10 lucruri interesante și mai puțin cunoscute despre Titanic

Povestea scufundării Titanicului a rămas în memoria multor oameni, fiind una dintre marile tragedii navale din secolul XX. În continuare, aruncăm o privire asupra acestui eveniment, trecând în revistă 10 curiozități despre Titanic.

La 10 aprilie 1912, la ora 12:00, Titanicul a pornit în călătoria sa inaugurală din portul Southampton, Anglia, spre New York. Pe 15 aprilie, vasul de lux s-a scufundat, la două ore și jumătate după ce a lovit un aisberg.

Astăzi, epava zace pe fundul Oceanului Atlantic. Ne amintim istoria sa cu aceste zece amănunte despre gloriosul vas.

Iată 10 curiozități despre Titanic:

https://incredibilia.ro/wp-content/uploads/2022/05/10-fapte-pe-care-nu-le-stiai-despre-titanic-0_700x365.jpeg
Căpitanul Titanicului, Edward Smith. Foto: Titanic Foundation

1. Căpitanul Edward John Smith, care s-a angajat la White Star Line în 1880, trebuia să se retragă după călătoria inaugurală a Titanicului. A fost apreciat de toți pasagerii și de echipaj. Datorită popularității acestuia în rândul pasagerilor bogați, era cunoscut drept „Căpitanul milionarilor”. Smith s-a scufundat odată cu vasul pe care îl conducea.

2. Pentru că a venit în ajutorul pasagerilor care au supraviețuit naufragiului, căpitanul navei Carpathia, Arthur Henry Rostron, a primit Medalia de Onoare a SUA, care i-a fost înmânată de președintele Statelor Unite, William Howard Taft.

3. În planul inițial, Titanicul trebuia să aibă 64 de bărci de salvare, care ar fi fost suficiente pentru toți oamenii de la bord. Ulterior, numărul a fost redus la 32, pentru ca în final să se decidă plasarea a doar 20 de bărci. În plus, în noaptea tragediei nu a fost suficient timp pentru a folosi toate bărcile.

https://incredibilia.ro/wp-content/uploads/2022/05/10-fapte-pe-care-nu-le-stiai-despre-titanic-1_700x542.jpeg
Titanicul în 1912. Nava a fost construită în Belfast, Irlanda de Nord, între 1909 și 1911. Foto: Titanic Foundation

4. În barca de salvare numărul 11 se afla un bebeluș de 10 luni pe nume Frank Aks. După spusele supraviețuitorilor, acesta a ajuns pe o barcă fiind dat din mână în mână. Din fericire, pe Carpathia s-a reîntâlnit cu mama sa, Leah Aks. Cei doi se aflau la clasa a treia, iar femeia, la un moment dat, în timpul tulburărilor, și-a pierdut copilul.

5. Cel mai bogat om de pe navă era John Jacob Astor, în vârstă de 47 de ani, și nu a putut fi salvat. Acesta se afla pe Titanic alături de noua sa iubită, Madeleine Force, care avea doar 19 ani și era însărcinată.

6. Și proprietarii lanțului de magazine Macy’s se aflau pe navă. Isador și Isa Straus au murit împreună, deoarece femeia a refuzat să se urce pe o barcă și să-și lase soțul singur.

Titanicul se află în prezent la aproape 4.000 de metri adâncime

https://incredibilia.ro/wp-content/uploads/2022/05/10-fapte-pe-care-nu-le-stiai-despre-titanic-2_700x365.jpeg
Acesta a fost un panou publicitar al White Star care anunța „cele mai mari nave din lume”, 1911. Foto: Colecția Cauer

7. Cel mai tânăr pasager de pe Titanic a fost Millvina Dean, în vârstă de numai nouă săptămâni la momentul îmbarcării. A murit la vârsta de 97 de ani, în Southampton.

8. Dintre cei 12 câini aflați la bord, doar trei au supraviețuit tragediei.

9. Doar trei din cele patru coșuri de fum ale Titanicului erau 100% funcționale. Al patrulea fusese instalat doar în scop estetic, pentru a da impresia că vasul era și mai mare decât în realitate, și evacua aburii din bucătărie.

10. În epava Titanicului a fost găsită o sticlă de Grand Marnier. Probabil că băutura fină – fabricată dintr-un amestec de coniac, esență distilată de portocale amare și zahăr – fusese oferită la clasa întâi, după cină.

În continuare, citește povestea lui Masabumi Hosono, japonezul îndemnat să se sinucidă pentru că nu s-a scufundat odată cu Titanicul apoi descoperă 8 căpitani de vase care și-au abandonat pasagerii la momentul naufragiului.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu