4 fenomene naturale care au stabilit recorduri greu de egalat

Mama Natură este o forță copleșitoare și din când în când ține să ne reamintească acest lucru. Indiferent cât de inteligenți și de ingenioși ne credem, o erupție vulcanică, o mare furtună sau un cutremur devastator ne va aminti întotdeauna că nu suntem decât o mică parte dintr-un ecosistem incontrolabil și deosebit de complex.

În acest articol trecem în revistă câteva ocazii în care putem spune că natura s-a întrecut pe sine. De la furtuna care a durat un milion de ani până la cutremurul de acum 150 de ani care are replici chiar și astăzi, iată câteva evenimente naturale care au doborât recorduri, au schimbat vieți și continuă să fie amintite în cărțile de istorie.

1

Fumul care a persistat timp de șase luni

Incendii de vegetatie
Incendiile de vegetație din Australia (2019-2020) au produs pagube însemnate. Foto: Pinterest

Incendiile care au afectat continentul australian de la sfârșitul anului 2019 până la începutul anului 2020 au fost devastatoare din mai multe puncte de vedere.

Incendiile cu răspândire rapidă au pârjolit aproximativ 19 milioane de hectare de teren, suprafață similară cu cea a Coreei de Sud. Aproximativ 3.000 de case au fost distruse sau deteriorate și 34 de persoane și nenumărate animale și-au pierdut viețile.

Din păcate, incendiile au doborât încă un record – au eliberat în atmosferă mai mult fum decât orice incendiu de vegetație de până acum.

Pentru a pune lucrurile în context, ultima dată când o cantitate similară de fum a fost evacuată în atmosferă a fost în timpul celei de-a doua mari erupții vulcanice din secolul XX, care a avut loc în Filipine în 1991.

O echipă de cercetători de la Universitatea Guangzhou din China a descoperit că anumite părți din stratosfera emisferei sudice s-au încălzit din cauza poluării cu particule din fum. Acest efect de încălzire a persistat aproximativ șase luni după stingerea incendiilor.

2

Tornada care a devastat trei state americane

La 18 martie 1925, în SUA a lovit o tornadă fără precedent, care a „măturat” trei state și a lăsat în urmă cea mai lungă urmă realizată vreodată de un astfel de fenomen – 352 de kilometri.

O tornadă este un vânt foarte puternic, în formă de pâlnie, care acționează de regulă pe un areal redus. De obicei, se deplasează cu viteze între 32 și 65 de kilometri pe oră. Diametrul unei tornade poate varia de la câțiva metri până la doi kilometri.

Tornada
Foto: International Code Council

Cunoscută sub numele de Tri-State Tornado (Tornada din cele trei state), tornada din 1925 s-a format în Ellington, Missouri, iar apoi s-a deplasat prin sudul statului Illinois și sud-vestul statului Indiana.

A avut diametrul de peste 1.5 kilometri, s-a deplasat cu peste 110 kilometri pe oră și a creat pagube fără precedent: 425 kilometri pătrați de teren au fost afectați, iar 15.000 de case au fost complet distruse.

Potrivit evaluărilor, daunele s-au ridicat la 1.4 miliarde de dolari. Numărul estimat de morți a fost de 695 de persoane, cel mai mare număr de victime făcut vreodată de o tornadă în istoria SUA.

3

Seismul cu replici ce durează de 150 de ani

De obicei, cutremurele mari sunt urmate de replici de intensitate mai mică ce au loc în aceeași zonă la câteva zile sau la câțiva ani de la seismul inițial.

În 1872, un cutremur puternic și misterios a zguduit statul american Washington, din vestul SUA. Deoarece la acea vreme nu existau încă seismografe în regiune, magnitudinea și epicentrul seismului nu au fost niciodată stabilite cu precizie. Dar a fost vorba, fără îndoială, de un cutremur extrem de puternic.

Chiar și mai interesant este că, de atunci, orașul Entiat, Washington, este afectat de o serie de cutremure despre care cercetătorii cred că sunt replicile seismului din 1872.

Fenomenul Entiat este încă studiat, dar este probabil cea mai lungă serie de replici la un seism înregistrată vreodată în istorie. Replicile au început în 1872 și nu s-au oprit nici astăzi, la aproape 150 de ani de la eveniment.

4

Furtuna care a durat un milion de ani

Cu aproximativ 233 de milioane de ani în urmă, aproape de sfârșitul Triasicului, a început o furtună care a durat un milion de ani. În geologie, acest potop a devenit cunoscut sub numele de Episodul Pluvial Carnian.

Se știu foarte puține despre ce a declanșat ploaia. Un studiu publicat în 2020 sfirmă că a fost vorba, cel mai probabil, de o serie de erupții vulcanice de amploare, care au avut loc pe teritoriul de astăzi al Canadei.

Se crede că Episodul Pluvial Carnian este, în mare parte, responsabil pentru felul în care arată astăzi lumea naturală. După acest episod au apărut multe grupuri moderne de plante și animale, inclusiv unele dintre primele țestoase, crocodilii, șopârlele și primele mamifere.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Origini. Cum a modelat Pământul istoria omenirii”

Când vorbim despre istoria omenirii, ne concentrăm adesea asupra marilor lideri, a forțelor demografice și a războaielor decisive. Dar cum ne-a modelat Pământul destinul? Planeta noastră se clatină, determinând schimbări climatice care au forțat trecerea de la o viață nomadă la agricultură. Terenul muntos a dus la dezvoltarea democrației în Grecia. Mai târziu, modelele de circulație atmosferică au modelat evoluția explorării, colonizării și comerțului global.

Chiar și astăzi, comportamentul de vot în sud-estul Statelor Unite urmează în cele din urmă modelul subiacent al sedimentelor vechi de 75 de milioane de ani dintr-o mare de mult dispărută. Pretutindeni putem observa amprenta profundă a planetarului asupra umanului. De la cultivarea primelor plante până la fondarea statelor moderne, „Origini” explică modul în care forțele planetei (adică dinamica plăcilor tectonice, curenții oceanici, clima și materiile prime) au influențat evoluția, viața și istoria omului.

Profesor specializat în popularizarea științei, Lewis Dartnell a creat o lucrare care ar trebui să fie înțeleasă de aproape orice cititor.

Cartea „Origini. Cum a modelat Pământul istoria omenirii” se găsește cu reducere pe Elefant sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu