Iată o serie de instrumente medicale sinistre (și o substanță extrem de toxică) întrebuințate în trecut. Într-un fel, ne fac să fim recunoscători că trăim în secolul XXI și să apreciem mai mult mijloacele de investigație ale medicinei moderne – mai ales „miracolul” anesteziei.

Surprinzător este faptul că unele dintre aceste tehnici au evoluat, fiind folosite în medicină chiar și în zilele noastre. Altele, în schimb, au căzut în desuetudine, iar astăzi știm cât de periculoase erau.

Odată cu descoperirea electricității, s-au născut primele instrumente medicale ce făceau uz de această energie. Așa-numitele „băi electrice” erau niște dispozitive care foloseau curentul electric pentru a încărca pacientul cu electricitate.

Unul dintre primii oameni care au făcut experimente cu băile electrice a fost Benjamin Franklin, datorită căruia procesul de electrificare a unei persoane a devenit cunoscut drept „franklinizare”. Primele băi electrice au apărut la mijlocul secolului XVIII și au atins popularitatea maximă în secolul XIX.

În secolul XX, au fost înlocuite cu dispozitive de terapie cu lumină. Acestea arătau ca niște camere sau cutii pline de lămpi care emiteau diferite feluri de lumină, despre care se credea că este benefică pentru sănătatea fizică și mintală.

Aceste versiuni moderne ale băilor electrice erau un fel de solare timpurii, dar se credea că pot vindeca multe probleme cronice, inclusiv anxietatea și depresia.

Astăzi, știm că până și solarele moderne sunt foarte periculoase și pot cauza cancer de piele. Însă aceste versiuni timpurii erau chiar mai riscante și cauzau adeseori arsuri severe, vătămări ale mușchilor și alte probleme care puteau pune în pericol viața pacientului.

Acest dispozitiv este pe atât de periculos pe cât indică denumirea sa și face exact ceea ce sugerează numele. Ghilotinele pentru amigdale erau dispozitive lungi, de metal, prevăzute la un capăt cu o lamă ascuțită.

Erau folosite pentru a practica amigdalectomia, o procedură de rutină care trata infecțiile cronice ale amigdalelor. Aceste instrumente au început să fie folosite în secolul XVIII, cu mult înainte de apariția anestezicelor și antibioticelor.

Au continuat să fie folosite până în anii ’70, când au căzut în dizgrație.

Acest dispozitiv cu aură de instrument de tortură permitea medicului să ajungă la amigdalele pacientului, să străpungă abcesele și să scape de țesutul inflamat dintr-o singură mișcare, fără riscul de a fi mușcat de omul suferind.

Cunoscută și ca „scamnum”, banca lui Hipocrat a fost inventată chiar de celebrul medic antic. Era folosită pentru a repoziționa oasele rupte și pentru a corecta curbura coloanei vertebrale.

Celebrul doctor grec a folosit acest dispozitiv pentru a trata problemele de coloană și pentru a poziționa corespunzător oasele fracturate. Dispozitivul este compus dintr-o bancă din lemn, cu frânghii și scripeți atașați la colțuri.

Pacientul era pus pe dispozitiv și frânghiile îi erau legate în jurul membrelor, gâtului și taliei, în funcția de zona care trebuia tratată. Frânghiile erau acționate prin scripeți, mărind distanța dintre diferite părți ale corpului.

Îți amintește de un instrument medieval de tortură (patul care îți lungea trupul)? Dispozitivul medieval a fost inspirat de „banca lui Hipocrat”, la fel ca multe dispozitive ortopedice care funcționează pe baza tracțiunii scheletice.

Așa că, într-un fel, această tehnică dăinuie până în ziua de azi.

Trepanarea (sau trepanația) este una dintre tehnicile medicale arhaice care au supraviețuit până azi. Trepanările au fost executate timp de milenii, iar medicii greci și azteci se ocupau cândva cu găurirea craniilor pacienților.

Se credea că trepanările vindecă mai multe probleme fizice și mintale. Erau folosite pentru a vindeca orice, de la epilepsie la migrene, abcese și boli mintale, sau pur și simplu ca modalitate de a scoate spiritele malefice care intraseră în capul pacientului.

Nu toate trepanările dădeau greș. Niște rămășițe antice descoperite în Peru sugerează că trepanația era folosită pentru a curăța țesutul infectat al pacienților care se loviseră grav la cap.

În unele cazuri, pacientul supraviețuia tratamentului. Însă nu toți erau la fel de norocoși. Surprinzător este faptul că trepanările se practică și în ziua de azi.

Menționăm această substanță pentru că oamenii au folosit-o de mii de ani pentru a „vindeca” bolile. Desigur, mercurul, la fel ca arsenicul și plumbul, este extrem de toxic pentru oameni, dar strămoșii noștri nu știau asta.

Unguentele cu mercur erau un tratament popular printre grecii și persanii antici, iar alchimiștii din China erau convinși că mercurul putea chiar prelungi durata de viață sau putea oferi viață eternă și puterea de a merge pe apă.

Împăratul chinez Qin Shi Huang a murit de otrăvire cu mercur după ce a băut un astfel de „elixir al nemuririi”. Câteva secole mai târziu, farmaciștii europeni vindeau pilule cu mercur ca tratament pentru bolile cu transmitere sexuală, precum sifilisul.

În imaginea de mai sus se poate vedea un recipient din secolul XVIII în care erau depozitate astfel de pilule. Desigur, tratamentul era un eșec și cei mai mulți pacienți mureau de insuficiență renală sau hepatică, în chinuri groaznice.

Totuși, practica de a administra mercur a continuat până la începutul secolului XX. Probabil că și Gauguin, celebrul pictor francez, a murit de otrăvire cu mercur, încercând să-și vindece sifilisul.

Povești similare se pot spune despre substanțe precum arsenicul, plumbul și azbestul. Cândva, se credea că acestea oferă beneficii pentru sănătate și frumusețe.