În acest articol îți prezentăm câteva lucruri ciudate și mai puțin cunoscute despre civilizațiile antice. Probabil că pe unele le vei găsi de-a dreptul bizare, dar altele te vor convinge că sunt dovezi de neprețuit ale unor culturi avansate și foarte sofisticate.

Când te gândești la Antichitate, poate că primul atribut care îți vine în minte este rudimentarul sau primitivismul. Însă istoria ne spune o cu totul altă poveste.

Este adevărat, unele tradiții și legi ale anticilor au fost cu adevărat ciudate. Dar oamenii au fost în același timp niște inovatori desăvârșiți și au pus la punct tehnologii care ne uimesc și astăzi.

1. Lucruri ciudate din America: Aztecii făceau săbii încrustate cu lame de obsidian, mult mai ascuțite decât lamele de oțel din zilele noastre.

Sabia cunoscută sub numele de „macuahuitl” era o sabie de lemn cu muchii de obsidian și era folosită ca armă standard în luptele corp la corp. Obsidianul este o rocă precum sticla, de o duritate extremă.

Se formează când lava se solidifică foarte repede și nu mai are timp să se cristalizeze. Săbiile erau confecționate pentru a fi apucate cu o mână sau cu ambele mâini.

Sabia „macuahuitl” care trebuia prinsă cu ambele mâini avea lungimea cât statura unui om.

Conchistadorii spanioli au relatat că „macuahuitl” erau construite atât de bine, încât nu puteau fi rupte, iar lamele de obsidian nu putea fi extrase de pe suportul de lemn.

2. Lucruri ciudate din Egiptul Antic: bărbații puteau să lipsească de la muncă ca să aibă grijă de soții sau fiice atunci când acestea erau la menstruație.

Meșterii și muncitorii angajați să construiască edificiile și mormintele faraonilor din Egipt aveau foarte multe facilități. Chiar se pot face paralele între pachetele de beneficii ale muncitorilor din Egiptul Antic și cele ale angajaților din zilele noastre.

Potrivit arheologului Anne Austin, care a analizat rămășițele unui sat egiptean antic, au fost descoperite dovezi că locuitorii erau beneficiarii a ceea ce poate fi numit primul program de asistență socială și sănătate din lume.

Muncitorii erau bine întreținuți și aveau beneficii dintre cele mai diverse. Aveau inclusiv dreptul să-și ia zile libere ca să aibă grijă de soțiile și de fiicele lor în perioadele de menstruație.

3. Egiptul Antic avea foarte mulți specialiști, inclusiv proctologi. Aceștia erau numiți „păstori ai anusului”.

În medicina Egiptului Antic existau foarte multe grade și specializări. De prin anul 2.700 î.e.n. s-au păstrat registre despre un doctor numit Hesi-Ra – care era numit „șeful dentiștilor și al medicilor” pe timpul faraonului Djoser – și o femeie pe nume Peseshet, numită „responsabilă peste femeile doctor”.

Existau și oftalmologi, gastroenterologi, proctologi, dentiști, „doctori care supravegheau măcelarii” și un anume tip de „inspector de lichide”, a cărui funcție nu a fost încă stabilită.

Termenul egiptean pentru proctolog era „neru phuyt”, a cărui traducere exactă este „păstor al anusului”. În timpul primei dinastii, egiptenii au înființat și o instituție numită Casa Vieții, ale cărei așezăminte au funcționat precum spitalele din zilele noastre.

4. Zgărzile cu țepi pentru câini au fost inventate în Grecia Antică, în scopul de a proteja câinii de mușcătura lupilor în zona gâtului.

Grecii antici foloseau câinii pentru a-și păzi lucrurile și la stână, și în gospodărie. Câinilor li se monta la gât o zgardă de piele, numită „melium”, care era străpunsă de cuie.

Grecii își fereau astfel câinii de atacurile lupilor și de mușcăturile mortale pe care aceștia le aplicau în zona gâtului, mai ales la ciobăneștii care păzeau oile.

Preferații țăranilor greci erau câinii cu blana neagră, dificil de zărit pe întuneric. În schimb, păstorii aveau predilecție pentru câinii albi.

5. Lucruri ciudate din Persia: Perșii se îmbătau după ce luau o decizie importantă. Dacă decizia li se părea la fel de bună și în stare de ebrietate, își mențineau hotărârea.

Potrivit istoricului grec Herodot, perșii aveau un ritual de îmbătare cu vin, special dedicat luării deciziilor. Scopul acestui ritual era cântărirea deciziilor tocmai luate.

Întrucât credeau că adevărul se spune până la capăt numai la beție, perșii beau cantități mari de vin după luarea unei decizii, iar dacă hotărârea li se părea în continuare bine chibzuită, o păstrau.

6. Lucruri ciudate: Maiașii au crescut timp de mii de ani albine fără ac. Stupii – care rezistau chiar și 80 de ani – erau lăsați moștenire din generație în generație.

Pentru mierea delicioasă pe care o produceau, maiașii au crescut intensiv albinele fără ac – în prezent, specie pe cale de dispariție. Albinele erau reprezentantele pe Pământ ale zeului-albină Ah-Muzen-Cab.

Tehnica îngrijirii stupilor, care se mai practică și astăzi în America Centrală, era foarte simplă. Albinele erau prinse prin tăierea copacului în care se formase stupul sălbatic, din care era apoi decupat și transportat acasă bușteanul în care se formase colonia.

Pentru noi, aceste practici par lucruri ciudate, însă pentru amerindienii din vechime puteau însemna diferența între foamete și bunăstare.

Bușteanul era sigilat la capete cu o bucată de lemn sau de ceramică. Astfel, accesul la miere se făcea mai ușor și cu pagube minime pentru stup.

Chiar dacă cei fără experiență distrugeau uneori stupul în timpul recoltării mierii, o colonie folosită cu grijă putea trăi chiar și 80 de ani. În tot acest timp producea miere din belșug pentru mai multe generații ale familiei.

7. Lucruri ciudate: Piticii din Egiptul Antic erau considerați ființe binecuvântate cu puteri supranaturale.

Piticii nu erau marginalizați sau ridiculizați pe seama staturii, ci erau priviți ca orice alt om demn de respect. Mai mult, ocupau cele mai importante poziții sociale.

Egiptenii credeau că piticii posedă puteri magice și erau angajați deseori ca bijutieri, croitori și la petreceri, pe post de clovni. Au fost documentate inclusiv cazuri de pitici care au avut funcții oficiale în stat.

Egiptenii au avut mai mulți zei pitici, precum Bes – zeul viselor, norocului și dansului – și Ptah, zeul artelor, meseriilor și creativității. Piticii nu au fost niciodată reprezentați grafic într-un mod umilitor, iar înmormântările lor au fost dintre cele mai fastuoase din Egiptul Antic.

8. Aztecii priveau nașterea ca pe o formă de luptă. Credeau că femeia care murea la naștere se ridica la cer, la fel ca războinicul care murea pe câmpul de bătălie.

Nașterea avea o semnificație aparte pentru civilizația aztecă și era privită cu aceeași seriozitate cu care erau văzute războaiele. Fiecare femeie gravidă avea desemnată o moașă. Aceasta trata femeia cu maximum de atenție, ca pe un războinic care se pregătea de luptă.

Dacă mama murea în timpul nașterii, era înmormântată cu onoruri, ca un războinic. Se credea că în viața de apoi mama se întâlnește cu sufletele morților care poartă soarele de pe cer spre linia orizontului înainte de apus.

Ca multe alte aspecte ale culturii aztece, și aceasta avea o latură întunecată. Se credea că femeile care mureau la naștere se puteau întoarce pe pământ, ca să-i bântuie pe cei vii.

9. În Roma Antică, să ai un penis mare nu era deloc un semn de virilitate.

Ceea ce în cultura zilelor noastre este adesea considerat ca un indiciu de „dotare generoasă”, în Roma antică era văzut ca semn de prostie sau barbarism.

Toate sculpturile și picturile cu eroi ai Romei Antice, fie ei personaje mitologice ori personalități politice sau sportive, au organe genitale foarte mici, de parcă ar fi fost băieți la pubertate.

Penisurile mari – pictate sau confecționate din ceramică, lemn sau piatră – erau utilizate pentru farmece și descântece, pentru a atrage fertilitatea și pentru a pentru a alunga spiritele rele.

Unul dintre cele mai des întâlnite mozaicuri de acest gen, ce înfățișează un sclav african cu un penisul atârnând, era montat ca decorațiune în case sau în fața băilor private.

Alte asemenea imagini reprezintă un pitic cu cocoașă și cu penis enorm, pe care îl îmbrățișează într-o încercare ridicolă de a-l ascunde de ochii privitorilor amuzați.

10. Imperiul Aztec folosea boabele de cacao drept monede pentru tranzacțiile de mică valoare.

Existau mai multe monede, iar una dintre ele era bobul de cacao și se utiliza de obicei la piață. Boabele de cacao erau importate din ținuturile de câmpie și utilizate pentru cumpărături mărunte.

Pentru tranzacții mai mari se foloseau bucăți de material din fir de bumbac, denumite „quachtli”. În funcție de calitatea bumbacului, valoarea unui „quachtli” era de la 65 până la 300 de boabe de cacao.

O statuetă de aur de aproximativ 600 de grame costa 250 de boabe de cacao. Un iepure mic costa 30 de boabe, un ou de curcă valora trei boabe, în vreme ce un bărbat își putea vinde fiica pentru 500 de boabe, pentru a fi folosită ca sclavă sexuală sau pentru a fi sacrificată.