Obiceiurile de împerechere ale unor animale sunt ieșite din comun. Unele dintre aceste ritualuri de împerechere ciudate implică explozia organelor și schimbări ale genului, în timp ce altele duc chiar la moarte.

Într-un stup, regina este conducătorul suprem și singura responsabilă de înmulțirea coloniei. În timpul sezonului de împerechere, regina zboară, fiind urmată de mai mulți trântori.

Un lucru mai puțin știut este că, după copulație, trântorul moare, iar organul său reproducător se rupe și rămâne în interiorul reginei, de unde va fi îndepărtat de următorul trântor.

Regina continuă acest ritual cu 12 până la 15 alți trântori. În acest timp, înmagazinează aproximativ 6 milioane de spermatozoizi, o cantitate suficientă pentru a depune ouă de-a lungul întregii sale vieți.

Cimpanzeii pitici sunt foarte aventuroși când vine vorba de interacțiunile sexuale. Activitățile lor preferate cuprind sărutul cu limba, masturbările mutuale, dar și ritualuri bizare, precum „scrima cu penisul” (doi masculi care atârnă de crengi în timp ce-și freacă organele erecte unul de celălalt).

Aceste activități sunt un mecanism de rezolvare a conflictelor și un salut prietenesc, printre altele. Deși sunt mai active sexual decât alte primate, femelele cimpanzeului pitic aduc pe lume pui intervale de cinci sau șase ani.

Există ființe cu organe sexuale atât de mari, încât sunt primele elemente pe care le observăm. De exemplu, acești limacși își poartă organele genitale pe cap.

Când se împerechează, se încolăcesc unul în jurul celuilalt. Copulează timp de câteva ore, formând un cerc galben. Apoi, își retrag organele genitale și pleacă fiecare pe drumul său.

Aceste animale au organe reproducătoare atât masculine, cât și feminine. Când vine vorba de împerechere, au probleme în a decide ce rol va avea fiecare partener.

Masculul pleacă după împerechere, în timp ce femela va trebui să crească progeniturile, așadar motivul confuziei este lesne de înțeles. Pentru a rezolva dilema, viermii lați duc un „duel al penisurilor”, încercând să se străpungă unul pe altul.

Cel care inseminează primul câștigă rolul dorit, de mascul.

Acești șerpi practică violul în grup, o femelă fiind căutată de până la 100 de masculi. Femela trebuie să fie sănătoasă pentru a putea supraviețui unei astfel de urmăriri.

La final, șarpele norocos se împerechează cu femela, în timp ce ceilalți privesc „cu gelozie”. Odată consumat actul, femela încearcă să scape, fiind urmărită în continuare de ceilalți masculi.

Pentru a afla dacă femela girafă este în călduri și este o parteneră potrivită, masculii trebuie să guste din urina acesteia. Când este în călduri, masculul freacă femela cu capul pe picioare, provocând-o să urineze. Dacă urina are gust bun, începe să o curteze.

Pentru o singură femelă se întrec mai mulți masculi, care se duelează bălăngănind-și capetele ca niște buzdugane și lovindu-se cu excrescențele lor ca niște coarne (care doar par coarne, dar sunt moi).

În final, femela alege învingătorul. Când este pregătită, stă nemișcată pentru câteva secunde și îi permite masculului să se urce pe ea.

Femelele păsărilor-grădinar sunt impresionate de inteligența și talentul decorativ al masculului. Totodată, le impresionează mai mult talentul lui la dans și mai puțin abilitățile atletice.

Când curtează femelele, masculii se duelează cu orice au la îndemână, pentru a dovedi că pot să aducă hrană. În cele din urmă, construiesc cuiburi nupțiale, pe care le decorează artistic.

Femelele le inspectează creațiile, fiind cucerite de cele mai elaborate construcții. Apoi, viitorii parteneri dansează pentru femele, în cadrul unui spectacol de împerechere foarte complex.

Femela peștelui-undițar atrage masculii eliberând un feromon și aprinzând un fel de „felinar”, un apendice bioluminiscent atașat de cap.

Masculul începe împerecherea mușcând-o pe femelă de stomac și ținându-se după ea. Apoi, își unește vasele sanguine și pielea cu ale partenerei. Primind toate nutrimentele de la femelă, masculul nu mai are nevoie de ochi și de înotătoare, care se atrofiază.

În cele din urmă, masculul devine o grămăjoară de carne lipită de femelă, oferindu-i acesteia spermatozoizi atunci când este gata de reproducere.

Delfinii au un timp mediu de ejaculare de 12 secunde. Au și un instinct sexual foarte puternic și se împerechează de mai multe ori pe zi.

Chiar dacă nu este un „armăsar”, delfinul curtează femela prin daruri, cântece și îndemânare. Pentru a-și satisface apetitul sexual foarte ridicat, masculii atacă femelele.

Uneori, încearcă să călărească alte animale, precum țestoasele marine, dar și diverse obiecte. Delfinii colaborează pentru a fura femele din alte grupuri și le obligă să se împerecheze.

Se luptă între ei pentru a stabili cine se împerechează cu femela. După ce se împerechează unindu-și burțile, masculul pleacă să caute alte partenere. Femela va crește puiul de una singură, fără vreo contribuție din partea masculului.

Această creatură mică, ce pare un șoarece comun, ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de un an. Înainte de sezonul de împerechere, nu mai produce spermă, iar în timpul împerecherii folosește doar sperma pe care a înmagazinat-o deja.

La această specie, copulația poate dura până la 14 ore, iar după ce actul s-a consumat masculii trec la următoarea femelă. Energia lor formidabilă este dată de testosteron.

Din cauza efortului pe care îl presupune împerecherea fără oprire, le cade părul, sistemul imunitar slăbește și se îmbolnăvesc. Continuă să se împerecheze cât de mult pot până la sfârșitul sezonului de „iubire”, când cad morți.

Când hipopotamul mascul găsește femela potrivită, defechează și urinează ca să o atragă. Apoi, își folosește coada scurtă pentru a împrăștia fecalele cât mai departe.

După aceea, cuplul intră în apă, iar masculul se urcă peste femelă. În tot acest timp, femela își ține respirația și se luptă să ajungă la suprafață ca să mai ia o gură de aer.

Toți peștii-clovn se nasc masculi. Când femela grupului moare, masculul conducător se îngrașă și se transformă în femelă. Cel mai mare pește din grup este femela. Masculul este puțin mai mic decât ea.

Când se împerechează, femela depune până la o mie de ouă. Masculul le fertilizează și le păzește până când progeniturile eclozează. Dacă vreun ou este de calitate inferioară sau pare vătămat, masculul îl mănâncă.

Femelele papagal cu fruntea albă au parte de una dintre cele mai respingătoare ritualuri de împerechere din lumea animalelor. La începutul ritualului, partenerii își unesc ciocurile și își ating limbile.

Masculul devine excitat, ceea ce îl face să vomite în gura partenerei sale. Totuși, pentru femelă, acesta este doar un „aperitiv”, care o pregătește pentru intimitățile care urmează.

Masculul își arată afecțiunea pentru iubita lui regurgitând generos mâncare. Totuși, compensează jucând un rol activ în creșterea puilor.

Împerecherea furnicilor roșii este la fel de complexă precum structura lor socială. Regina este dominantă și controlează cantitatea de ouă din colonie.

Dorința fiecărei regine este să-și perpetueze genele și să crească șansele de a obține o nouă regină. Pentru asta, are nevoie trântori.

Dar pentru că masculii sunt inutili în colonie deoarece nu muncesc, regina produce ouă din care vor ieși masculi doar atunci când este nevoie de trântori.

Flamingo sunt unele dintre cele mai ușor de recunoscut păsări de pe planetă. Sunt monogame, dar numai pentru un sezon. După ce trece anul, sunt din nou libere.

Flamingo iau parte la un concurs de dans în care sute de femele concurează pentru un singur mascul. Se pregătesc pentru ritualul de curtare aplicându-și drept „machiaj” o substanță uleioasă care le scoate în evidență penele roz.

Aceste păsări folosesc până la 136 de mișcări de dans pentru a atrage un mascul. Cu cât folosesc mai multe combinații, cu atât mai mult cresc șansele de a-și găsi partenerul perfect.

În continuare, citește și 12 curiozități despre animale care dovedesc că Mama Natură nu ne spune chiar tot.