Modul în care genele se transmit de la o generație la alta este extrem de imprevizibil, iar cele mai mici modificări ale ADN-ului pot avea efecte neașteptate.
Unii oameni se pot alege cu un aspect bizar, alții devin predispuși la anumite boli. Dar, în cazuri excepționale, mutațiile genetice le pot oferi oamenilor capacități neobișnuite. În acest articol îți prezentăm câteva dintre ele.
Există o genă a exploratorului
Ce l-a făcut pe Cristofor Columb să se aventureze pe mare, în căutarea Lumii Noi? Ce l-a împins pe Neil Armstrong să ajungă pe Lună? Oamenii de știință cred că ar putea fi vorba de genetică.
Cercetătorii susțin că nevoia noastră de a explora lumea este măcar parțial cauzată de mutația genetică „DRD4-7R”, supranumită „gena exploratorului” sau „gena aventurierului”.
Un studiu realizat în 1999 de cercetătorii de la Universitatea din California a arătat că această mutație genetică este mai comună în rândul populațiilor nomade și migratoare. Un studiu ulterior a examinat 18 populații indigene care trăiau pe vechile rute de migrație din Africa.
Raportul a revelat că gena DRD4-7R, alături de gena înrudită 2R, sunt mai comune printre oamenii care au călătorit la cea mai mare depărtare de pământurile lor ancestrale.
S-ar putea ca și tu să ai această genă. Se crede că gena exploratorului poate fi întâlnită la 20% din populație, potrivit National Geograhpic.
Argentinienii rezistenți la arsenic
Să locuiești în orașul argentinian San Antonio de los Cobres nu este un lucru ușor. Orașul se află la altitudinea de 3.650 de metri, pe un sol format în cea mai mare parte din rocă vulcanică.
Mediul este la fel de „primitor” precum planeta Marte, cu excepția faptului că în zonă există apă. Apă otrăvitoare. Totuși, cei care locuiesc în acest deșert ucigător continuă să trăiască, pentru că au „învățat” să bea apa otrăvitoare.
Locuitorii din San Antonio de los Cobres au o mutație genetică ce reprezintă prima adaptare a oamenilor la o substanță chimică toxică.
Având cel puțin 7.000 de ani de „practică” în spate, oamenii de aici sunt capabili să reziste la concentrația de arsenic din apă – de 20 de ori mai mare decât cea pe care Organizația Mondială a Sănătății o consideră ca fiind limita la care apa poate fi băută.
În mod normal, arsenicul se acumulează în corp, cauzând diverse probleme, inclusiv convulsii, comă și cancer. Însă locuitorii din San Antonio de los Cobres au dezvoltat o mutație genetică ce le permite să supraviețuiască.
Datorită acestei mutații, ficatul lor este capabil să elimine arsenicul din corp cu mult mai multă eficiență decât ficatul oamenilor obișnuiți.
Inuiții sunt protejați genetic împotriva bolilor de inimă
Din cauza imposibilității de a cultiva legume și fructe, inuiții au avut întotdeauna parte de o dietă compusă în principal din grăsimi. Cum consumă în mare parte animale marine grase, dieta tradițională a oamenilor din zona arctică este foarte bogată în lipide.
Și totuși, acești oameni sunt imuni la bolile de inimă care apar la persoanele care au o astfel de dietă. Inițial, cercetătorii credeau că acizii grași omega 3 din dieta inuiților le ofereau acestora o rezistență ieșită din comun la bolile cardiace și diabet.
Acest „adevăr” a fost exploatat cu succes de comercianții de ulei de pește, care au câștigat de pe urma lui miliarde de dolari.
Pentru a afla adevăratul motiv al rezistenței cardiace a inuiților, cercetătorii de la Universitatea Berkeley au analizat diferențele genetice dintre 191 de inuiți din Groenlanda, 60 de europeni de pe continent și 44 de chinezi.
Aproape toți inuiții (și doar 2% dintre europeni și 15% dintre chinezi) au prezentat o mutație genetică datorită căreia producția de grăsimi omega este limitată. S-ar spune că este un lucru negativ, fiindcă grăsimile omega sunt benefice.
Însă, având o producție scăzută de grăsimi omega, corpul are totodată o producție scăzută de colesterol LDL (dăunător), care cauzează boli de inimă, fiindcă aceste două procese sunt înrudite.
Însă lucrurile nu sunt în întregime „roz”. Genele care controlează profilul acizilor grași sunt implicate și în determinarea înălțimii. Așa că, deși au o rezistență crescută la anumite boli, inuiții sunt, în medie, cu doi centimetri mai scunzi decât o persoană obișnuită.
cu o rectificare însă la începutul articolului… Neil Armstrong NU a ajuns NICIODATĂ pe Lună!
In cadrul programelor americane ale NASA, au existat mai multe zboruri ale navelor APOLLO. Dintre acestea una a fost si APOLLO-11,care si-a inceput zborul pe 16 iulie 1969. In cabina modulului de comanda (Columbia) : Neil Armstrong, Edwin Aldrin si Michael Collins. La 20 iulie1969,se produce debarcarea modulului lunar (Eagle),cu Armstrong si Aldrin la bord , in Marea Linstei de pe Luna ! Primul a pasit pe solul lunar, Neiil Armstrong, urmat dupa 10 minute de Aldrin !! Activitatea extravehiculara a lui Armstrong a durat 2ore 24 min !