Frumoase și bizare – 10 minuni ale naturii, parcă desprinse din povești

Fiecare colț al planetei noastre este plin de minuni ale naturii care îți taie răsuflarea. Unele minuni naturale, precum aurora boreală, sunt cunoscute de toată lumea. Altele, ascunse în adâncurile pădurilor tropicale sau ale oceanelor, așteaptă să fie descoperite.

Unele dintre aceste minuni ale naturii pot fi întâlnite numai în locuri exotice și îndepărtate. Dar alteori nu este deloc nevoie să călătorești atât de departe, pentru că unele minuni naturale sunt vizibile de oriunde din lume.

Indiferent unde s-ar afla, aceste fenomene ne arată încă o dată că natura este unul dintre cei mai mari artiști.

1. Lacul Pătat din Canada

Minuni ale naturii - Lacul Patat

Foto: pbase.com

Iată primul fenomen de pe lista cu minuni naturale. În Canada, se află un lac care pare să fi luat naștere din imaginația unui copil.

Lacul Pătat din Osoyoos, British Columbia, nu este o apă stătătoare obișnuită: tot luciul apei este acoperit de niște buline gigantice! Culorile bulinelor se schimbă în funcție de condițiile apei și variază de la galben la albastru închis.

Lacul Pătat este format dintr-o sumedenie de bălți care au un conținut bogat de sulfat de magneziu, calciu, sare și alte minerale. De fapt, se spune că lacul conține cea mai mare concentrație de minerale din lume.

În timpul verilor fierbinți, apa se evaporă, în timp ce sărurile se cristalizează și formează poteci. Pentru membri tribului Okanaga, lacul are proprietăți medicinale speciale și este împrejmuit și protejat ca un loc sacru.

2. Oceane pe cer

Minuni ale naturii - Nori

Foto: washingtonpost.com

Iată al doilea fenomen de pe lista noastră cu minuni ale naturii. Priveliștea unor valuri oceanice care se rostogolesc este de obicei rezervată plajelor. Cine ar fi crezut că ea poate fi admirată și pe cer?

Acești nori Kelvin-Helmholtz plutesc la altitudini mari. E distractiv să îi privești, chiar dacă nu poți face surfing pe ei. Ei se formează când două curente de aer cu viteze diferite se ciocnesc unul cu celălalt, dând impresia unor valuri marine.

Acest tip de nori se formează cel mai ușor într-o zi cu vânt, când este probabil ca straturile de aer să se ciocnească.

3. Minuni ale naturii – Milioane de păsări, o singură entitate


Oare ce este acel nor ciudat, de culoare închisă, care se învârte în aer? Norul enorm se contractă și se extinde, ridicându-se spre cer. Este, oare, un roi de lăcuste sau un fenomen climatic rar?

Răspunsul este: nici una, nici alta. De fapt, este vorba de un stol, format din mii de grauri, care se comportă ca un singur organism.

Graurii sunt păsări cântătoare obișnuite și se hrănesc cu semințe și insecte. Graurii sunt adeseori considerați dăunători, din cauza pagubelor pe care le aduc recoltelor. Dar aceste păsări mici ne dau o lecție impresionantă: că puterea stă în colaborare și înțelegere.

La venirea toamnei, mii de grauri se adună la un loc, numărul lor ajungând și a 100.000! Recordul îl deține un stol de peste 6 milioane de grauri, care a fost văzut în Somerset în 1999!

Împreună, păsările caută adăpost pentru noapte. Cu mișcările lor hipnotice, stolurile oferă un spectacol uimitor. Desigur, scopul lor nu este unul estetic. În stol, păsările au mai multă siguranță și se apără mai bine de prădători.

Graurii știu cum să zboare fără să se lovească unul de celălalt și au un timp de reacție de 100 de milisecunde. Graurii sunt conștienți de viteza și direcția păsărilor din jur, iar stolul poate atinge viteza de 32 de kilometri pe oră! Stolurile de grauri sunt, cu siguranță niște minuni naturale!

4. Iceberg-uri cu dungi colorate

Minuni ale naturii - Iceberg

Foto: tumblr.com

Antarctica este cunoscută pentru iceberg-urile, ghețarii și peșterile ei virgine. Întregul peisaj este alb și aproape nimic nu tulbură liniștea de pe continentul înghețat. Și totuși, monotonia este spartă de niște iceberg-uri neobișnuite.

Bucățile de gheață sunt acoperite de o varietate de dungi negre, maro, galbene și albastru, care le dau un aspect de marmură. Ele se formează atunci când bucățile de gheață intră în contact cu apa. Apa mării, care conține sedimente și minerale, îngheață și duce la apariția acestor tipare frumoase.

Pe măsură ce iceberg-ul este modelat de ape și vânturi, straturile colorate își schimbă tiparul. Dungile albastre sunt efectul apei care îngheață într-o crevasă atât de repede, încât nu se formează bule de aer.

Când îngheață, apa cu alge capătă o nuanță de verde. Așa apar aceste superbe minuni ale naturii.

5. Minuni naturale – Câmpuri cu pânze de păianjeni

Minuni ale naturii - Panza de paianjen

Foto: natgeotv.com

Peisajul din imaginea de mai sus pare desprins dintr-o poveste fantastică. Iarba, copacii, tufele, toate sunt îmbrăcate într-o perdea de mătase fină. Dar peisajul nu este rodul imaginației cuiva, ci rezultatul activității a mii de păianjeni minusculi, care lasă în urmă o lume cu aspect fantomatic.

Pânzele gigantice se pot întinde pe o suprafață de 30 de metri. Apar de obicei după inundații sau după ploi abundente, când păianjenii sunt obligați să se refugieze la înălțime. În încercarea de a se salva, păianjenii produc fire cu care se agață de copaci.

Iar când milioane de păianjeni fac același lucru deodată, întreaga natură este învelită în pânză. Unele pânze sunt atât de groase, încât cei care încearcă să treacă prin ele rămân acoperiți din cap până-n picioare. Acest fenomen apare peste tot în lume, inclusiv în SUA, Australia, Marea Britanie și Pakistan.

6. Curcubeiele de foc, un joc de lumini extrem de rar

Minuni ale naturii - Curcubeu

Foto: interestingfacts.org

Curcubeiele de foc sunt spectacole uimitoare de lumină și apar mult mai rar decât cele obișnuite. Formarea lor se datorează norilor cirrus, care se află la altitudini foarte mari.

Atunci când soarele se află foarte sus pe cer și când cristalele de gheață din nori sunt poziționate în direcția potrivită, lumina soarelui se răsfrânge ca într-o prismă. Așa se produc aceste minuni ale naturii, un spectacol colorat care îți taie răsuflarea.

7. Trandafirii de deșert

Minuni ale naturii - Trandafiri

Foto: geologyin.com

Nu, în imagine nu sunt niște trandafiri pietrificați. Este vorba de niște formațiuni de cristale, care pot fi găsite în zonele uscate și nisipoase din Sahara. „Trandafirii” se formează din discuri de gips sau cristale de baritină.

De-a lungul a zeci de mii de ani, acestea sunt presate și capătă aspectul petalelor unei flori. Cristalele se formează când apa se evaporă și pot avea un diametru de până la un metru. Trandafirii de deșert pot fi găsiți în grămezi, având aspectul unui buchet nisipos.

Cel mai mare trandafir găsit vreodată avea o înălțime de 25 de centimetri și cântărea 57 de kilograme. Dată fiind frumusețea și aspectul lor natural, nu este de mirare că trandafirii de deșert sunt considerați niște minuni naturale.

8. Lacurile vulcanice tricolore

Minuni ale naturii - Lacuri tricolore

Foto: curiosity.com

La picioarele muntelui Kelimutu, din Indonezia, se află trei lacuri vulcanice care par să aparțină unei alte lumi. Fiindcă au puterea de a-și schimba culorile, localnicii cred că ele reflectă dispoziția spiritelor strămoșilor.

Lacul Bătrânilor este de obicei albastru. Lacul Tinerilor și al Tinerelor este de obicei verde. Al treilea, Lacul Vrăjit, este de obicei roșu. Ocazional, lacurile capătă nuanțe de alb, negru, maro și turcoaz, ca într-un spectacol de magie.

Alte lacuri își datorează coloratura ciudată bacteriilor, dar explicația pentru culorile acestor trei lacuri nu este cunoscută. Se crede, însă, că interacțiunea dintre mineralele din apă și cenușa vulcanică este responsabilă pentru culoarea lor.

9. Minuni ale naturii – Cascada sângerie din Antarctica

Minuni ale naturii - Cascada

Foto: commons.wikimedia.org

Această cascadă este situată în văile uscate McMurdo, din Antarctica. Apa cascadei are o nuanță stacojie și arată ca un râu de sânge care curge din ghețar. Din fericire, motivul din spatele acestui fenomen nu este deloc sinistru.

Acum două milioane de ani, ghețarul Taylor a prins, ca într-o „capsulă a timpului”, milioane de bacterii și organisme, care au stat izolate complet de restul lumii. Chiar și fără lumină, căldură sau oxigen, microbii au prosperat.

În cele din urmă, lacul prins înăuntrul ghețarului a început să curgă printr-o crăpătură, formând o cascadă. Cascada este stacojie datorită concentrației mare de fier și a salinității. De altfel, această concentrație este și motivul pentru care apa continuă să curgă, în loc să înghețe.

10. Florile-schelet, o frumusețe rară

Minuni ale naturii - Flori schelet

Foto: urnabios.com

În ciuda numelui, florile-schelet sunt o priveliște atrăgătoare. Petalele lor, în mod obișnuit albe, devin transparente ca sticla atunci când intră în contact cu apa. În timpul ploilor, florile iau brusc înfățișarea unor structuri cristaline.

Acest fapt se datorează structurii celulare a petalelor. În zilele ploioase, apa se depune pe petale, transmisia de lumină crește, iar florile capătă un aspect transparent. Când se usucă, ele redevin albe.

Aceste flori rare cresc pe coastele munților împăduriți și reci. Astfel, ele pot fi găsite în numai trei locuri de pe Pământ: China, Japonia și Munții Apalași.

Articole fascinante

  • Titus Trasca spune:

    SUPER! Felicitari pt. ceea ce faceti si dati si la altii…Multam pt. acest lucru. T.T.

  • Constantin Ceapchi spune:

    Exceptionale aceste minuni ale naturii si va multumesc pentru faptul ca le impartasiti cu noi, cititorii!

    • constanta ionică spune:

      sunt deosebit de frumoase și unice,mulțumim !

  • Cristina spune:

    Multumesc pentru tot ce prezentati aici in acest articol cu imagini superbe , si nu numai in acest articol .

  • >