fbpx

10 ciudățenii ale naturii, ființe și fenomene ieșite din comun

Câte ciudățenii ale naturii cunoști? Nu există profesor mai bun sau galerie de artă mai frumoasă decât natura. Chiar și atunci când privim stelele și galaxiile îndepărtate, nu trebuie să uităm că aici, pe micul nostru Pământ, există o mulțime de lucruri care ne pot surprinde, lucruri frumoase și rare pe care poate că încă nu le înțelegem pe deplin.

Iată câteva ciudățenii ale naturii, plante, animale și fenomene ieșite din comun și cu adevărat fascinante.

1. Crevetele-păun

ciudățenii ale naturii
Foto: Pixabay

Iată prima dintre aceste ciudățenii ale naturii. În ciuda denumirii sale, crevetele-păun (Odontodactylus scyllarus, cunoscut și sub numele de crevetele-arlechin) nu este un crevete adevărat și s-a diferențiat de alte crustacee cu peste 400 de milioane de ani în urmă.

Sunt animale uimitoare din mai multe motive. Primul ar fi ochii lor, care sunt cei mai complecși ochi ai vreunei viețuitoare, capabili să se miște independent și care au până la 16 tipuri diferite de celule fotoreceptoare (oamenii au numai trei).

De asemenea, ochii acestei creaturi sunt capabili să detecteze lumina în spectrul ultraviolet. Crevetele-păun, care își ține ghearele aproape de cap, este un animal de pradă și își ucide victimele cu ferocitate.

Își lovește prada cu cleștii cu viteza uimitoare de 82 de kilometri pe oră. Lovitura lor este atât de bruscă și puternică, încât creează în apă o explozie care poate ucide sau paraliza prada, dacă lovitura în sine nu face acest lucru.

2. Ciudățenii ale naturii: Fructele-himeră

ciudățenii ale naturii
Foto: Wikimedia

Acest citric cu aspect bizar constituie ceea ce, în genetică, se numește „himeră”. Himera mitologică era un hibrid din mai multe animale, însă himera biologică este un lucru ceva mai subtil.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Gândește-te la gemenii identici: motivul pentru care arată la fel este acela că sunt doi oameni formați din același zigot, însă și opusul poate fi valabil, adică o singură creatură formată din doi zigoți diferiți.

Această din urmă eventualitate se manifestă în mod dramatic la plante și animale. Fructul este străbătut de o linie mediană care demarchează două coloraturi complet diferite.

3. Migrația calcanului auriu

ciudățenii ale naturii
Foto: Pixabay

Calcanii aurii sunt înrudiți cu genul Manta și, mai de departe, cu pisicile de mare. Pot fi recunoscuți cu ușurință datorită culorii lor pale și umflăturilor de pe cap, care le conferă aspectul unui bot de vacă.

De două ori pe an, aceste creaturi migrează în masă din Peninsula Yucatan în Florida și apoi înapoi, căutând ape mai calde. Este uimitor să vezi mii de astfel de creaturi aflate în mișcare.

4. Viespile asiatice uriașe

ciudățenii ale naturii
Foto: Wikimedia

Iată una dintre cele mai amenințătoare ciudățenii ale naturii. Având aproape cinci centimetri lungime, această specie de viespe este cea mai mare din lume.

Verișoarele lor, albinele, se feresc în general de oameni, mor atunci când înțeapă și produc miere. Viespile asiatice uriașe mențin structura militaristă a unui roi de albine, însă nu au deloc productivitatea acestuia.

Sunt prădători feroce, care vânează orice insectă, inclusiv insecte prădătoare mari, cum ar fi călugărița. Înțepătura lor este foarte dureroasă și, dacă un om este înțepat de multe astfel de viespi, organele îi pot ceda și poate chiar să moară, chiar dacă nu este alergic la înțepătura de viespe.

5. Ciudățenii ale naturii: Urșii Panda din Qinling

ciudățenii ale naturii
Foto: Wikimedia

Cândva, se credea că sunt doar o versiune a ursului Panda uriaș, însă acum sunt recunoscuți ca fiind o subspecie distinctă. Există 200-300 de astfel de urși Panda în sălbăticie, populând lanțul muntos Qinling, din China.

Se crede că nuanța specială a blănii lor a fost cauzată de consangvinizare.

6. Stejarul-înger

ciudățenii ale naturii
Foto: Pixabay

Unii cred, în mod eronat, că acest copac are o vechime de 1.500 de ani. Stejarul-înger din Carolina de Nord este, într-adevăr, foarte vechi, însă are vârsta de „numai” 400-500 de ani.

Acest arbore are crengi lungi de 56 de metri și acoperă în jur de 5.200 de metri pătrați cu rădăcinile sale. Copacul este protejat de Lowcountry Land Trust, care a cumpărat terenul din jurul arborelui pentru a-l feri de eventualitatea construirii unor clădiri.

7. Opalul

ciudățenii ale naturii
Foto: Rob Lavinsky/iRocks.com

Opalul nu este o piatră prețioasă reală, fiindcă nu apare în natură sub formă de cristale, ci mai degrabă sub o formă asemănătoare cu sticla.

Opalul este atât de special deoarece structura sa internă difractează lumina, având un aspect iridescent, multicolor, care este foarte căutat printre bijuterii.

8. Ciudățenii ale naturii: Crabii potcoavă

plante si animale ciudate
Foto: Wikimedia

În ciuda numelui lor, aceste creaturi nu sunt crabi și sunt înrudiți îndeaproape cu păianjenii și scorpionii. Datorită aspectului lor ciudat, de „animale blindate”, par a fi de pe vremea dinozaurilor.

Într-adevăr, aceste creaturi sunt neschimbate de 450 de milioane de ani. Asta înseamnă că existau deja de 200 de milioane de ani când primii dinozauri au pășit pe Pământ.

9. Arborele „Sângele Dragonului”

plante si animale ciudate
Foto: Rod Waddington/Flickr

Această plantă bizară, veșnic verde, este endemică doar pe patru insule de pe coasta Cornului Africii, care aparțin de Yemen. Aspectul său robust și frunzișul dens sunt uimitoare, însă și mai ciudată este rășina sa roșie, care are aparența sângelui.

Rășina a fost larg folosită ca vopsea, ojă și pentru igiena orală. Acum, copacul este amenințat de dispariție din cauza turismului și a industriei.

10. Focul vulpilor

plante si animale ciudate
Foto: MNN.com

Iată și ultima mențiune de pe lista noastră de ciudățenii ale naturii. „Focul vulpilor” este denumirea dată fenomenului uimitor în cadrul căruia anumite ciuperci generează o lumină de culoare verde sau albastru deschis, pe întuneric.

Această bioluminiscență este prezentă la ciupercile care cresc pe lemnul aflat în descompunere. Nu înțelegem pe deplin funcția acestei străluciri, însă unii spun că ar contribui la atragerea insectelor, pentru ca ciuperca să-și poată răspândi sporii.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>