseaua de pânză, amoniacul a fost o resursă importantă pentru industria textilă din Anglia din secolul al XVI-lea, spre exemplu.

În fiecare an, Yorkshire primea sute de butoaie de urină umană care era transformată într-un agent de legătură puternic, fiind amestecată cu alaun. Acest amestec garanta cele mai strălucitoare țesături.

4. Urina folosită ca explozibil

Urina are proprietăți cu adevărat explozive, dar numai atunci când este amestecată cu elementele potrivite, desigur. Ingredientul-cheie al prafului de pușcă este salpetrul sau nitratul de potasiu.

Înainte de crearea sintetică a acestei substanțe, producătorii de praf de pușcă o extrăgeau din urină. Încă o dată, intră în scenă amoniacul, formând nitrați atunci când reacționează cu oxigenul.

Foto: Wikimedia

În „Instrucțiunile de fabricare a salpetrului” din 1862, geologul Joseph LeConte arată cum amestecă „gunoiul de grajd” cu paie, cenușă și frunze și ilustrează rezultatul într-un limbaj puternic.

„Pe măsură ce mormanul se mărește, nitrul (azotatul de potasiu) este adus la suprafață prin evaporare și apare ca o inflorescență albicioasă, detectabilă prin gust.

Friedrich Wöhler, omul care a trimis urina „la odihnă”

Din fericire, o descoperire științifică importantă a chimistului german Friedrich Wöhler avea să trimită urina înapoi la locul ei, în toaletă. În 1828, Wöhler a reușit să producă o substanță echivalentă cu ureea, amestecând cianatul de argint și clorura de amoniu.

Aceasta a fost o descoperire importantă nu doar pentru spălătorii cu stomacul slab. Posibilitatea ca noi să fim alcătuiți din aceleași substanțe ca lumea anorganică fusese până atunci ceva de necrezut.

Friedrich Wöhler. Foto: Wikimedia

Wöhler a dovedit că organismele vii, inclusiv oamenii, nu sunt chiar atât de diferiți de obiectele neînsuflețite. El s-a lăudat cu descoperirea lui într-o scrisoare adresată unui prieten, scriind următoarele:

„Nu mai pot, ca să zic așa, să țin apa și trebuie să-ți spun că pot face uree fără a avea nevoie de rinichi de om sau de câine; sarea de amoniu a acidului cianic este uree!”

Aceasta a fost piatra de temeliei a studiului chimiei organice.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Un comentariu la „4 moduri ciudate în care urina a fost folosită de-a lungul istoriei”

Lasă un comentariu