10 dintre cele mai frumoase orașe din lume, votate de călători cu experiență

Să uităm de Paris, New York, Londra și Roma! Aceste metropole apar în mai toate clasamentele cu cele mai frumoase orașe din lume, dar pe lângă ele există o mulțime de alte locuri, mai puțin celebre, care au la fel de mult farmec.

Site-ul de călătorii FlightNetwork a alcătuit o listă cu 50 cele mai frumoase orașe din lume, pe baza clasamentelor întocmite de deținătorii de bloguri de călătorie, scriitori și agenții de turism.

Lista celor de la FlightNetwork conține și celebrele metropole menționate mai sus. Dintre toate locurile, ți le prezentăm pe cele pe care le-am include într-un maraton pe mapamond.

1. Jaipur, India

Japiur India
Culorile Palatului din Jaipur își găsesc ecou în întreg orașul. Foto: toiimg.com

Iată primul exemplu de pe lista noastră cu cele mai frumoase orașe din lume. Cu un supranume precum „Orașul Roz”, nu este de mirare că acest oraș, capitală a statului indian Rajasthan, este un loc plin de culoare.

În 1876, maharajahul Ram Singh a vopsit întregul oraș în roz pentru a-l primi așa cum se cuvine pe Prințului de Wales (viitorul rege Eduard al VII-lea), sosit în vizită în India. Culoarea de pe clădiri dăinuie până în ziua de azi, făcând din Jaipur un oraș unic în lume.

Fiind unul dintre primele orașe sistematizate din India modernă, Jaipur este inclus în circuitul turistic popular numit „Triunghiul de Aur”, care include și Delhi și Agra.

Amatorii de lux se pot caza în apartamentul prezidențial din Palatul Raj, una dintre cele mai scumpe camere de hotel din lume: 45.000 de dolari pe noapte.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

2. Cele mai frumoase orașe – Dubrovnik, Croația

Dubrovnik
Acest oraș croat își datorează prosperitatea comerțului maritim. Foto: planetware.com

Dubrovnik este una dintre cele mai populare destinații turistice de la Marea Mediterană. Pe lângă peisajul superb, plajele stâncoase și apele azurii ale mării, acest oraș are un aer istoric.

Oașul Dubrovnik este înconjurat de ziduri de piatră lungi de 2 kilometri, care datează din secolul al VII-lea. Străzile șerpuitoare din Orașul Vechi sunt rezervate pietonilor, care pot să admire în voie arhitectura superbă a clădirilor.

3. Bergen, Norvegia

Bergen
Bergen a fost cel mai mare oraș norvegian până în anii 1830, când a fost depășit de capitala Oslo. Foto: departures.com

Acest oraș portuar este înconjurat de munți și fiorduri și este celebru, printre altele, pentru pontonul din lemn Bryggen. Șiruri de case viu colorate sunt aliniate de-a lungul străzilor pietruite, iar natura din împrejurimi este visul oricărui pasionat de drumeții.

Un loc care nu trebuie ratat este piața de pește, unde poți găsi pește afumat și carne de balenă. De asemenea, poți să urci cu funicularul până în vârful Muntelui Floyen, unul dintre cei șapte munți care înconjoară Bergen.

De aici, vei avea o perspectivă panoramică asupra portului și fiordurilor – însă ar fi bine să ai la tine o umbrelă. Statistic vorbind, Bergen este unul dintre cele mai ploioase orașe din Europa.

4. Queenstown, Noua Zeelandă

Queenstown
Queenstown văzut de pe Bob’s Peak, un traseu populară care oferă niște priveliști uimitoare. Foto: Wikimedia

Dacă ești în căutare de aventură, trebuie să ajungi în Noua Zeelandă, în Queenstown. Înconjurat de cel mai lung lac din Noua Zeelandă, de munți și de Valea Nevis (unde se află unul dintre locurile din care se fac cele mai lungi salturi cu coarda elastică din lume), acest oraș este ideal pentru cei dependenți de adrenalină.

Însă, dacă preferi să te relaxezi în loc să faci sporturi extreme, trebuie să știi că orașul se află în apropierea unei regiuni viticole. Altitudinea ridicată și climatul divers au drept rezultat niște varietăți delicioase de pinot noir.

5. San Miguel de Allende, Mexic

Cele mai frumoase orase din lume - San Miguel de Allende
Dacă te plimbi pe străzile acestui oraș, vei descoperi un butic, o cafenea sau o galerie de artă la fiecare colț. Foto: nationalgeographic.com

Printre cele mai frumoase orașe din lume se numără și o localitate mai puțin cunoscută: San Miguel de Allende. Acest oraș din epoca colonială, aflat la o distanță de trei ore și jumătate de mers cu mașina de Mexico City, are câte ceva pentru fiecare.

Arhitectura barocă bine conservată poate fi văzută peste tot, datorită faptului că o parte din oraș a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 2008. De la începutul secolului XX, San Miguel are o viață culturală bogată, datorită școli de artă, precum și artiștilor și scriitorilor care se adună aici.

Pentru cei pasionați de mâncare, orașul este considerat o Mecca a gastronomiei mexicane.

6. Cele mai frumoase orașe din lume – Seul, Coreea de Sud

Seul
Seul este un oraș al contrastelor. Foto: scmp.com

Peste jumătate din populația Coreei de Sud se află în capitala Seul, așa că orașul este foarte solicitant. Dacă vrei odihnă și relaxare, poate că această metropolă nu este locul ideal pentru tine.

Fie că ai venit aici să faci cumpărături, să te distrezi cântând la concursuri karaoke sau să mănânci, acest oraș are atât zgârie-nori luminați de neoane, cât și unele dintre cele mai mari parcuri urbane din lume.

Arhitectura contemporană și palatele vechi sunt un amestec de vechi și nou fermecător. Iar peisajul fermecător este desăvârșit de cei patru munți care străjuiesc orașul. Seul își merită cu prisosință locul între cele mai frumoase orașe din lume.

7. San Sebastian, Spania

Cele mai frumoase orase din lume - San Sebastian
Foto: coe.int

Dacă îți place mâncarea, în San Sebastian ai de unde să alegi: de la restaurante Michelin până la celebrele baruri cu gustări.

Acest oraș din Țara Bascilor are o mulțime de plaje cu ape azurii, piațete pitorești, precum și un centru istoric unde noaptea distracția e în toi.

8. Quito, Ecuador

Quito
Capitala Ecuadorului se află la înălțime, în Anzi. Foto: andbeyond.com

Quito este capitala cea mai apropiată de Ecuator din lume și a doua capitală a lumii din punctul de vedere al altitudinii: 2.850 de metri.

Orașul este situat la poalele vulcanului Pichincha, care este încă activ. Quito oferă priveliști maiestuoase la fiecare colț. Aici poți face drumeții la mare altitudine, care îți vor tăia răsuflarea (literalmente).

9. Dubai, Emiratele Arabe Unite

Dubai
Celebrul hotel Burj Al Arab se află pe o insulă artificială. Foto: internationalluxuryrealestate.com

Cândva un sat pescăresc, acum centrul de afaceri al Orientului Mijlociu, Dubai este orașul marilor contraste. Poate că îți imaginezi mall-uri opulente și unele dintre cele mai înalte clădiri din lume, însă în deșertul de lângă oraș poți face niște safari-uri de neuitat.

Dacă preferi să te relaxezi, plajele din oraș sunt superbe, însă depistarea unei plaje gratuite poate fi o adevărată provocare.

10. Sankt Petersburg, Rusia

Cele mai frumoase orase din lume - Sankt Petersburg
Sankt Petersburg este considerat capitala culturală a Rusiei. Foto: news.furman.edu

Iată și ultimul loc de pe lista noastră cu cele mai frumoase orașe. Fosta capitală imperială a Rusiei are o arhitectură cu adevărat opulentă.

Domuri uriașe, turle aurite și mozaicuri medievale compun un oraș care strălucește, chiar și atunci când iarna pare a nu se mai sfârși. „Orașul palatelor” are parte de numai 60-70 de zile cu soare pe an, iar clădirile ornate sunt un adevărat festin, care anulează vremea mohorâtă.

Având 40 de canale și 400 de poduri, Sankt Petersburg este numit uneori „Veneția Nordului”.


Ți-a plăcut acest articol? Explorează și aceste 15 orașe europene mai puțin cunoscute. Apoi, află care sunt cele mai vechi orașe din lume locuite continuu, până în zilele noastre.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

2 comentarii la „10 dintre cele mai frumoase orașe din lume, votate de călători cu experiență”

  1. Spuneti-le ” intelectualilor ” care au conceput articolul despre cele mai frumoase orase din lume ca Dubrovnik nu este la Marea Mediterana ci la Adriatica. Da poate au fost colegi de scoala cu ” Veorica ” si atunci se explica.

    Răspunde
    • V-ați gândit vreodată că tipa de la agenția de turism la care ați cerut insistent „o cameră de hotel în Dubrovnik cu vedere la Adriatică, nu la Mediterană” v-a înjurat nu pentru întrebare, ci pentru că aveați pământ uscat pe pantofii de lac?

      Răspunde

Lasă un comentariu