De când există oameni pe Terra, multe civilizații s-au dezvoltat, au înflorit și au apus. Părăsite de secole, dovezile privitoare la existența lor au fost îngropate încet sub straturi de pământ.

Din când în când, arheologii descoperă astfel de obiecte, rămășițe solitare ale culturilor dispărute. Aceste artefacte spun multe despre felul în care trăiau strămoșii noștri.

Dar există câteva obiecte antice care ne trezesc curiozitatea prin natura lor misterioasă. În continuare, îți prezentăm patru astfel de artefacte antice care sunt învăluite în mister și au dat naștere unor controverse aprinse.

Descoperită în 1999, Piatra Dașka, cunoscută și ca „Harta Creatorului” sau „Piatra lui Dumnezeu”, este un obiect controversat. Unii dintre cercetătorii care l-au studiat susțin că ar avea 120 de milioane de ani vechime.

Deși această vechime este, după toate probabilitățile, o exagerare (probabil că obiectul are, de fapt, câteva mii de ani), perspectiva aeriană necesară pentru a întocmi presupusa hartă naște întrebarea: „Cum de exista la acea vreme o tehnologie atât de avansată”?

Piatra Dașka a fost descoperită în Munții Ural, în regiunea rusă Bașhkortostan, pe 21 iulie 1999. După descoperire, piatra de 907 kilograme a fost dusă la Universitatea Bașkir, unde a fost examinată de Alexander Nicolaevici Ciuvirov, doctor în matematică și fizică, și echipa lui.

Rezultatele obținute în urma examinării tiparelor de pe Piatra Dașka i-au uimit pe cercetători. Conform interpretării echipei lui Ciuvirov, tiparele de pe piatră înfățișează o hartă a Bașkortostanului.

Harta ar indica și locația Ufei, capitala regiunii. Potrivit lui Chuvirov, pe piatră sunt marcate diferite lucrări pe cursuri de apă, baraje și lacuri de acumulare.

Precizia și detaliile hărții indică posibilitatea ca obiectul să fi fost realizat grație unei perspective aeriene. De asemenea, pe hartă să află inscripții care încă nu au fost descifrate.

Un alt lucru interesant privitor la Piatra Dașka este faptul că nu este confecționată dintr-un material uniform, ci din trei straturi.

Primul strat este alcătuit din ciment sau dintr-un compus ceramic pe bază de dolomit. Al doilea strat este sticlă îmbogățită cu silica și al treilea strat este alcătuit dintr-un amestec de calciu și porțelan.

Compoziția în trei straturi a Pietrei Dașka indică faptul că a fost făcută în mod artificial de către o civilizație străveche ce avea cunoștințe tehnice sofisticate.

Unii cercetători insistă asupra faptului că piatra nu este artificială, deoarece în natură apare adeseori fenomenul stratificării materialelor. Potrivit acestora, tiparele formate pe piatră nu sunt altceva decât un efect cristalografic aleatoriu.

Descoperite de minerii care săpau în galeriile de lângă Ottosdal, Africa de Sud, Sferele Klerksdorp sunt obiecte de metal cu forme diferite, de la sfere aplatizate până la discuri bine definite.

Diametrul acestor sfere este cuprins între 0.5 și 10 centimetri și unele sunt prevăzute cu șanțuri concentrice care merg de-a lungul circumferinței.

Aceste sfere sunt destul de fine și au culori diferite, de la albastru închis la nuanțe de roșu. Controversa legată de Sferele Klerksdorp a început atunci când s-a relatat că au o formă perfect sferică, ceva imposibil de realizat atunci când au fost create, pentru simplul motiv că nu existau oameni la acea vreme.

S-a speculat, așadar, că aceste obiecte ar fi putut fi create de o civilizație cu o tehnologie foarte avansată; sau că ar fi putut fi create de ființe extraterestre. Ambele ipoteze au fost, bineînțeles, respinse de oamenii de știință.

Potrivit geologilor, sferele s-au format în sedimente, în cenușa vulcanică sau în ambele, cu aproximativ trei miliarde de ani în urmă.

Însă unele sfere sunt extrem de echilibrate în formă și proporție, iar șanțurile par drepte și bine executate. Așa că pare puțin probabil ca aceste sfere perfecte să se fi format pe cale naturală.

Din cauza problemelor pe care le ridică, Sferele Klerksdorp continuă să antagonizeze taberele celor care le consideră „obiecte naturale” sau „lucruri realizate de mâna omului”.

Osuarul lui Iacob, o cutie funerară de piatră, poartă o inscripție care spune că îi aparține lui „Iacob, fratele lui Isus”. Autenticitatea osuarului este, în general, acceptată, însă mulți savanți s-au întrebat dacă nu cumva o parte sau chiar toată inscripția este un fals.

Existența Osuarului lui Iacob, creat cândva în secolul I, a fost anunțată lumii întregi pe data de 21 octombrie 2002.

Proprietarul cutiei este un inginer israelian, pe nume Oded Golan. Cea mai interesantă parte referitoare la cutie este inscripția de pe ea.

Redactat în limba aramaică, mesajul spune: „Ya’akov bar-Yosef akhui di Yeshua”, ceea ce se traduce prin „Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus.”

La un an după ce s-a anunțat public descoperirea Osuarului lui Iacob, Autoritatea Israeliană pentru Antichități a stabilit că inscripția este un fals. A fost demarat un proces care a durat șapte ani.

În 2012, Golan a fost achitat de acuzațiile de fals. Însă judecătorul a precizat că hotărârea sa „nu înseamnă că inscripția de pe osuar este autentică sau că a fost scrisă cu 2.000 de ani în urmă.”

Dacă, pe viitor, inscripția se va dovedi a fi autentică, ar fi o dovadă arheologică despre Isus din Nazaret.

Se crede că Giulgiul din Torino, o bucată de pânză de in lungă de 4.2 metri, purtând imaginea unui bărbat și a rănilor sale, similare cu cele suferite în timpul unei crucificări, este materialul în care a fost învelit Isus după crucificare.

Au fost realizate mai multe teste, datări cu carbon și analize pentru a stabili autenticitatea giulgiului, însă toate acestea au sporit confuzia, în loc să elucideze misterul.

Giulgiul din Torino este o bucată dreptunghiulară de pânză, de aproximativ cinci metri pătrați, care poartă imaginea unui bărbat despre care se crede că este Isus din Nazaret.

Este unul dintre cele mai prețioase obiecte ale creștinismului, deoarece milioane de creștini cred că este chiar pânza în care a fost învelit Isus atunci când a fost înmormântat.

În 1898, giulgiul a revelat un secret neașteptat, după ce un fotograf amator a realizat o imagine a obiectului. Negativul fotografiei a scos la iveală imaginea unui corp torturat, pe care se aflau răni multiple.

Multe dintre semne sunt similare rănilor lăsate de crucificare, oferind astfel dovezi că, într-adevăr, este vorba de giulgiul funerar al lui Isus.

Giulgiul a suferit deteriorări în 1532, în timpul unui incendiu izbucnit din Capela Chambery, din Franța. A fost reparat de călugărițe prin coaserea unor petece pe pânză.

Mai târziu, datarea cu carbon a unei bucăți din giulgiu a dovedit că materialul a fost creat la aproximativ un mileniu după era în care a trăit Isus.

Mulți cred că bucata datată cu carbon provenea din petecul folosit pentru remedierea giulgiului. Oamenii de știință au făcut multe alte teste pentru a stabili dacă semnele au fost făcute cu un pigment artificial sau cu sânge.

Apoi, au fost făcute analiza fizică a particulelor de praf din giulgiu, precum și analiza imaginilor imprimate de flori și polen, dar testele au dat rezultate diferite.

Astăzi, originea și autenticitatea giulgiului rămân unul dintre cele mai mari mistere neelucidate ale lumii.