Zeul Soarelui și secretele îngropate ale preoților din Antichitate

Soarele este unul dintre cele mai vechi simboluri ale divinității. Numeroase civilizații antice au plasat această stea în centrul universului lor spiritual, guvernat de zeul Soarelui.

Soarele dă viață, ne reamintește că suntem muritori și ne dă speranța că renașterea este posibilă.

Arheologii din întreaga lume au descoperit o mulțime de obiecte enigmatice, care fac referire la acest astru. Multe dintre ele sunt indicii despre modul în care concepeau universul aceste civilizații dispărute.

1

Cea mai veche descriere a unei eclipse solare

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Ancient Origins

Pe 30 noiembrie 3340 î.e.n., membrii unui cult al Soarelui de pe teritoriul de astăzi al Irlandei au sculptat prima reprezentare cunoscută a unei eclipse de Soare.

Megaliții pe care a fost reprezentat acest fenomen se află la situl arheologic Cairn L, din regiunea irlandeză Meath.

Cercetătorii au descoperit că, pe 1 noiembrie și 2 februarie, soarele iluminează o cameră specială din acest complex, marcând astfel mijlocul perioadei dintre solstiții și echinocții.

Cu ajutorul calculelor astronomice, experții au putut să determine vârsta exactă a acestor gravuri. Din cele 92 de eclipse pe care le-au analizat, singura care s-a potrivit cu locul în care se află megaliții a fost cea din 3340 î.e.n.

Astfel, gravura de pe pietrele de la Cairn L a devenit cea mai veche reprezentare a unei eclipse solare. O depășește ca vechime pe cea realizată de chinezi în 2800 î.e.n.

În situl de la Cairn L au fost descoperite o mulțime de artefacte, inclusiv două sfere de piatră finisate cu mare precizie.

2

Sacrificii umane la mayași

La situl Tikal, arheologii au descoperit mai multe elemente care par să indice că civilizația mayașă obișnuia să facă sacrificii umane, pentru a aduce astfel ofrande zeului Soarelui.

Într-o groapă din Tikal au fost descoperite corpurile unui băiat cu vârsta între 10 și 14 ani și al unui bărbat de 35-40 de ani.

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Imaginea celor doi frați gemeni, care s-au transformat în Soare și Lună, descoperită pe o bucată de ceramică mayașă. Foto: Ancient Origins

Ambii au fost uciși și arși într-un ritual elaborat. Lamele din obsidian descoperite lângă cadavre și leziunile prezente la nivelul toracelui uneia dintre victime sugerează că cei doi au fost uciși înainte de a fi arși.

Cercetătorii cred că ritualul în cadrul căruia au fost sacrificați cei doi era menit să pună în scenă mitul a doi gemeni care au murit, iar apoi au renăscut pentru a deveni Soarele și Luna.

Deși legenda este răspândită pe întregul teritoriu al Americii Centrale, nu există dovezi concrete ale sacrificiilor umane asociate cu acest mit.

3

Zeul soarelui și mormântul preotesei sale

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Vice

În 1921, arheologii au descoperit, în Danemarca, mormântul unei preotese care făcea parte dintr-un cult care îl venera pe zeul Soarelui.

Denumită „Fata din Egtved”, preoteasa a fost îngropată într-un sicriu de stejar, împreună cu copilul ei. Tânăra avea între 16 și 18 ani la momentul morții.

Avea înălțimea de 1.60 metri și a fost înmormântată purtând o curea cu cataramă de bronz, în forma Soarelui. Aceste elemente indică faptul că tânăra era preoteasă într-un cult care se închina la pe zeul Soarelui.

Analiza izotopică a danturii Fetei din Egtved a arătat că, cel mai probabil, tânăra s-a născut în Pădurea Neagră, la 800 de kilometri mai la sud.

Hainele ei erau caracteristice acelei epoci în Danemarca, însă au fost confecționate din piei de animale care se găseau în altă parte.

Cel mai probabil, „Fata din Egtved” a ajuns în Danemarca în urma căsătoriei cu un șef de trib local și a fost înmormântată în țara ei adoptivă.

4

Aurul magic al Britaniei

Pentru a confecționa artefacte sacre, civilizațiile care venerau zeul Soarelui și care trăiau în epoca bronzului pe teritoriul de astăzi al Irlandei se aprovizionau cu aur „magic”, pe care îl transportau peste mare.

După ce au analizat aurul folosit la realizarea de artefacte vechi de 4.000 de ani, cercetătorii au descoperit că materialul fusese adus din sud-vestul Britaniei.

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: LiveScience

Din informațiile strânse până acum reiese că regiunea de sud-vest a Britaniei era o sursă bogată în aur. De aici se aprovizionau multe popoare care trăiau în celelalte zone ale insulei.

Se pare că aurul extras de aici era de o calitate superioară și de aceea era utilizat pentru confecționarea obiectelor importante, cu semnificație aparte.

De aceea, aurul din sud-vestul Britaniei era cel mai adesea modelat în forme care reprezentau Soarele. Aceste obiecte erau folosite în ritualurile de venerare a divinității supreme, zeul Soarelui.

5

Carul solar de la Trundholm

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Malene Thyssen

În 1902, într-o mlaștină din Danemarca, arheologii au descoperit ceea ce se numește acum Carul solar de la Trundholm. Datat între 1800 și 1600 î.e.n, artefactul cu lungimea de 53 de centimetri este format dintr-un cal, șase roți și un disc, toate confecționate din bronz.

De asemenea, o fațetă a discului este poleită cu o foiță subțire de aur. Deși pare a avea funcții ritualice, obiectul ar putea fi mai mult decât atât.

Klaus Ramdsborg, profesor de arheologie la Universitatea din Copenhaga, a avansat teoria conform căreia Carul de la Trundholm ar fi un calendar.

Acesta a explicat că fațeta poleită cu aur, reprezentând „fațeta Soarelui”, reprezintă o treime din anul solar, iar fațeta închisă la culoare, „fațeta Lunii”, reprezintă șase luni.

Ideea „Soarelui călător” apare în numeroase mitologii antice. În religiile nordice, hindusă, celtică, grecească sau egipteană, Soarele era „transportat” pe cer de o zeitate sau de un animal solar.

Așadar, calul care trage Carul solar de la Trundholm ar putea fi exact un astfel de animal mitologic.

6

Cimitirele navale de la Abydos

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: National Geographic

În anul 2000, în timp ce excavau orașul antic Abydos, din Egipt, arheologii au descoperit epavele a 14 nave vechi de milenii. Printre ele, una ce datează de mai bine de 5000 de ani.

Cimitirul naval de la Abydos se află în apropierea monumentului funerar al unui faraon din a doua dinastie egipteană, numit Khasekhemui.

Potrivit unui articol publicat de ABC, experții cred că navele au fost îngropate înaintea lui Khasekhemui și că, de fapt, erau menite să-l însoțească în viața de apoi pe un faraon mult mai vechi, chiar din prima dinastie.

La fel ca în cazul Carului solar de la Trundholm, navele de la Abydos au legătură cu credința vechilor egipteni. Potrivit acesteia, Ra, zeul Soarelui, călătorea pe cer într-o arcă solară, voiajul reprezentând ciclul regenerării zilnice a lui Ra.

Nimeni nu știe dacă navele au fost folosite înainte de a fi îngropate. Acestea sunt suficient de mari încât să încapă 30 de vâslași pe fiecare parte și au fost cândva funcționale.

7

Templul danez al Soarelui

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Science in Poland

Arheologii cred că pe insula daneză Bornholm s-a aflat, acum peste 5500 de ani, un complex de temple destinate venerării Soarelui.

Potrivit Science Poland, intrarea în complex era aliniată cu solstițiul de vară, iar cercetătorii au descoperit aici o multitudine de discuri de piatră, pe care sunt gravate raze solare.

Unii afirmă că discurile solare ar fi, de fapt, hărți vechi, iar alții spun că este vorba de obiecte magice, folosite în timpul ritualurilor.

În afară de discurile solare, numeroase, dar majoritatea sparte sau deteriorate, excavările au mai scos la iveală vase de ceramică și oase de animale.

Discurile solare au fost descoperite în mai multe situri de pe insula Bornholm, printre care Rispebjerg și Vasagard, fapt ce arată că pe insulă au existat mai multe temple dedicate zeului Soarelui.

8

Discul solar de la Monkton Farleigh

În 1947, arheologii au descoperit un disc solar misterios, de aur, alături de rămășițele unui om îngropat în apropiere de Stonehenge. Cu o vechime de 4.500 de ani, foița subțire de aur înfățișează un cerc ce are în mijloc o cruce.

Istoricii sunt de părere că acest disc, lat de cinci centimetri, este o reprezentare a Soarelui, o practică întâlnită în ritualurile specifice epocii bronzului. Până acum, doar șase astfel de discuri au fost găsite.

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Wiltshire Museum

Având în vedere raritatea sa, experții sunt de părere că discul solar i-a aparținut unei căpetenii locale. Pentru proprietar, discul a fost atât de prețios, încât nu s-a despărțit de el nici după moarte.

De asemenea, la Monkton Farleigh au fost găsite și resturi de ceramică și vârfuri de săgeți. Discul datează din perioada când a fost ridicat inelul central de piatră de la Stonehenge.

Pentru acești oameni care se închinau la zeul Soarelui, un disc de aur era mult mai mult decât un obiect decorativ. Cele două orificii de pe disc par să indice că obiectul era purtat ca un talisman.

8

Cercul din Goseck

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: Ancient Origins

În 2002, câțiva studenți la arheologie au descoperit cel mai vechi observator solar din lume. Ei se aflau într-o tabără de practică și efectuau săpături lângă universitatea din Goseck, Germania.

Săpăturile au scos la iveală un monument preistoric circular cu două portaluri de piatră. Ambele erau aliniate cu poziția Soarelui la momentele solstițiilor de vară și de iarnă.

Cercul din Goseck are diametrul de 70 de metri. Un zid circular de lemn înconjoară un șanț îngust. Arheologii știau de aceste elemente, însă nu le-au descifrat niciodată funcțiile.

Catalogat drept „Stonehenge din Germania”, situl a devenit o fenomenală atracție turistică. Oamenii care au construit Cercul din Goseck aparțineau unei culturi care cunoștea roata olarului, care a dominat Europa Centrală timp de două secole, acum 6.600 de ani.

Cercuri similare de lemn au mai fost descoperite în Germania, Austria și Cehia. Credințele religioase ale acestor oameni de mult dispăruți sunt și astăzi un mister.

Cu toate acestea, descoperirea recentă sugerează că populația care a construit Cercul din Goseck venera obiecte celeste, constelații și – cel mai important – pe zeul Soarelui. Această construcție monumentală a fost ridicată cu mii de ani înainte ca egiptenii să fi construit piramidele.

10

Templul Soarelui al lui Ramses al II-lea

zeul soarelui si secretele ingropate ale preotilor din antichitate
Foto: NBC News

În 2006, arheologii au descoperit un străvechi templu al soarelui sub o piață din Cairo.

Templul a făcut cândva parte din orașul Heliopolis – centrul cultului solar antic egiptean. Inscripțiile descoperite nu au lăsat dubii în privința fondatorului: Ramses al II-lea.

O statuie în poziție așezată îl înfățișează pe conducătorul celei de-a 19-a dinastii, îmbrăcat în piele de leopard, veșmântul unui mare preot al lui Ra – zeul Soarelui și zeitatea supremă a egiptenilor.

Unii cercetări sunt de părere că meșterii pietrari au modificat o statuie mai veche, astfel încât să semene cu Rames al II-lea. Experții sunt de părere că acest cult solar egiptean își trăgea rădăcinile din Vechiul Regat, între anii 2700 și 2200 î.e.n.

Rames al II-lea era renumit pentru campaniile militare pe care le-a desfășurat împotriva hitiților și sirienilor, dar și pentru proiectele sale arhitectonice uluitoare.

De-a lungul domniei sale (1279 – 1213 î.e.n.), faraonul a ridicat mai multe temple și statui, pentru a-și cinsti onoarea. Templul lui Ra din Heliopolis este cel mai mare dintre templele lui Ramses al II-lea descoperite până acum.

Ca să știi mai mult, citește „Primele religii”

Asemenea limbilor vii care își au rădăcinile în limbile „moarte”, religiile vii își au rădăcinile în religiile dispărute sau se înscriu în continuitatea ritualurilor dintâi pe care le-au reluat, le-au reformulat, le-au încărcat cu alte sensuri, fără să le păstreze întotdeauna amintirea.

Momentele importante ale vieții – nașterea, pubertatea, moartea -, penitențele și sacrificiile, raportul dintre om, natura și animale descoperă urmele profunde lăsate de gândirea animistă în peisajul religios de astăzi. Istoricul religiilor Odon Vallet încearcă să regăsească moștenirea credințelor animiste în religiile actuale.

„Primele religii” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe eMag.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu