12 dintre cele mai frumoase drumuri cu trenul

Plecând de la ruinele incașe de la Machu Picchu și ajungând până la antipozi, în luxurianta Indie și în uscata Australie, iată unele dintre cele mai frumoase drumuri cu trenul.

De când a fost produsă prima locomotivă cu aburi, în 1804, trenurile au influențat cursul umanității. Transportând oameni și mărfuri la viteze nemaiîntâlnite, trenurile au făcut lumea mai mică, bunurile mai accesibile și călătoriile mai rapide.

Pe lângă importanța culturală și istorică, trenurile îți permit să călătorești confortabil în timp ce te bucuri de priveliști uimitoare. Așadar, iată unele dintre cele mai interesante călătorii pe care le poți face pe calea ferată.

1. Hiram Bingham

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Blogspot

Iată primul dintre cele mai frumoase drumuri cu trenul. Dacă vrei să călătorești cu stil prin junglele din Peru, atunci Hiram Bingham este pentru tine! Acest tren de lux călătorește prin Machu Picchu, oferindu-le pasagerilor găzduire și mese de înaltă ținută.

2. Ghan

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Flickr

Marele Traseu Feroviar Sudic al Australiei, de la Adelaide la Darwin, oferă o călătorie cu trenul de 54 de ore și 2.979 kilometri care traversează Australia de la sud la nord. Numele de Ghan este o abreviere a denumirii trenului, Afghan Express.

3. Calea Ferată Himalayană Darjeeling

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Paperblog

Cunoscut și ca „Trenul de jucărie”, acest tren folosește o veche locomotivă cu aburi britanică pentru a transporta zilnic turiști. Trenul urcă în Munții Himalaya la înălțimi de peste 2.200 de metri, pe o rută care are o lungime de 78 de kilometri.

Ținând cont de faptul că locomotiva este atât de veche, este uimitor cât de eficientă este!

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

4. Cele mai frumoase drumuri cu trenul în America de Nord: Adirondack

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Lizard Head Cycling Guides

Acest tren circulă între New York (SUA) și Montreal (Canada), trecând prin valea magnifică a Hudson-ului și prin Munții Adirondack, de la care își ia numele.

Trenul întârzie adeseori, însă această călătorie de 11 ore este atât de frumoasă, încât cei mai mulți sunt de părere că merită făcută, cu tot cu timpul de așteptare.

5. Linia West Highland

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Wikimedia

Votată „cel mai pitoresc traseu feroviar din lume” pentru mai mulți ani la rând, linia West Highland circulă între Mallaig și Glasgow, în Scoția.

Localnicii numesc traseul „Rathad Iarainn nan Eilean” („Drumul de fier spre insule”).

6. Cele mai frumoase drumuri cu trenul în Europa: Calea Ferată Brocken

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: TCDN

Cel mai înalt munte din Germania se numește Brocken și trenul a fost botezat după munte. Trenul Brocken constituie cea mai confortabilă cale de a ajunge la rezervația naturală din Munții Brocken.

7. Primul pasaj spre Vest

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Lloyd’s Travel

Acest tren este celebru în Canada pentru faptul că a legat estul de vestul țării cu mai bine de 100 de ani în urmă. Astăzi, această cale ferată istorică oferă o călătorie de lux preț de două zile, trecând pe lângă unele dintre priveliștile superbe ale Canadei.

8. Expresul Transsiberian Vulturul Aurit

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Whizz Trip

Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume este oferită de Expresul Transsiberian și are o lungime de 9.288 de kilometri, traversând Rusia din Vladivostok, în est, până la Moscova, în vest.

Vulturul Aurit oferă o călătorie de lux pe această linie, cu cușete spațioase, mese alese și cele mai pitorești priveliști din Asia.

9. Cele mai frumoase drumuri cu trenul în Asia: Expresul Maharajah

Cele mai frumoase drumuri cu trenul
Foto: Remotelands

Cel mai scump tren de lux din lume, Expresul Maharajah se bucură de reputația de a oferi cele mai bune servicii din lume. Cel mai ieftin bilet pentru un adult costă aproape 6.300 euro.

10. Cele mai frumoase drumuri cu trenul în America de Sud: El Tren Crucero

Foto: bahmurlaub.de

Călătorește în lux de-a lungul Anzilor Ecuadorieni! Acest tren străbate munții, trecând pe lângă vulcani adormiți sau activi. Poți să fii martorul stilului de viață al localnicilor în diferite halte de-a lungul traseului.

11. Expresul Estic și Oriental

Foto: Wedding and Travel Blog

Expresul Estic și Oriental a fost răsplătit cu un loc pe lista cu „25 de trenuri de top”, alcătuită de Societatea Internațională a Călătorilor cu Trenul, pentru frumusețea, serviciile, mesele și experiențele pe care le oferă.

Trenul circulă între Woodlands Train Checkpoint, din Singapore, și Hua Lamphong, din Bangkok, Thailanda, oprind în Kuala Lumpur, Butterworth și Kanchanaburi.

12. Calea Ferată Bergen

Foto: Blogspot

Iată și ultimul dintre cele mai frumoase drumuri cu trenul. Circulând între Bergen și Oslo, în Norvegia, acest tren străbate cel mai înalt platou din Europa de-a lungul traseului său de 495 de kilometri.

Este considerată una dintre cele mai frumoase călătorii din lume, fiind foarte lăudată în ghidul de călătorie Lonely Planet.


Acum, după ce ai descoperit cele mai frumoase drumuri cu trenul, vezi care sunt cele mai periculoase căi ferate din lume, apoi citește despre Jack, babuinul care a lucrat nouă ani pentru căile ferate din Africa de Sud.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu