Top 10 cele mai periculoase căi ferate din lume

Chiar dacă frumusețea peisajelor pe care le străbat îți taie respirația, aceste trenuri îți cer nervi de oțel doar ca să privești pe fereastră.

Totuși, pentru călătorii care cutreieră lumea în lung și în lat în căutare de adrenalină, aceste zece „drumuri de fier” merită încercate.

1

Linia Kuranda Scenic, Australia

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea ferata Kuranda Scenic
Foto: chedda.com.au

Această faimoasă linie ferată își duce pasagerii într-o călătorie de neuitat între orașul Cairns, situat pe coasta de nord-est a Australiei, și un sat izolat din pădurea tropicală Kuranda. Pasagerii de pe această rută au norocul de a admira un peisaj impresionant.

Pot vedea cascade spectaculoase care cad la doar câțiva metri de ferestrele vagoanelor, vegetația luxuriantă a pădurii, precum și impresionantul parc natural Barron Gorge.

Pentru a trece pe lângă toate aceste minunății, trenul circulă pe o cale ferată suspendată, situată la 328 de metri deasupra nivelului mării. Construcția căii ferate a început în 1886 și a fost finalizată în 1891. Prima cursă turistică având loc în 1936.

2

Linia Agro Gede, Indonezia

cele mai periculoase căi ferate din lume Calea ferata Argo Gede
Foto: Destino Infinito via Flickr

Dacă ai rău de înălțime, probabil că nu recomandabil să urci în trenul de pe această rută. Călătoria pe linia ferată ce leagă Jakarta de Bandung durează aproximativ trei ore și este impresionantă, dar și periculoasă.

Trenurile trec prin câmpii de un verde smarald ce-ți ia ochii, munți cu vegetație luxuriantă și văi abrupte.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente este trecerea peste podul Cikurutug, la o înălțime de 60 de metri.

Potrivit unui articol publicat pe TravelandLeisure.com, pericolele sunt prezente la tot pasul. Cel mai recent accident de pe această rută a avut loc în 2002, când un tren a deraiat. Din fericire, nu au existat morți.

3

Trenul Outeniqua Choo-Tjoe, Africa de Sud

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Outeniqua Choo-Tjoe
Foto: Photo Shelter

Călătoria pe această rută e cu siguranță un deliciu pentru cei pasionați de locomotivele cu abur. Dar și cei în căutare de senzații tari pe cele mai periculoase căi ferate din lume găsesc  satisfacție pe acest traseu.

Outeniqua Choo Tjoe a fost ultima linie feroviară de transport pasageri din Africa operată cu un tren cu locomotivă cu abur.

Din păcate, linia a fost închisă în iunie 2009, din cauza inundațiilor puternice, care i-au deteriorat structura.

În timpul călătoriei de trei ore cu acest tren, pasagerii puteau admira peisajul accidentat al coastei Africii de Sud, iar trecerile trenului pe podurile suspendate ofereau un plus de adrenalină.


Știai că…?

Leii din Tsavo
Grafică: Incredibilia. Sursa: Leii din Tsavo, prădătorii care mâncau muncitori de la căile ferate din Kenya

4

Linia ferată „Cumbres and Toltec”, SUA

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Cumbres and Toltec
Foto: Lanna Blake

Acest traseu este deschis pentru turiști pe întreaga perioadă a verii, între orașele Antonito (statul Colorado) și Chama (statul New York).

Această cale ferată are ceva special, fiind printre puținele din lume care mai funcționează pe un ecartament îngust, de doar 914 milimetri.

Cumbres and Toltec” este cea mai înaltă și mai lungă linie ferată îngustă din SUA, operată cu un tren cu locomotivă cu abur.

Punctul culminant al călătoriei este trecerea prin trecătoarea Cumbres, situată la o altitudine de 3.055 metri.

5

Tren A Las Nubes, Argentina

cele mai periculoase căi ferate din lume - Tren a las nubes
Foto: El Tribuno

„Trenul spre nori”: așa se traduce denumirea acestei linii ferate și vei înțelege imediat de ce a primit acest nume.

Tren A Las Nubes este pe locul trei în clasamentul căilor ferate situate la cea mai mare înălțime, desfășurându-se la altitudinea de 4.220 de metri.

Traseul are 29 de poduri, 21 de tuneluri, 13 viaducte, 2 spirale și 2 zig-zag-uri, care fac din această călătorie o aventură magnifică, dar și periculoasă.

Pe bună dreptate, Tren a las Nubes își merită pe deplin locul printre cele mai periculoase căi ferate din lume

6

Ruta Yukon, Alaska

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Yukon
Foto: WYPR

Piscuri, ghețari, defileuri, cascade, tuneluri și situri istorice – iată ce poți vedea dacă te aventurezi pe această rută, operată tot pe o linie ferată cu ecartament îngust.

Calea ferată a fost construită în acest mediu dur în 1898, pentru a le facilita accesul în munți căutătorilor de aur.

Desigur, pe lângă peisajele pitorești la tot pasul, traseul este destul de riscant și îți trebuie ceva curaj să faci o astfel de călătorie.

Cel mai grav accident pe Ruta Yukon a avut loc în 2006, când un tren a deraiat, iar o persoană și-a pierdut viața.

În 2014 s-a petrecut un nou accident, tot din cauza unei deraieri, când 22 de persoane au fost rănite.

Iată, deci, un motiv în plus pentru care această rută este inclusă în toate clasamentele cu cele mai periculoase căi ferate din lume.

7

Ruta Chennai-Rameswaram, India

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Chennai-Rameswaram
Foto: Pinterest

Faptul că rutele din India se numără printre cele mai periculoase căi ferate din lume este arhicunoscut.

Imaginile cu sute sau mii de pasageri navetiști care iau cu asalt trenurile sunt de notorietate la nivel mondial. De nevoie, cu toții se îngrămădesc pe vagoane sau chiar pe locomotivă pentru a prinde „un loc” până la destinație.

Imaginnează-ți acum că te afli pe un tren care circulă printr-o mulțime de tuneluri, pe poduri suspendate, traversând râuri și văi.

Acest tren traversează ruta Chennai-Rameswaram și trece peste un pod de doi kilometri peste mare, podul Pamban. Acesta face legătura între India continentală și Insula Pamban.

8

Calea ferată Georgetown Loop, Colorado, SUA

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Georgetown Loop
Foto: Let’s Travel More

Trenurile care circulă pe această rută traversează nu unul, nu două, ci patru poduri suspendate, deasupra unor văi amețitor de adânci.

Cel mai periculos, dar și spectaculos dintre ele este Devil’s Gate High Bridge.

Acesta are o înălțime de aproape 30 de metri. În plus, traseul este presărat cu numeroase curbe în formă de ac de păr și rampe cu înclinații de până la 4%.

9

Ruta Minami Aso, Japonia

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea Ferata Minami Aso
Foto: Let’s Travel More

Muntele Aso este cel mai activ vulcan din Japonia. Muntele „scuipă” gaze sulfuroase din crater, iar de multe ori vântul le împrăștie pe o rază destul de mare.

Ei bine, prin apropierea acestui peisaj înspăimântător trece calea ferată Aso Minami, una dintre cele mai periculoase din lume.

10

Calea ferată a morții, cea mai periculoasă cale ferată din lume

cele mai periculoase căi ferate din lume - Calea ferata a mortii
Foto: The Daily Beast

Ruta ce leagă localitățile Ban Pong (Thailanda) și Thanbyuzayat (Myanmar) are o istorie foarte întunecată. A fost construită prin munca forțată a peste 180.000 de civili și 60.000 de prizonieri de război aliați.

Zeci de mii de oameni și-au pierdut viața în condițiile infernale de pe șantierele căii feroviare. Probabil acesta este și motivul pentru care Căii Ferate Burma i se spune „Calea ferată a morții”.

Își merită pe deplin locul printre cele mai periculoase căi ferate din lume. Traseul are peste 400 de kilometri este extrem de periculos, relieful muntos necesitând construirea a numeroase poduri suspendate.

Cel mai înalt are 346 de metri și este construit din fier. Alte cinci poduri, cu înălțimi cuprinse între 60 și 90 de metri, au fost realizate din lemn.

Ca să știi mai mult, citește „Călători români privind pe fereastra trenului”

În această „istorie culturală”, Radu Mârza, profesor la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prezintă mărturiile savuroase ale unor autori români din secolele XIX și XX, călători cu trenul prin țări străine.

„Aveți în față o carte alertă despre practici și reprezentări din primul veac de turism pe calea ferată. Merită să vă lăsați purtați în cadența ei, chiar dacă nu veți întâlni situații complicate, precum cele imaginate de Agatha Christie pe vremea când Rebreanu admira din cupeu frumusețile Italiei. Radu Mârza are darul de a vă captiva cu istorisirea sa, ca unul care gustă din plin ideea de a călători cu gândul în anii de glorie ai Orient-Express-ului.“ (cuvânt înainte de Ovidiu Ghitta)

„Călători români privind pe fereastra trenului” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Un comentariu la „Top 10 cele mai periculoase căi ferate din lume”

Lasă un comentariu