fbpx

13 legi ciudate din întreaga lume, care-ți vor stârni râsul

Când călătorești sau te muți în străinătate și nu vrei să ai probleme, trebuie să fii foarte atent la legile locului. În general, este destul de clar ce ai și ce n-ai voie să faci într-o anumită țară. Totuși, pe lângă legile obișnuite, în unele țări există legi ciudate, pe care n-ai vrea să le încalci.

Majoritatea sunt arhaice și rareori aplicate. Cu toate acestea, ar fi bine să le cunoști, în caz că ai ghinionul să dai peste un polițist prea zelos. Iată, deci, 13 legi ciudate în vigoare în diverse colțuri ale lumii.

1. În Marea Britanie, ai grijă de unde cumperi somonul

Legi ciudate - Somon
Foto: america.aljazeera.com

Una dintre cele mai faimoase legi ciudate este Legea Somonului, aplicabilă în Marea Britanie. Legea a fost adoptată în 1986 și prevede că este ilegal să deții somon obținut în circumstanțe suspecte.

Așadar, cei care primesc sau comercializează somon în circumstanțe pe care Statul le consideră suspecte riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare.

2. Legi ciudate – nu încerca să intri cu gumă de mestecat în Singapore

Dacă te gândești să călătorești în Singapore, ai face bine să lași guma de mestecat acasă. Pe lunga listă de obiecte interzise la import în Singapore se numără și guma de mestecat.

Legi ciudate - Singapore
Foto: businessinsider.com

Scopul acestei legi este de a păstra igiena în spațiile publice. Singura excepție acceptată este guma cu nicotină, folosită de cei care vor să se lase de fumat.

3. În Danemarca trebuie să ai grijă cum îți botezi copilul

Legi ciudate - Danemarca
Foto: kidspot.com.au

Dacă locuiești în Danemarca și te gândești să-i dai copilului tău un nume ieșit din comun, ar fi bine să consulți regulile oficiale. Dacă numele pe care-l dorești nu se află printre cele 7.000 de nume aprobate de autorități, ai nevoie de avizul special al guvernului danez.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

4. Ai grijă cum mergi pe bicicletă în Mexic

Bicicliștii nu au voie să-și ridice picioarele de pe pedale, deoarece există riscul de a pierde controlul bicicletei. Această lege a fost instituită în Mexic în 1892 pentru a-i proteja pe bicicliști.

Legi ciudate - Mexic
Foto: businessinsider.com

Regula este încă în vigoare, astfel că putem concluziona că toți mexicanii care fac sporturi extreme încalcă legea. 🙂

5. În Elveția eeste interzis să faci drumeții în pielea goală

Legi ciudate - Elvetia
Foto: hdnux.com

Dacă ești fan al nudismului, ai face bine să eviți drumețiile în Elveția. Mai precis, autoritățile din cantonul Appenzell au fost primele care au instituit o pedeapsă pentru cei care fac drumeții în „costumul lui Adam”.

Totul s-a întâmplat în 2009, după ce un turist german a trecut în pielea goală pe lângă o familie care era la picnic în Alpi.

6. Legi ciudate – Nu hrăni porumbeii în Veneția

Legi ciudate - Venetia
Foto: businessinsider.com

Pe cei care hrănesc porumbeii din Piața San Marco din Veneția îi paște o amendă de până la 700 de Euro. Autoritățile locale au interzis acest obicei din cauză că păsările prezintă un risc pentru sănătate, dar și pentru a proteja monumentele.

7. Mai ușor cu fluieratul în Canada

Legi ciudate - Canada
Foto: businessinsider.com

Autoritățile din orașul Petrolia, din provincia canadiană Ontario, au adoptat un regulament care interzice zgomotul excesiv. Potrivit acestei legi ciudate, este interzis să țipi, să fluieri sau să cânți în public, indiferent de oră sau circumstanțe.

Probabil că spectacolele în aer liber sunt, totuși, exceptate…

8. Găinile n-au voie să treacă strada în Georgia

Legi ciudate - Georgia
Foto: businessinsider.com

Cei care trăiesc în orașul Quitman, din statul american Georgia, trebuie să-și supravegheze găinile constant. În micul oraș, proprietarilor de găini le este interzis să lase păsările să treacă strada.

Deși scopul legii este sporirea controlului asupra păsărilor domestice, această prevedere este cel puțin bizară.

9. Atenție la tocurile înalte în Grecia!

Legi ciudate - Grecia
Foto: businessinsider.com

Dacă ai de gând să vizitezi monumentele istorice din Grecia, lasă-ți pantofii cu toc acasă. Pentru a proteja de distrugere anumite monumente, autoritățile elene au interzis accesul femeilor care poartă pantofi cu toc înalt.

10. Grijă mare la benzină pe autostrăzile din Germania

Legi ciudate - Germania
Foto: businessinsider.com

Când circuli pe autostrăzile din Germania, nu trebuie să fii cu ochii doar la vitezometru, ci și la indicatorul de benzină. Dacă rămâi fără combustibil pe autostradă, riști să fii amendat.

Practic, ar fi trebuit să fii mai atent și să-ți plănuiești bine călătoria, ca orice german care se respectă 🙂

11. Oceanul Atlantic nu e toaletă!

Legi ciudate - Portugalia
Foto: businessinsider.com

Asta consideră autoritățile portugheze, care au interzis urinatul în apele oceanului. Desigur, aceasta este o lege de bun simț, însă nu știm cum îi pot descoperi autoritățile pe cei care o încalcă.

12. Legi ciudate – în Australia nu îmbăta pe nimeni prea tare

Legi ciudate - Australia
Foto: businessinsider.com

În Australia, proprietarii de baruri trebuie să monitorizeze consumul de alcool al clienților. Cei care îi îmbată prea tare pe clienți riscă amenzi usturătoare.

13. Puștile cu apă, interzise de Revelion în Cambodgia

Legi ciudate - Cambodgia
Foto: businessinsider.com

În 2001, guvernul de la Phnom Penh a interzis vânzarea și importul de puști cu apă. Măsura o fost luată de teamă că jucăriile vor provoca tensiuni sociale în timpul manifestărilor de Revelion ale khmerilor.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • Oricum danezii dau copiilor nume care pentru noi par imposibile: Bertil, Sofus, Asger, Villum, Bertram, Frode, Ingeborg, Bjørk…

  • >