fbpx

Aproape 200.000 de virusuri nemaiîntâlnite au fost descoperite în ocean

Adâncurile oceanelor ascund tot felul de secrete. Unul dintre ele, foarte surprinzător și de ultimă oră: cele 195.728 de virusuri pe care savanții le-au descoperit sub apă, în cursul unei expediții de la un pol la altul, derulată cu scopul de a studia viața marină. Cercetătorii spun că marea majoritate a virusurilor reprezintă o noutate absolută pentru știință.

Înainte de această misiune, erau cunoscute doar câteva mii dintre aceste virusuri oceanice, așa că studiul este o realizare importantă în ceea ce privește cunoașterea planetei. Cercetătorii spun că descoperirile ne pot dezvălui și mai multe despre evoluția vieții pe planetă și consecințele schimbărilor climatice.

Cercetătorii colectează mostre din ocean. Foto: A. Deniaud/Fondation Tara Ocean

Cercetarea se bazează pe mostre culese între 2009 și 2013 de un echipaj de la bordul navei Tara, un vas care a petrecut în total peste zece ani pe ape, investigând oceanul și indiciile pe care acesta ni le poate oferi în legătură cu felul în care evoluează planeta.

„Virusurile sunt niște lucruri minuscule, invizibile cu ochiul liber, însă, cum sunt prezente într-un număr atât de mare, au o importanță covârșitoare. Am creat o hartă a distribuției lor, care este esențială pentru cei care doresc să studieze felul în care virusurile manipulează ecosistemul. Multe lucruri descoperite ne-au surprins foarte mult”, spune microbiologul Matthew Sullivan, de la Universitatea de Stat Ohio și membru al echipei, citat de Eurekalert.

Chiar dacă numărul de virusuri descoperite este enorm, iar complexitatea oceanului planetar este pe măsură, echipa de cercetători a reușit să împartă virușii în cinci zone ecologice distincte: adâncimile zonei arctice și ale zonei antarctice, precum și trei zone distincte în regiunile temperate și tropicale.

De fapt, Oceanul Arctic – unde cercetătorii nu se așteptau la o prea mare biodiversitate – s-a dovedit a fi plin de viață. Astfel, înțelegem mai bine felul în care virusurile se deplasează pe planetă.

Vasul Tara. Foto: A. Deniaud/Fondation Tara Ocean

Cercetătorii estimează că în oceane se află câteva zeci de milioane de virusuri, iar dintre acestea, multe ar putea exista și în afara apei și chiar și în corpurile noastre. Dacă vom identifica și mai mulți dintre ei, am putea afla mai multe despre viața în sine, și nu doar despre viața subacvatică.

În scopurile studiului, precum și pentru a depista noi virusuri în mostrele de apă de la adâncimi de peste 4.000 de metri, cercetătorii au identificat tulpini noi, în urma analizării altor microbi și creaturi care trăiesc în oceane.

Descoperirea ne ajută să înțelegem mecanismul complex al vieții pe Pământ

Noile cecetări sunt cruciale, deoarece îi vor ajuta pe oamenii de știință să calculeze mai precis echilibrul dintre oxigenul și bioxidul de carbon din atmosferă (organismele marine ajută la reciclarea oxigenului, în timp ce oceanele se îmbibă cu CO2 și îl înmagazinează).

Faptul că sub ape se află și mai multă viață înseamnă că și mai mult CO2 a fost convertit în carbon organic și biomasă, depozitate la mare adâncime sub ape. Asta, în loc ca bioxidul de carbon să acidifieze oceanele și să ucidă viața marină în timpul acestui proces. Este un set de mecanisme delicat și foarte complex.

Mostrele au fost culese între 2009 și 2013, de pe vasul Tara. Foto: A. Deniaud/Fondation Tara Ocean

„Faptul că avem o hartă nouă cu locația acestor virusuri ne poate ajuta să înțelegem pompa de carbon a oceanului. Modelele anterioare privind ecosistemul oceanului au ignorat de obicei microbii și au inclus rareori virusurile, însă acum știm că acestea sunt o componentă vitală, care trebuie inclusă”, spune Sullivan.


În continuare, descoperă 9 curiozități despre oceane, dimensiunea misterioasă a planetei Pământ.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>